Connect with us

Economie

Producătorii din Moldova ar putea exporta fără taxe în Norvegia

Publicat

pe

Producătorii din Moldova ar putea exporta fără taxe în Norvegia. Pavel Filip și premierul Norvegiei au discutat despre semnarea unui Acord de Liber Schimb în cadrul EFTA

Posibilitățile semnării unui Acord de Liber Schimb în cadrul Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA) au fost examinate de premierul Pavel Filip și prim-ministrul Regatului Norvegiei, Erna Solberg. Întrevederea a avut loc, la New York, în marja lucrărilor celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Pentru impulsionarea schimburilor comerciale bilaterale, premierii au convenit asupra organizării unor misiuni ale oamenilor de afaceri norvegieni în țara noastră.

Premierul Pavel Filip a exprimat gratitudine pentru asistenţa tehnică oferită de Norvegia Republicii Moldova în reformarea sectorului justiţiei şi al afacerilor interne, combaterea traficului de fiinţe umane, dar şi angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu nevoi speciale.

A fost apreciată și activitatea de caritate desfășurată în țara noastră de organizația norvegiană „Help Moldova”, care sprijină familiile social-vulnerabile, renovează spitale şi grădiniţe.

Premierul Erna Solberg a spus că Norvegia va susține în continuare eforturile Republicii Moldova de modernizare a țării şi de aliniere la standardele europene.

Din EFTA fac parte Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia. Republica Moldova și statele membre EFTA au semnat, în 2017, declarația comună de cooperare, iar în acest an, la Chișinău a avut loc primul Comitet mixt EFTA – Republica Moldova.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Economie

Un deputat ACUM a lansat o adresare oficială către băncile comerciale din Republica Moldova

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Deputatul Blocului ACUM Dumitru Alaiba a lansat o adresare oficială către băncile comerciale din Republica Moldova referitor la modul în care se implementează proiectele salariale din țara noastră. Potrivit lui Alaiba, angajații sunt de facto impuși să accepte acea bancă comercială, care este preferată de angajator.

Deputatul a precizat că esența problemei este că angajații în câmpul muncii nu au libertatea să își aleagă unde își primesc salariul – banii deja munciți. În majoritatea țărilor cu o economie de piață, angajatul decide la ce bancă să își porteze salariul. În cazul nostru, asta este o problemă și un anacronism. De asemenea, în special, în cadrul instituțiilor publice – o sursă de corupție.

PE LUNG

În adresarea, care a fost lansată conducerii a 11 bănci comerciale, se menționează că practica proiectelor salariale și modul în care acestea sunt implementate în Republica Moldova reprezintă o încălcare a regulilor liberei concurențe, dar și o încălcare a Codului Muncii.

„Înțeleg și accept faptul că proiectele salariale sunt pur și simplu o practică învechită, rămasă încă de la începutul anilor 2000, care pur și simplu nu a fost ajustată. Rămân convins că responsabilitatea pentru această problemă nu o poartă băncile comerciale, ci tot instituțiile statului, care au obligația să supravegheze implementarea legislației”, se arată în scrisoare.

Potrivit lui Alaiba, acum, că problema este scoasă în evidență,  acest anacronism poate fi corectat, fără implicarea vreunei instituții. Mai mult, aceasta nu necesită un efort administrativ din partea băncilor comerciale.

Pentru a corecta această greșeală, potrivit deputatului ACUM,  băncile comerciale din Moldova ar urma să întreprindă următorii pași simpli:

Rezilierea contractelor ce reglementează proiectele de salarizare prin carduri, semnate între bănci și fiecare din angajator. Ele contravin Legii Concurenței și Codului Muncii și asemenea relații contractuale nu ar trebui să existe.

Oferirea posibilității angajaților de a-și primi salariile la banca pe care o aleg ei, nu angajatorii.

„Va avea de câștigat acea bancă, care va decide prima să lanseze campanii de promovare a oportunității de portare a salariului adresate direct persoanelor fizice din Moldova, astfel ca aceștia să decidă la ce bancă să își primească salariul”, a menționat Dumitru Alaiba.

În context, deputatul a precizat că  beneficiile liberalizării sunt și ele evidente: o animare a concurenței pe piața bancară, lucru care va fi benefic atât pentru clienți, cât și pentru băncile comerciale capabile să ofere produse de calitate, demne de anul 2019.

Citește mai departe

Economie

Maia Sandu: Benzinăriile, magazinele, barurile și restaurantele duty free la intrarea în R.Moldova și în regiunea transnistreană vor fi interzise

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Prim-ministra Maia Sandu a anunțat astăzi că benzinăriile duty free, magazinele, barurile și restaurantele duty free la intrarea în Republica Moldova și în regiunea transnistreană vor fi interzise.

Maia Sandu a menționat că i-a rugat pe deputați să elaboreze și să înregistreze în regim de urgență un proiect de lege în acest sens.

PE LUNG

Ea a explicat că prevederi legale de genul celor menționate nu există în nicio țară din lume, iar bugetul public național suportă pierderi de sute de milioane de lei drept urmare a implementării acestor legi. „Iar beneficiarul acestora este un personaj toxic implicat în afaceri dubioase, inclusiv în furtul miliardului”, a spus Maia Sandu.

„Actualul Guvern nu doar că nu va admite astfel de inițiative pe viitor, dar și le va anula pe toate cele adoptate de către regimul oligarhic care a condus Republica Moldova până la 8 iunie”, se arată într-un mesaj al premierului pe Facebook.

Mold-street.com a scris ieri că după alegerile din 24 februarie 2019 şi mai ales după ce a devenit clar că Partidul Democrat nu va putea constitui o coaliţie pentru a se afla la guvernare, afaceristul Ilan Şor, lider al partidului ce îi poarte numele şi familia sa au vândut cea mai mare parte din afacerile din R.Moldova.

Astfel Dufremol SRL, care până în 2018 se declara cel mai mare operator de magazine duty free din Moldova (12 unități) a ajuns în proprietatea și gestiunea bulgarului Todorov Marko Stefanov,

Citește mai departe

Economie

Ilan Şor şi familia sa au vândut afacerea duty free din R.Moldova

Publicat

pe

De către

PE SCURT

După alegerile din 24 februarie 2019 şi mai ales după ce a devenit clar că Partidul Democrat nu va putea constitui o coaliţie pentru a se afla la guvernare, afaceristul Ilan Şor, lider al partidului ce îi poarte numele şi familia sa au vândut cea mai mare parte din afacerile din R.Moldova.

Astfel Dufremol SRL, care până în 2018 se declara cel mai mare operator de magazine duty-free din Moldova (12 unități) a ajuns în proprietatea și gestiunea bulgarului Todorov Marko Stefanov, scrie mold-street.com.

PE LUNG

Potrivit sursei citate, până în aprilie 2019, proprietar figura Ilona Șor, mama vitregă a controversatului politician și afacerist. În prezent nu mai funcționează nici măcar pagina web a acestei companii.

În schimb a doua companie a familie Șor, care se ocupă de afacerea duty free, DFM SRL, e activă și deja pe pagina ei web scrie că este cel mai mare operator duty free din Moldova.

Câteva zile în urmă şi aceasta și-a schimbat proprietarul și în loc de Ilona Șor, acum are trei asociați: Alexandru Vîlcu (30%), Viktor Iakovlev din Ucraina (30%) şi Andriy Minayev din Germania (40%). Administrator este Andriy Minayev.

Cel mai cunoscut publicului din Moldova este Alexandru Vîlcu, care deţine şi alte afaceri, iar tatăl lui pe vremea guvernării comuniste a fost şeful Vămii.

Precizăm că, după retragerea PDM de la guvernare,  președintele Igor Dodon a declarat la NTV-Moldova că deputatul și businessmanul Ilan Șor ar fi părăsit Moldova pe 14 iunie, cu un automobil, concomitent cu liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Dodon a spus că potrivit informațiilor sale, în acea zi, Șor și-a întrunit colectivul, le-a spus că „noi vom câștiga” și a anunțat o pauză de 15 minute. Oamenii au așteptat trei ore, iar el așa și nu a revenit.

Acum o zi, ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase a declarat de la tribuna Parlamentului că, potrivit datelor Ministerului de Interne, Vlad Plahotniuc şi Ilan Şor nu ar fi părăsit Republica Moldova.

Totodată, Andrei Năstase a menționat că ministrul pe care îl conduce face demersurile necesare către colegii din Ucraina, pentru a afla dacă cei doi au plecat prin prin regiunea transnistreană, „acolo unde R. Moldova de-a lungul timpului nu a reușit să aibă mecanisme de control”.

Astăzi TV8 a scris cu referire la sursele sale că Ilan Șor a intrat ieri, 18 iunie, pe teritoriul statului Israel. Informația ar fi fost obținută de la autoritățile de frontieră israeliene.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Economie5 minute în urmă

Un deputat ACUM a lansat o adresare oficială către băncile comerciale din Republica Moldova

PE SCURT Deputatul Blocului ACUM Dumitru Alaiba a lansat o adresare oficială către băncile comerciale din Republica Moldova referitor la...

Economie59 de minute în urmă

Maia Sandu: Benzinăriile, magazinele, barurile și restaurantele duty free la intrarea în R.Moldova și în regiunea transnistreană vor fi interzise

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu a anunțat astăzi că benzinăriile duty free, magazinele, barurile și restaurantele duty free la intrarea...

SocialO oră în urmă

Celulă de criză la Otaci, unde s-a surpat o parte dintr-un bloc cu 9 etaje. Salvatorii vor pregăti terenul pentru demolare

PE SCURT La Otaci, unde miercuri seara s-a surpat o parte a unui bloc de locuit cu nouă etaje, a...

Cultură2 ore în urmă

Un desen animat din R.Moldova s-a clasat în Top – 9 cele mai bune filme VR din lume

PE SCURT Filmul „ARIPI”, creat de către echipa studioului de animație „Simpals” din Republica Moldova, s-a clasat în topul celor...

Politică2 ore în urmă

Maia Sandu explică ce se va întâmpla dacă judecătorii Curții Constituționale nu vor demisiona benevol

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu insistă ca judecătorii Curții Constituționale să-și dea demisia, declarând că „acolo trebuie să ajungă oameni...

Politică2 ore în urmă

Andrian Candu: „Domnul Plahotniuc nu e în SUA, m-am văzut în Europa cu dumnealui”

PE SCURT Vicepreședintele Partidului Democrat Andrian Candu susține că s-a întâlnit zilele trecute cu liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc, în Europa,...

Social12 ore în urmă

VIDEO / Un bloc din Otaci s-a prăbușit. Care este motivul presupus

PE SCURT O parte a unui bloc locativ de nouă etaje din Otaci s-a prăbușit. Locatarii au fost evacuați cu...

Advertisement

Electorala 2019

Alegeri2 săptămâni în urmă

Graba strică treaba? Filip anunță alegeri anticipate într-o zi de vineri

PE SCURT Astăzi, dis-de-dimineață, Pavel Filip a declarat că Curtea Constituțională l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte,...

Alegeri2 săptămâni în urmă

Dodon nu dizolvă parlamentul, PDM îi cere demisia, alegeri parlamentare anticipate și prezidențiale la toamnă

PE SCURT Președintele Igor Dodon a declarat astăzi într-o conferință de presă că nu va dizolva parlamentul și va convoca...

Alegeri3 săptămâni în urmă

Activi, dar puțini. Ce spune un expert despre activismul tinerilor din Moldova

PE SCURT Tinerii sunt criticați, blamați, judecați și adesea, catalogați drept niște leneși care nu vor să participe la scrutinele...

Alegeri3 săptămâni în urmă

Pentru prima dată în istoria Parlamentului European: o studentă de 21 de ani a devenit deputată

PE SCURT 21 de ani, 3 luni și 3 zile – anume atâta avea studenta Kira Marie Peter-Hansen, când a...

Alegeri1 lună în urmă

Bulversați și obosiți. Cum privesc oamenii negocierile dintre deputați

Au trecut două luni de la alegerile parlamentare din februarie 2019, dar Moldova încă nu are un Parlament funcțional. Cele...

Alegeri1 lună în urmă

Irina Vlah, înregistrată în calitate de candidat independent la funcția de bașcan al Găgăuziei

PE SCURT Irina Vlah a fost înregistrată în calitate de candidat independent la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei....

Alegeri2 luni în urmă

Candidații la funcția de bașcan vor susține testul la limba găgăuză. Prima își va testa cunoștințele Irina Vlah

PE SCURT Pentru a fi înscriși în cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, candidații vor trebui să susțină testul...

Advertisement

Opinii

iunie 2019
L Ma Mi J V S D
« mai    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com