Ping-pongul uneste malurile Nistrului

În anul trecut, la Chişinău a fost creată Alianţa „Sănătatea şi Cultura Copiilor”, în baza a opt organizaţii obşteşti, federaţii şi cluburi sportive, care implementează programe de promovare a sportului în mediul copiilor şi tineretului.

Imediat după ce a fost numit în funcţia de preşedinte al alianţei, Vasile Nagornâi, care este şi directorul Asociaţiei Obşteşti pentru Copii (AOC) „Apollo”, a şi trecut la organizarea unui program concret de acţiuni. Debutul activităţii, în luna aprilie 2007, l-a constituit turneul internaţional de taekwondo, versiunea ITF, cu genericul „Sportul contra drogurilor”. Iar anul trecut, de Hramul capitalei, a fost organizată o acţiune demonstrativă, intitulată sugestiv „Frumuseţe, Sănătate, Sport”.

În luna februarie curent, AOC „Apollo”, împreună cu asociaţia obştească LuRenOm au organizat prima ediţie a turneului la tenis de masă „Nistru” cu participarea copiilor din oraşele Chişinău, Grigoriopol şi Dubăsari. Recent, profitând de vacanţa pascală a elevilor, organizatorii au desfăşurat turneul „Nistru-2”. „Din păcate, programele de învăţământ de pe cele două maluri ale Nistrului diferă, a remarcat pentru TIMPUL Vasile Nagornâi, astfel că perioada de vacanţă a chişinăuienilor nu coincide cu cea a nistrenilor. În aceste condiţii, regiunea din estul republicii a fost reprezentată de doar o echipă din Grigoriopol, în componenţă redusă”.

La evenimentul găzduit de Palatul de cultură al feroviarilor au participat aproape 50 de sportivi, care s-au bucurat din plin de surprizele organizatorilor, inclusiv un prânz gustos, o masă dulce la final şi o excursie prin Chişinău pentru oaspeţii din Grigoriopol. Datorită susţinerii din partea Misiunii OSCE, care şi-a asumat majoritatea cheltuielilor de organizare, şi a companiei Orange, învingătorii au primit cadouri de preţ, între care telefoane mobile.

Următorul turneu de acest gen este preconizat în perioada vacanţei şcolare de vară, urmând a participa mai mulţi elevi şi oaspeţi de pe ambele maluri ale Nistrului. La 21-24 mai va fi organizat un turneu open la trei probe de gimnastică, rezervat copiilor şi adolescenţilor din sectorul Ciocana al capitalei şi din regiunea transnistreană. În viitorul apropiat, alianţa intenţionează să organizeze un campionat de mini fotbal al echipelor de cartier, precum şi un concurs de creaţie pentru copii şi tineret cu genericul „Sportul – imaginea păcii”. Ultima acţiune include pictarea grafică şi cromatică a asfaltului, zidurilor şi altor suprafeţe. Anterior, aceste evenimente erau organizate sub egida AOC „Apollo”. // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.