PN și-a amânat congresul pentru 18 martie. Iată motivul

Congresul V extraordinar al Partidului Nostru nu va avea loc pe 26 februarie, așa cum era stabilit anterior, ci pe 18 martie, a anunţat liderul formaţiunii Renato Usatîi.

Reprezentanţii Partidului Nostru afirmă că Ministerul Culturii încearcă să nu admită organizarea Congresului formaţiunii de opoziţie.

Astfel, ex-candidatul la fnncţia de preşedinte Dumitru Ciubaşenco a scris pe pagina sa de Facebook că în toate sălile, unde PN a cerut să se desfășoare Congresul formaţiunii  i se refuză din motive precum: s-a început de urgență reparația apeductului, cablurilor electrice, vopsirea pereților, etc.

Acum, reprezentanţii Partidului Nostru speră că până pe 18 martie în una din sălile unde ar putea să se desfăşoare Congresul să se termine reparaţiile.

La Congresul V extraordinar al Partidului Nostru urmează să se decidă alegerea lui Dumitru Ciubaşenco şi a consilierului municipal Bălţi Elena Griţco în funcţia de vicepreşedinţi ai formaţiunii. Cel mai probabil, liderul PN Renato Usatîi nu va putea fi prezent la eveniment, pentru a nu fi arestat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.