PLDM utilizeaza in spoturile electorale muzica lui Hans Zimmer

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) utilizează în spoturile electorale o secvenţă muzicală din filmul cu desene animate "Madagascar", montat de compania americană "Walt Disney", care aparţine compozitorului Hans Zimmer.

Surse din cadrul Asociaţiei pentru Drepturile de Autor şi cele Conexe (ASDAC) au comunicat pentru BASA-press că toţi cei care intenţionează să utilizeze secvenţe muzicale de la compozitori străini în spoturile publicitare autohtone o pot face numai în cazul semnării unui contract direct cu autorul sau reprezentantul special al acestuia.

Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru încălcarea dreptului de autor şi a celor conexe este prevăzută o pedeapsă de la 500 de lei până la 500 de mii de lei.

Liderul PLDM, Vladimir Filat, a menţionat pentru Agenţie că PLDM îşi va expune poziţia faţă de piesa care este utilizată în spoturile electorale şi că se va conforma pretenţiilor care vor apărea în acest sens.

Filmul cu desene animate de unde a fost preluată secvenţa muzicală poate fi accesat pe adresa http://www.youtube.com/watch?v=aSpakuC5eqw.

Anterior, Partidul Democrat din Moldova (PDM) a fost acţionat în judecată de echipa de fotbal Dinamo Bucureşti, lider detaşat în Liga I, solicitându-i despăgubiri de 150 de mii de euro pentru folosirea abuzivă de către Organizaţia de tineret a PDM, a cântecului oficial al echipei „Câine până la moarte”. La solicitarea PDM, procesul a fost amânat pentru 9 aprilie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.