Poliția și BNM au încheiat un parteneriat pentru prevenirea falsificării leilor

Inspectoratul General al Poliției și Banca Națională a Moldovei (BNM) au încheiat un Acord de colaborare pentru prevenirea și descurajarea falsificării leilor. Părțile semnatare și-au propus să colaboreze, conform atribuțiilor fiecăreia, pentru a asigura și crește nivelul de securitate al sistemului financiar bancar și anume protecțiamonedei naționale a Republicii Moldova.

Moldova.ORG amintește că, în acest an, au fost depistate câteva cazuri de falsificare a banilor. În primăvară, spre exemplu, au fost prinși doi bărbați care puneau în circulație sume mari de bani falși prin bancnote de 100 de lei, iar la început de iunie a fost descoperită o grupare din care făceau parte și cetățeni români și aducea în țară euro falși.

Pentru îndeplinirea obiectivelor acordului de colaborare, va fi implementat Sistemul de evidență a falsurilor de monedă națională (SEF), care va înregistra și va ține evidența falsurilor constatate pe teritoriul Moldovei, cu indicarea metodelor de falsificare a monedei naționale.

De asemenea, vor fi organizate întâlniri la nivel de experți, în care se vor identifica cele mai adecvate soluții tehnice și logistice în domeniu. La fel, se vor desfășura sesiuni de instruire în cadrul instituțiilor financiare și din sectorul commercial, privind măsurile de combatere a falsificării bancnotelor și monedelor.

Astfel, prin intermediul acordului se creează un cadru de cooperare bilateral care să asigure și să promoveze poziții comune privind aplicarea prevederilor legale în vigoare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.