Peste o tonă de carne de porc, de proveniență canadiană, reținută de vameși în apropiere de orașul Căușeni

Mai mult de o tonă de carne de porc, fără acte, a fost reținută în această noapte de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal în apropiere de orașul Căușeni. Carnea a fost depistată în microbuzul unui locuitor al raionului Ștefan Vodă.

Aceasta era ambalată în cutii pe care erau inscripționate logo-ul și denumirea unei companii canadiene de prelucrare a cărnii.

În cadrul audierilor, șoferul vehiculului a comunicat doar că lotul de carne ar proveni din Canada și că a procurat-o din orașul Bender (regiunea transnistreană).

Bărbatul a refuzat să ofere alte detalii privind locul exact de aprovizionare și destinația cărnii.

Conform procedurii, carnea a fost reținută pentru continuarea cercetărilor, iar bărbatul este documentat pentru eludarea controlului vamal.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.