PL elaborează un concept de unificare a partidelor unioniste

PE SCURT

PL lucrează asupra unui concept de unificare a partidelor unioniste, în asa fel încât aceasta să reprezinte „o temelie, un fundament sănătos și puternic pentru formarea unui curent larg unionist în societate”, a anunțat astăzi formațiunea.

Liberalii au menționat că PL este deschis pentru a discuta cu colegii unioniști din alte partide, în vederea constituirii unei construcții politice unioniste durabile, pentru a pune în prim plan idealul național, și nu ambițiile politice.

PE LUNG

PL a precizat că a inițiat mai multe discuții cu liderii unioniști care, însă, nu s-au soldat cu un rezultat pozitiv.

Formațiunea a subliniat că unificarea unioniștilor trebuie și poate avea loc numai prin respectarea rigorilor și standardelor democratice unanim recunoscute în România și în toată Europa.

„Astfel, nimeni nu are dreptul să prestabilească, din timp, cui și unde îi este locul. Acest lucru îl pot hotărî doar unioniștii delegați din toate colțurile Moldovei și din diasporă, în cadrul unui Congres, prin votul lor sincer și direct”, au menționat liberalii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.