Preturile la carne ar putea fi “inghetate” pana la sfarsitul anului

Preturile la produsele din carne vor fi “inghetate” cel putin pana la sfarsitul verii, dupa ce de saptamana trecuta s-a decis mentinerea acestora si reducerea lor la produsele din carne cu 4-5 lei/kg. In cazul daca vor fi aplicate unele masuri din partea statului, preturile ar putea sa ramana la acelasi nivel pana la sfarsitul acestui an.

O declaratie in acest sens a fost facuta de catre reprezentantii Asociatiei Importatorilor de Carne din Moldova in cadrul unei sedinte a Clubului presei Economice.

Presedintele Asociatiei, Vladimir Saulischii, a mentionat ca in continuare importatorii vor cauta noi instrumente de piata care le vor permite sa-si optimizeze cheltuielile, care ulterior le-ar permite si mentinerea preturilor.

Potrivit lui Saulischii, consumatorii autohtoni pot vedea deja unele reduceri de pret. Daca saptamana trecuta, carnea de gaina era comercializata la un pret de 39 lei pentru 1 kg, acum ea se poate procura cu 35 lei/kg. Potrivit lui, in prezent se duc tratative si cu alte piete alimentare privind mentinerea si reducerea preturilor la unele produse din carne.

La randul sau, reprezentantul Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare, Ion Cretu, a mentionat ca productia interna de carne si produse din carne se cifreaza in prezent la 100 mii tone anual, ceea ce nu acopera necesitatile interne, importurile de carne fiind astfel de o importanta strategica pentru securitatea alimenatra a tarii.

De mentionat ca membrii Asociatiei Importatorilor de Carne din Moldova, printre care se numara “Carmez”, “Basarabia-Nord”, “Carmez International”, “Sor Meteor-Com” si “Pegas”, urmeaza pana la sfarsitul saptamanii sa intreprinda toate masurile necesare pentru reducerea preturilor cu circa 5 lei per kilogram la produsele din carne, solicitate in special de categoriile social vulnerabile ale populatiei.//// Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.