PLDM, PDM şi PL, în discuţii prelungite! Deputaţii s-au convocat la Adunarea Generală a AIE 3

Deputaţii AIE 3 s-au convocat într-o şedinţă, care durează aproximativ o oră. Iniţial, şedinţa a fost solicitată de fracţiunea PLDM, iar apoi de cea PDM.

Astfe,la începutul şedinţei Parlamentului, deputații PLDM le-au solicitat colegilor din PDM și PL să se convoace în Adunarea Generală a Alianței pentru Integrare Europeană III.

Anunțul a fost făcut de Iurie Țap, care a cerut o pauză de 30 de minute. Ulterior, de la tribuna centrală a Parlamentului a fost anunţat că şi PDM cere a pauză de 20 de minute.

De notat că astăzi aleșii poporului aveau pe agenda de lucru audierea conducerii ANRE și a Ministerului Economiei privind situația din domeniul energetic. Directorul ANRE şi ministrul Economiei urmează să răspundă la întrebările deputaţilor privind situaţia din domeniul energetic şi tarifele pentru curent şi gaze naturale.

De asemenea, cu raport este așteptat și președintele CEC, Iurie Ciocan, care va prezenta sumarul scrutinelor electorale 2014-2015.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.