Polonia – exemplu demn de urmat!

Majoritatea statelor, au fost nevoite din cauza crizei datoriilor, să apeleze la fonduri adăugătoare de finanțare pentru a-și redresa situația economică. Puține însă dintre acestea au reușit să gestioneze banii corect și la timp, pentru ca în final să se bucure de rezultatul așteptat.

Unul dintre cazurile fericite, este și Polonia. Datorită fondurilor de la Uniunea Europenă, aceasta a reușit să redreseze situația în domenii importante care de foarte multe ori au rol principal în descrierea statului.

Este vorba despre creșterea Produsului Intern Brut și a investițiilor, precum și reducerea șomajului. Toate aceste progrese, fac parte din rezultatul unei analize a influenței politice de coeziune asupra economiei poloneze.

"Efectul Poloniei s-a datorat în mare parte faptului că am început să cheltuim fondurile de la Uniune exact atunci când a fost cel mai necesar" – spune Maciej Bukowski de la Institutul de Cercetări Structurale.

În cazul în care Polonia nu ar fi avut această susținere financiară de la Uniunea Europeană, rezultatele lor ar fi suferit mult. PIB pe anul trecut ar fi fost mai mic cu 3,7-5,6%. De asemenea şomajul ar fi fost mai mare cu 1,2-3,2%. Banii de la Bruxelles au dus la creşterea investiţiilor cu 17-32%.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.