Peste 52 mii de tineri care vor vota pentru prima dată la alegerile parlamentare vor primi o carte poștală

52 383 de tineri care au împlinit sau vor împlini, în ziua alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 vârsta de 18 ani, vor primi o scrisoare din partea Comisiei Electorale Centrale.

Aceasta va ajunge acasă la tineri și va conține o carte poștală cu următorul mesaj:

„Dragă viitor alegător!

A venit momentul să faci prima ta alegere în calitate de cetățean cu drepturi depline al Republicii Moldova. Ai împlinit sau urmează să împlinești 18 ani, ceea ce înseamnă nu numai că devii independent, ci și că îți poți asuma decizii care vor contribui la dezvoltarea lucrurilor în țara ta.

Pe 24 februarie 2019, vor avea loc alegeri parlamentare. Mergi la vot! Primul tău vot reprezintă începutul drumului tău în calitate de cetățean căruia îi pasă de viitorul său, al părinților, al bunicilor, al prietenilor și, de ce nu, al viitorilor tăi copii.

Echipa Comisiei Electorale Centrale te încurajează să îți exerciți democratic dreptul la vot. Însă înainte de a face acest pas, nu uita să te informezi despre concurenții electorali și procesele electorale. Dacă vei fi informat, vei fi un cetățean puternic. Fii un exemplu demn de urmat pentru generația ta!

Votează! Votul tău contează!

Cu drag,

Echipa Comisiei Electorale Centrale”

Alegerile parlamentare vor avea loc la 24 februarie 2019 și se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt.

Astfel, 51 de deputați vor fi aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid.

În aceeași zi va fi organizat și un referendum consultativ.

În cadrul acestuia cetățenii urmează să răspundă la două întrebări: „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” și „Sunteți ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție, dacă nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile sale?”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.