Prima ședință a Parlamentului în clădirea renovată

Parlamentul Republicii Moldova s-a întrunit azi, 13 februarie, în prima ședință din sesiunea primăvară-vară. Aceasta este, totodată, și prima ședință în clădirea renovată a Parlamentului. Ședința a început la ora 10.00 și a debutat cu imnul de stat intonat live de un cvartet de muzicieni.

Președintele Parlamentului, Igor Corman, a ținut în debutul ședinței un discurs în fața plenului. La ședință participă și președințele țării, Nicolae Timofti, precum și premierul Iurie Leancă, care la fel au ținut discursuri. Ultimul însă a fost a fost dur criticat de comuniști, care l-au huiduit din fotoliile parlamentare, în special atunci când premierul vorbea despre realizările actualului Guvern.

În discursul său, șeful statului a menționat că acesta este un “an crucial pentru Republica Moldova” și că viitorul acestei țări este în UE. De asemenea, el a vorbit despre  Acordul de Asociere parafat în noiembrie la Vilnius, și care urmează să fie semnat în cursul acestui an. “Forțele politice care contestă avantajele integrării europene, sunt fie rău-intenționate, fie absorbite prea mult de lupta politică, care în cazul de față are puțină legătură cu dorința oamenilor de a trăi bine”, a declarat acesta de la tribuna Parlamentului.

Captură video: Privesc.eu

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.