""
Connect with us
"
"

Politică

Plahotniuc și Dodon se folosesc de lipsa unei viziuni politice a blocului ACUM

Publicat

pe

Plahotniuc și Dodon se folosesc de lipsa unei viziuni politice a blocului ACUM și vor să împace capra cu varza, adică Rusia cu UE și SUA, spune liberalul Mihai Ghimpu. Fostul președinte PL crede că vom avea alegeri anticipate, iar dovada este alegerea dății de 24 februarie pentru desfășurarea primului scutin parlamentar. „Deocamdată nimeni n-a înțeles de ce anume în această zi au fost numite alegerile parlamentare”, scrie Ghimpu pe profilul său de Facebook.

„Dodon va ieși curat în fața Kremlinului din butoiul cu smoală al lui Plahotniuc, pentru că respectă promisiunea de a nu face alianță cu acesta. Iar Plahotniuc va ieși bun, pentru că demonstrează prin aceasta cetățenilor R. Moldova, Uniunii Europene și Statelor Unite că „Pro Moldova” pentru PD înseamnă direcția europeană, dar nu direcția Rusia -Tambov, cum își dorește Dodon…”, spune Ghimpu. Acesta le-a mai sugerat deputaților democrați și celor din blocul ACUM să voteze unirea R. Moldova cu România.

Amintim că, președintele Igor Dodon a spus că, cel mai probabil, vor fi organizate alegeri anticipate, în contextul în care PDM, blocul ACUM și PSRM nu au ajuns la o înțelegere comună pentru a forma noul Guvern.

loading...

Politică

Blocul ACUM rămâne deschis pentru discuții cu PSRM

Publicat

pe

De către

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Mihai Popșoi spune că blocul ACUM rămâne deschis pentru discuții cu Partidul Socialiștilor. Parlamentarul afirmă că vrea să vadă dacă într-adevăr socialiștii au legile despre care au anunțat anterior și cât de compatibile sunt cu ceea ce-și dorește blocul ACUM, transmite IPN.

„Cel mai probabil le vom face o invitație separat, o invitație de așa natură încât să le fie greu să mai caute pretext. Urmează să vedem ce se va întâmpla în următoarele zile, dar cel mai probabil vom face acest pas astfel ca să nu ne mai poată reproșa nimeni că nu am încercat să facem lucrurile onest, transparent și să facem lucrurile până la capăt atât timp cât acest lucru este posibil”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „În profunzime” de la PRO TV.

Deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr Igor Munteanu spune că ar putea să existe un pachet „deoligarhizare plus” în care socialiștii să aibă contribuția proprie. „Dar cel mai important este să aibă curaj și risc pentru că există anumite riscuri. Ei trebuie să iasă din zona de confort. Anterior partidele își împărțeau funcțiile ca pe propriile pălării, noi vrem să mergem oarecum altfel”, spune parlamentarul.

Potrivit lui, „blocul ACUM nu vrea să facă o guvernare comună cu socialiștii, dar să decongestioneze sistemul politic, să promoveze ideea unui guvern minoritar tehnocratic în care oamenii să fie aleși nu după afilierea cu liderul partidului, dar după criteriul profesionalismului. Blocul are pregătită lista unor asemenea profesioniști pe care o va face publică la momentul potrivit”.

loading...

Citește mai departe

Alegeri

Inițiativă liberală respinsă de Parlament în 2012, astăzi înaintată de PD și acceptată de Curtea Constituțională

Publicat

pe

De către

La inițiativa deputatului Sergiu Sârbu, Parlamentul votat la 24 februarie va fi de legislatura a X-a. Curtea Constituțională a decis renumerotarea legislaturilor ieri, în cadrul dezbaterilor ședinței de confirmare a rezultatelor alegerilor.

Sârbu a spus că numerotarea actuală ține de perioada sovietică și ar fi corect ca numerotarea să înceapă de la Independență încoace.

„Venim cu o solicitare aici și sper ca toți s-o accepte, ca viitorul Parlament și Curtea să o confirme, că este nu de legislatura a XXI-a, dar de legislatura a X-a. Exact de la Independență încoace, să renumerotăm, să avem parlamente independente. Cred că ar fi o chestie simbolică.”

Reprezentanții celorlalte partide care au acces în Parlament au lăsat decizia la discreția Curții. Totuși, juristul PSRM, Maxim Lebedinschi, și-a exprimat îngrijorarea că s-ar putea produce confuzii la identificarea unor proiecte de legi votate de o legislatură sau alta. Sergiu Sârbu i-a răspuns că din anul 2018 în legi nu se indică legislatura. „Confuzii nu pot să apară.”

Merită menționat că această inițiativă nu are loc în premieră. Partidul Liberal a supus votului un proiect de lege în acest sens încă în anul 2012.

„Partidul Liberal vine cu încă un proiect de lege important din punct de vedere al logicii și al istoriei noastre. E vorba despre numerotarea legislaturilor parlamentare. Parlamentul actual e de legislatura a XVIII-a, ceea ce ar însemna că în RM instituția parlamentară a fost formată în 1940, la 3 august, adică la o lună și ceva după ocuparea Basarabiei”, scria editorialistul Nicolae Negru atunci în Jurnal de Chișinău.

Autorii proiectului de lege sunt deputații Ghimpu Mihai, Bodrug Oleg, Popa Victor, Vieru Boris, Munteanu Valeriu, Guţu Ana, Nemerenco Valeriu, Fusu Corina, Saharneanu Vladimir, Hadârcă Ion, Brega Gheorghe.

Proiectul a fost înregistrat la 10 iulie 2012 și s-a aflat în proces de examinare până în martie 2015, când a fost respins de parlament și retras.

loading...

Citește mai departe

Politică

Mihai Ghimpu: Năstase și Sandu au avut același scop pe care l-a avut binomul Plahotniuc-Dodon – distrugerea PL

Publicat

pe

De către

Fostul președinte al Partidului Liberal Mihai Ghimpu susține că liderii blocului ACUM Maia Sandu și Andrei Năstase  au avut același scop, pe care l-a avut binomul Plahotniuc-Dodon: distrugerea PL ca partid unionist și trecerea în Parlament doar a partidelor stataliste.

Mihai Ghimpu a reamintim o declarație a lui Andrei Năstase făcută la TVR Moldova, unde acela a declarat că partidele unioniste ar fi profanat ideea Unirii și nu au ce căuta (în Parlament)”.

Și dacă e așa, atunci nu înțeleg de ce stataliștii Andrei cu Maia (ACUM) nu vor să facă o Coaliție cu statalistii Plahotniuc/Dodon? Mai ales că ei se îmbrățișau încă din 2015 în PMAN! Sau jocul ăsta e doar așa, pentru prosti… Ca să nu zică lumea, că chiar din prima zi voi, cei din ACUM, v-ați tras pe sfoară alegătorii?…”, a scris Mihai Ghimpu pe Facebook.

loading...

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Economie15 minute în urmă

Ce sunt produsele ecologice și cum le alegem

PE SCURT Consumatorii, interesați de produse ecologice autohtone sau de import, trebuie să știe cum să deosebească și să aleagă...

Social31 de minute în urmă

Ce poate face solidaritatea între femei. 3 istorii care inspiră

PE SCURT Ce poate face solidaritatea între femei? Scurtmetrajul „Liberté, Égalité, Sororité” vă prezintă trei femei care vorbesc despre solidaritate, despre...

Copilul meu singur acasa2 ore în urmă

Ce face copilul tău pe Internet? Statistici despre exploatarea sexuală online și ce vârstă au victimele

PE SCURT Tu știi ce face copilul tău online? Îl supraveghezi? „Exploatarea sexuală online a copiilor este o formă de...

Politică19 ore în urmă

6 neadevăruri cu care Plahotniuc a spart tăcerea

PE SCURT După câteva luni de tăcere, fostul lider al PDM a reușit iarăși să dea temă de discuții publicând...

Educație21 de ore în urmă

Crizele de plâns la copii. Cum le prevenim și le gestionăm

PE SCURT Au fost situații când copilul tău a țipat și plâns excesiv sau a avut gesturi agresive? Sau poate...

SocialO zi în urmă

Cum și de ce se protestează în lume în ultimele luni

PE SCURT În ultima perioadă asistăm la proteste în diferite părți ale lumii – America Latină, Asia sau Europa. Motivele...

Lifestyle2 zile în urmă

De ce ni se face somn după ce mâncăm?

PE SCURT În popor i se spune boala porcului: lenea și starea de somnolență pe care o avem după ce...

Advertisement

Politică

Politică4 zile în urmă

Echipa lui Ion Ceban a făcut prima ofertă pentru conducerea Primăriei. Un activist a devenit viceprimar de Chișinău

PE SCURT Echipa primarului ales Ion Ceban a făcut prima ofertă pentru conducerea Primăriei Chișinău. Activistul Victor Chironda, cel care...

Politică4 zile în urmă

Care au fost ultimele decizii luate de Guvernul Maia Sandu

PE SCURT În ultima ședință de a Guvernului Maia Sandu, pe agendă au fost incluse două subiecte: unul ce ține...

Politică6 zile în urmă

Ce condiții pun partidele politice pentru formarea noului Guvern

PE SCURT Președintele țării, Igor Dodon, a inițiat astăzi consultări cu fracțiunile parlamentare ca urmare a demiterii Guvernului Maia Sandu. ...

Opinii7 zile în urmă

Cum a fost discutată căderea Guvernului Maia Sandu pe Facebook

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Politică7 zile în urmă

Guvernul Sandu a picat. Povestim pe scurt ce s-a întâmplat în Parlament

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

PoliticăO săptămână în urmă

Sandu vs PSRM. O nouă încercare de compromis a eșuat

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu a lansat astăzi o soluție de compromis Partidului Socialiștilor, care a înaintat moțiune de cenzură Executivului....

PoliticăO săptămână în urmă

Maia Sandu spune că lui Dodon nu-i convine curățarea RM de scheme de corupție. Despre ce ar putea fi vorba

PE SCURT „Am văzut cum arată justiție politizată. Ceea ce îmi doresc este o justiție liberă. Ceea ce se invocă...

Advertisement

Opinii

noiembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930