Plafonul de garantare a depozitelor bancare va crește până la 50 000 de lei

Plafonul de garantare a depozitelor bancare va crește până la 50.000 de lei, de la 1 ianuarie 2020.

Parlamentula votat modificarea unor acte legislative în acest sens, în lectură finală.

Astfel, în cazul în care depozitele unei bănci licenţiate devin indisponibile, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, garantează onorarea acestora fiecărui deponent, indiferent de numărul şi mărimea lor sau de moneda în care s-au constituit, plafonul de garantare fiind de 50 000 lei moldoveneşti.

În prezent, acesta este de 20000 lei, plafon majorat de la 6.000 lei din 1 ianuarie 2018.

Totodată, acțiunile întreprinse de lichidator în cadrul tranzacției de vânzare a băncii, de predare a activelor și de predare a obligațiilor acesteia, urmează a fi finanțate în mărime ce nu depășește suma depozitelor garantate.

Modificările mai prevăd reglementări detaliate a procedurilor de vânzare a datoriilor debitoare cu reducere.

Acestea se vor efectua cu respectarea unor condiții. Astfel, decizia de vânzare a datoriilor debitoare trebuie să țină cont de posibilitățile și modalitățile de recuperare a datoriilor, inclusiv, de situația financiară a debitorului, precum și de rezultatele evaluării avantajelor și dezavantajelor modalităților de recuperare a datoriilor.

Pentru fiecare modalitate de recuperare a datoriilor urmează a fi evaluată valoarea actualizată netă a încasărilor în funcție de valoarea, scadența, rata dobânzii, existența și valoarea gajului sau altei garanții de rambursare, rata de recuperare a datoriilor.

Banca va solicita evaluarea de către un evaluator certificat a datoriilor debitoare supuse vânzării în cazul în care suma de bază (soldul) a acestora depășește 1 milion de lei.

Datoriile debitoare se vor vinde la licitații cu strigare sau prin cererea de oferte. Prețul inițial de expunere a datoriilor debitoare se stabilește în mărime de cel puțin 90% din suma de bază (soldul) a datoriilor, iar pasul de diminuare a prețului aceluiași lot la următoarele proceduri de vânzare se va stabili în mărime de până la 10% din prețul stabilit la prima expunere.

Potrivit autorilor, reglementarea explicită a tuturor procedurilor va contribui la accelerarea procesului de lichidare silită a băncilor.

Noile reglementări au fost susținute în lectură finală de către 51 de deputați din cei prezenți la ședință.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.