A studiat la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, a obținut licența și masteratul la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, iar astăzi își urmează cariera în Paris. Urmăriți un interviu cu pianista Ecaterina Baranov, oferit pentru Moldova.ORG
Dragă Ecaterina, cum a apărut pianul în viața ta?
Parinții mei au hotărât că dezvoltarea generală a unui copil implică neapărat activitați extracurriculare ca muzica, dansul, fără cea mai mica intenție de a educa un muzician. Una dintre profesoarele mele s-a întâmplat să devină factor determinant al alegerii (oricum eram prea mica să decid, practic nu am facut decât sa accept), insistând asupra ideii că ar trebui să mă dedic artei sonore. Iar odată ce plonjezi în tumultul acestui râu, se pare ca nu mai ai scăpare, el îți devine stihie, te formează ca personalitate, ca mentalitate. Asta nu înseamna ca nu vei încerca niciodată să evadezi, cu siguranță fiecare muzician are momente de criză. Am avut și eu gânduri de a părăsi domeniul în care activam.
Pentru a obține performanțe în mânuirea unui instrument muzical trebuie multe ore de muncă. Crezi că exercițiile zilnice, de la o vârstă atât de fragedă ți-au răpit din clipele copilăriei?
Nu prea îmi dau seama. Întotdeauna datoria de a investi în studiu a fost firească (nu neapărat plăcută), ori parinții mi-au impus-o și mi-au fost exemplu. Trebuie însa să afirm că am avut și timp liber în copilarie. Nu se presupunea ca voi deveni muzician, deci nu am urmat inițial un program intesiv de studiu, ca acel din instituțiile specializate din Rusia, spre exemplu. Nici nu cred ca avem în țară un program atât de drastic pentru școlile specializate primare si medii. Până în ziua de astăzi simt lacunele respective.
Ai făcut studiile la Liceul Ciprian Porumbescu, apoi ai obținut licența și masteratul la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Ce te-a determinat, la un moment dat, să îți continui cariera în Franța?
Mi s-a oferit o bursă de studii. Si aici „destinul” a hotarât pentru mine.
Ce șanse au tinerii din Moldova să se promoveze peste hotare?
Fiecare caz este diferit. Depinde de pregatirea profesionala, scopul si ambiția fiecărui tânăr și neapărat, de oamenii pe care îi întâlnește.
Dacă ai deveni Ministrul Culturii, ce ai schimba în piața muzicală din Moldova?
De fapt, nu putem vorbi despre o piață muzicală în Moldova, atât timp cât nu avem consumatori pentru acest gen de artă.
1. În Europa aproape fiecare copil studiază un gen de artă în scopul propriei dezvoltări. Mulți adulți practică un instrument muzical în calitate de hobby. Exisă multe coruri și orchestre de amatori, unele dintre ele, susținute fianciar de primarii. Este evident că un individ ce investește timp și efort, studiind pentru propria placere lucrări din visteria literaturii muzicii clasice, cu atât mai mult va manifesta interesul de a audia concerte live ale muzicienilor profesioniști.
Chiar dacă se spune că Franța, spre deosebire de Germania, Marea Britanie, nu înfățișează una din țările cele mai „muzicofile” din Europa, totuși sălile sunt mai mult pline decât goale, chiar pentru concertele cu importanță redusă. Publicul e emoțional participativ, există o necesitate de a recepționa hrana spiritual-intelectuală, în automobile se ascultă posturi de radio ce transmit muzica clasică și acasă sunt audiate înregistrări.
Există în Moldova un asemenea consumator? Nu e nevoie sa răspundem, probabil, ori e de la sine înțeles…
Deși înțelegem foarte bine că un om înfometat nu se poate urni de la nivelele primare ale piramidei trebuințelor, ca să vorbim despre o piața, arta ar trebui infiltrată în necesitațile umane.
Poate ar trebui să începem cu cei mai mici? La început deschide școli private, susținute prin subvenții din partea statului, unde artele ar fi propuse în forma interactivă copiilor, spre a le spori curiozitatea și plăcerea spre dezvoltarea culturală? Să înmulțim evenimentele cultural-educative extracurriculare, pentru a motiva copii sa continue studiile artistice ?
E indispensabil să cultivam nu numai profesioniști, ci și consumatori ai produselor profesioniste.
2. Altă parte a monedei ar fi oferta… Suntem o țară cu un potențial enorm, dar deseori, ne limitam la starea lui brută…
Comparația produsului national cu cel european este fundamentală pentru o evaluare obiectivă.
Extrem de utile ar fi parteneriatele cu școli din Europa, bursele de scurtă durată, stagiunile de vară, master-class-urile, proiectele moldo-europene. Tinerii muzicieni au nevoie de informație proaspătă, inspirație, comunicare cu semenii de peste hotare.
3. Mai exista un moment important. Chișinăul posedă câteva instituții oficiale cu program stabilit (Sala cu Orgă, Filarmonica Națională, Teatrul „Mihai Eminescu” ect.), care au capacitatea de a invita personalitați notorii.
Doar de puțin timp au început proiecte independente ca Youth Orchestra, spre exemplu. De ce tinerii noștri nu ar fi instruiți și motivați să creeze proiecte independente, fie și cu buget mic (raspîndite în toată țara, nu numai în capitală)? Rezultat: se extind evenimentele culturale, tinerii își văd aplicat în viața reală bagajul de cunoștințe acumulate în decursul anilor de studii, își justifică autoevoluarea, este valorizat si ghidat potentialul ideilor inovaționale specific minții fragede, sporeste nivelul calității ofertei de muzica clasica etc.
De ce nu s-ar crea un parteneriat între diferite facultăți, spre exemplu muzica – management/marketing?
4. Arta întotdeauna a avut nevoie de mecenați. Poate guvernarea ar putea atrage anumite investiții ale sponsorilor?
5. Ar fi binevenite proiecte de accesibilizare a muziicii clasice prin elemente de marketing si branding utilizate în show business, fără a diminua calitatea produsului. Adică, pastrând valoarea lui intactă, a propune o imagine atractivă prin proiecte larg mediatizate, televizate, evenimente culturale ce implică mai multe genuri de artă. Am mai multe idei în acest sens, dar nu am susținerea necesară…
La ce proiecte ar putea participa tinerii muzicieni din Moldova pentru a-și dezvolta abilitățile vocaționale?
Recent a fost creat proiectul franco-moldav de susținere a tinerelor basarabeni, Brize Muzicale Europene. Proiect găsit demn de a fi luat sub egida UNESCO Moldova.
El are ca misiune justificarea dezvoltării individuale, stimularea proiectelor personale de viitor ale tinerilor moldoveni și progresiunea muzicii clasice profesionale cu ajutorul culturii franceze și a experienței tinerilor din Europa occidentala marcați de francofonie.
Dorim să facem posibilă interacțiunea tinerilor noștri cu leaderii europeni, atât pe teritoriul Moldovei, cât și în țările europene, în comunicarea artistică, profesională, pedagogică, umană, prin pregătirea unui program de muzică de cameră, expus în concerte publice pe scenele țării. Dorim să construim un element de suport extracuricular sistemului de învătămănt din Moldova; accesul la componenta indispensabilă, dar dificitară în învățământul muzical actual – scena;
În iunie 2013, proiectul și-a organizat o avanpremieră în orașele Balți și Călărași. Concerte urmate de un master-class, cu doi invitați europeni: Andre Roque Cardoso (Portugalia), Olga Panova (Franța). Rezultatul s-a arătat a fi extrem de fructuos. Sălile pline au conținut profesori si elevi atât locali, cât și veniți din raioane apropiate, deschiși de a primi informație proaspătă, adusă din Europa. Dupa 1 ora de concert si 2 de master-class, publicul a participat activ în discuții privind sistemul de învățămînt muzical din Franța.
Dar pe 7 februarie, anul curent, în Paris, Brize Muzicale Europene și-a aplicat pentru prima dată conceptul principal, exportând primul tînăr basarabean, cornista Dorina Munteanu, care a cântat în formație de muzică de cameră cu pianistul Andre Roque Cardoso. Evenimentul a fost susținut de mai mulți artiști atât basarabeni, cât și europeni: pictorița Nelly Vranceanu, poetulul Traian Vasilcau. A fost interpretată o lucrare a compozitorului Ghenadie Ciobanu, pianiștii Irina Nesterova (Rusia), João Costa Ferreira (Portugalia), violonista Tomoko Nagakura (Japonia).
Cît de des te întorci în Moldova și cum te întâmpină publicul de acasă?
Cînt foarte rar în Moldova. Publicul nostru este însetat de interpreți străini care le-ar aduce idei proaspete, sonorități inedite, atitudini artistice originale. Chiar dacă este al șaptelea an de când am plecat în căutarea „aventurilor profesionale” si a-și putea să afirm că le-am găsit în chipul puternicelor personalități cu care am colaborat: profesorii mei, Guigla Katsarava, regretatul Devy Erlih, Alain Meunier, alți muzicieni cu care am avut ocazia sa cînt sau doar să comunic. Acasă voi fi considerată probabil pentru totdeauna una dintre „ai noștri”.
Se spune că muzica este alinarea sufletului, cum te-a ajutat sunetul al pianului să depășești momentele grele din viață?
Muzica este alinare pentru consumator. Pentru mine, însa reprezintă o muncă acerba. De ani de zile nu mai audiez muzică fără a o analiza, doar pentru placere.
Însă anume efortul depus ajunge să fie alinarea, precum și tulburarea sufletului meu… Interpretul are menirea de a reanima chipuri deshidratate pe o coala de hârtie: lirica senină, pietate, puritate ascetică, regrete, pasiuni vehemente, dureri necruțătoare, exaltări, mistere, revelații etc. Mai în glumă, arta sonoră devine un portal spre o lume paralelă.
Toate se realizează prin sunet. Fiecare atingere este unică și generează armonici irepetabile, anume ele colorează suetul, formează timbrul. Muzicianul caută timbruri ce vor încorpora o anumită stare, un sentiment, o atitudine. Ele vor divulga în mod abstract, dar absolut clar o idee umană, o metaforă, ce face din muzician un poet.
Care este genul de muzică pe care îl abordezi cel mai des?
Nu-mi ramâne forță decât pentru clasică. Deși îmi place jazz, blues, bossa nova, rock. Mă impresionează anumite voci excepționale din muzica pop, dar nu prea mă pasionează genul… În general, mă relaxez vizionând filme.
Crezi în viitorul muzicii clasice într-o eră în care predomină muzica de club?
Bine… Muzica clasică întotdeauna a fost elitară, nu? Ea necesită o anumită pregătire intelectuală… Va trebui să luptăm pentru ea.
Dacă ai avea ocazia să te întorci în trecut și să alegi alt instrument muzical, care ar fi acesta și de ce?
Nu am ales pianul. Așa a vrut Dumnezeu, prin cei care m-au înconjurat în acea epocă. Dar îl ador pentru complexitatea lui polifonică si tezaurul paletei de culori.
Mi-ar plăcea să posed violoncelul, pentru timbrul lui cald, puțin nostalgic, apropiat de vocea umana. Mi-ar placea să îmi mânuiesc cu abilitate vocea.
Cum crezi ce calități trebuie să posede un pianist adevărat?
Nu știu. Personalitațile marcante ce au creat istoria în arta interpretativă sunt atât de diferite, nu cred că pot generaliza. Dimpotrivă, consider că specialitatea își modeleaza „victima”.
Iar la final, te rugăm să dai câteva sfaturi pentru tinerii ce doresc să urmeze o carieră în acest domeniu
Cel mai valoros sfat ar fi să se dezvolte intelectual, profesional, spiritual, să devoreze informația propusă de sistemul nostru de învățămînt, dar să apeleze și la surse informaționale internaționale, internetul este accesibil tuturor.
Un produs mediocru nu poate atrage cumpărătorul. Un interpret care nu are ce spune nu va atinge sufletul ascultătorului, respectiv nu va excita atenția organizatorului.
Astăzi majoritatea muzicienilor practică de asemenea specialitatea de impresar pentru propriul lor produs. Se impune deci capacitatea de a cerceta piața (festivaluri, producători, concursuri de proiecte), a adapta produsul final cererii și a formula eficient propunerea. Mai trebuie sa știi să comunici și este indispensabil să renunți pentru totdeauna la comoditatea indieferenței și a absenței curiozității.
Tenacitate, ingeniozitate, speranță și multă, multă rabdare!
Interviu realizat de Irina Titica
