Connect with us
"
"

Economie

Peste 50 de companii au aderat la Moldova IT Park. Numărul solicitărilor este în creștere

Publicat

pe

52 de companii au aderat deja la Moldova IT Park, iar alte peste 30 așteaptă să le fie semnate cererile. Potrivit administratorului Moldova IT Park, Sergiu Voitovschii, cererea crește de la o zi la alta și tot mai multe companii își manifestă interesul de a adera la parcul IT.

”Există cerere în sectorul tehnologiilor informaționale, iar noi trebuie să venim cu oferta, să facem tot posibilul pentru ca acest domeniu să devină unul competitiv, pentru a facilita, în primul rând, accesul la investiții”, a afirmat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul unei vizite de lucru la Centru de Excelență în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor din Republica Moldova ”Tekwill”.

În cadrul vizitei, au fost abordate subiecte ce țin de crearea și dezvoltarea parcurilor IT, acțiunile de promovare care trebuie întreprinse pentru ridicarea competitivității, astfel încât să devenim atractivi pentru investitori.

Ministrul Chiril Gaburici a menționat că domeniul IT este unul prioritar pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii, iar Strategia de sporire a competitivității IT (2.0), la care se lucrează, va oferi soluții pentru crearea unei industrii IT mai dinamice și mai competitive, va contribui la dezvoltarea unui mediu favorabil Start-upurilor, precum și la modernizarea economiei naționale prin digitizarea afacerilor în diverse sectoare. 

În context, s-a discutat despre crearea unei rețele naționale de centre de excelență în domeniul TIC, care va contribui la transformarea țării noastre într-un hub regional și va spori calitatea educației IT.

Drept exemplu, în acest sens a fost dat Centrul TIC ”Tekwill”, inaugurat la 15 martie 2017. ”Tekwill” a fost edificat în cadrul Proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în domeniul TIC”, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor (ATIC), cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida).

Spaţiul are o suprafață de 3.400 m2  și este pus la dispoziţie de Universitatea Tehnică a Moldovei, ca parte a angajamentului Guvernului față de acest proiect.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Economie

Cum protestează transportatorii din alte țări și ce obțin

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Transportatorii de pasageri la nivel național au organizat al treilea protest din acest an, în Piața Marii Adunări Naționale, în care au cerut majorarea tarifelor la serviciile prestate. Peste 350 de microbuze au stat parcate timp de două ore, în fața Guvernului, jumătate din cursele regulate de pasageri și-au suspendat activitatea. Mii de pasageri au așteptat în zadar transportul în autogări. Reprezentanții Asociației Operatorilor de Transport Auto declară că transportatorii suportă pierderi, din cauză că tarifele nu au fost modificate în ultimii ani. Ei solicită Ministerului Economiei și Infrastructurii să majoreze tariful la călătorie de la 48 de bani per kilometru până la 92 de bani per kilometru.

Pe de altă parte, Ministerul Economiei și Infrastructurii a invitat transportatorii la dialog, dar a declarat că deși problema tarifară a fost neglijată pe parcursul mai multor ani, abordarea acesteia de o manieră ultimativă nu este o abordare corectă. Scumpirea tarifelor din domeniul transportului a constituit cauza protestelor din mai multe țări ale lumii. Chile, Franța, Ecuador au fost marcate în ultimii ani de manifestații stradale, unde oamenii și-au înaintat revendicările. În toate aceste cazuri transportatorii au obținut câștig de cauză.

PE LUNG

Ce se întâmplă în Moldova

Transportatorii au o singură revendicare – ajustarea de către Ministerul Economiei a tarifelor pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic raional și interraional. Potrivit lor, ultima modificare a tarifelor a avut loc acum șase ani (obținută prin instanța de judecată) și din această cauză suportă pierderi. Asociația Operatorilor de Transport Auto a precizat că tariful la călătorie ar trebui să crească de la 48 de bani per kilometru până la 92 de bani per kilometru.

Anterior, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Economiei, transportatorii au prezentat o listă cu 17 propuneri care ar putea face ca tariful să nu crească atât de mult. În cazul în care solicitările vor fi acceptate, reprezentanții Asociației Operatorilor de Transport Auto spun că sunt gata să activeze cu 74 de bani per kilometru.

Citește și „Transportatorii auto cer majorarea tarifelor. Explicăm de ce și cu cât”

În opinia economistului IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, evitarea revendicărilor transportatorilor nu soluționează problema, dar o aprofundează și mai mult. Desigur cea mai simplă soluție este majorarea bruscă a tarifelor, dar această soluție nu este și cea mai bună.

Ioniță a declarat că majorarea tarifelor parțial este argumentată economic, dar cel mai mult tarifele cresc din cauza unui sistem dezorganizat. El chiar a formulat trei soluții pentru remedierea situației: soluția imediată: anularea restricțiilor de vârstă la importul de autobuze, soluția pe termen mediu: depolitizarea reglementării prețurilor la transportul public și soluția pe termen lung: regândirea rețelei de transport interurban.

„Suntem conștienți de faptul că problema tarifară din domeniu este una ce a fost neglijată pe parcursul mai multor ani. Totodată, considerăm că abordarea acesteia de o manieră ultimativă fără a lua în calcul calitatea și siguranța serviciilor pentru călători nu este o abordare corectă”, a menționat la rândul său ministrul Economiei și Infrastructurii Anatol Usatîi.

Ultima dată tariful a fost ajustat în 2014, când a fost ridicat până la 0,48 lei/km. Tariful precedent a fost de 0,38 lei/km și a funcționat din 2009. Expertul

Cum a fost în Chile: Războiul străzilor pentru 4 cenți

În luna octombrie, chilienii au ieșit în stradă. Cauza? Creșterea prețurilor de metrou cu 30 de pesos (0,04 dolari ) de la 800 la 830 pesos. Pentru cetățeni, creșterea tarifului la metrou a devenit motivul pentru a exprima nemulțumirea, care s-a acumulat de ani buni. Astfel, Chile a fost copleșită de protestele în masă. Deplasările în transportul public pentru chilieni este un subiect special, deoarece în fiecare lună „răpește” o parte semnificativă din bugetul familiei.

Inițial, tinerii au început să sară masiv peste barele de acces din metro, ca să nu plătească tarifele majorate, din care cauză erau reținuți de polițiști. Fenomenul a luat amploare și s-a transformat în confruntări.  De asemenea, protestele s-au răspândit și în mai multe orașe ale țării. La sfârșitul lunii octombrie, peste un milion de oameni au ieșit pe străzile din Santiago. În confruntările cu forțele de ordine, cel puțin 20 de persoane au fost ucise, peste 2 500 au fost rănite și peste 5 000 au fost arestate.

Aceasta în condițiile în care, economia din Chile este considerată poate cea mai puternică din toată America de Sud, țara are cel mai înalt nivel de PIB de pe continent, dar în lume ocupă locul 56 conform FMI la sfârșitul anului 2018.

Reacția autorităților: în 16 regiuni din Chile a fost declarată stare de urgență. Președintele a fost de acord să deruleze un șir de reforme în acest domeniu, iar ulterior Senatul  a anulat scumpirea tarifelor. De asemenea, președintele țării a concediat 8 miniștri din guvern, inclusiv ministrul de Interne.

Franța

În aceste zile, capitala Franței este marcată de un șir de proteste împotriva sistemului de pensionare. Acțiunea a paralizat circulația transportului public. Totuși, trebuie de remarcat că valul de proteste a început acum un an, când inițial transportatori, dar apoi și alți angajați, s-au arătat nemulțumiți de creșterea prețurilor la combustibil.

Astfel, în noiembrie 2018, în Franța a început o mișcare protestatară, care s-a extins ulterior în țările vecine. Simbolul acestei mișcări erau vestele reflectorizante galbene. În timpul protestelor, aproximativ 11 persoane au murit, peste 4 000 au fost rănite.

Reacția autorităților: guvernul francez a anulat impozitul pe combustibil și a impus un moratoriu temporar la creșterea prețurilor, a redus și impozitele pe combustibil și motoare. Astfel, anul trecut Guvernul francez a introdus moratoriu privind creșterea impozitului pe combustibil pe o perioadă de timp de șase luni. Presa franceză titra că prețul motorinei în Franța a crescut cu 20% – până la 1,51 euro pe litru, cel mai mare de la începutul anilor 2000.

Ecuador

La 15 octombrie, autoritățile din Ecuador au anunțat că a fost anulată decizia de creștere a tarifelor la transportul de pasageri, costurile biletelor revenind la la nivelul anterior. Anularea scumpirii tarifelor la transport a avut loc după mai multe zile de protest în țară.

Astfel, liderul ecuadorian Lenin Moreno a retras decretul prin care au fost anulate subvențiile de stat pentru combustibil și care a dus la creșterea prețurilor la benzină. În urma acestui decret, a fost înregistrată creșterea cu 30 la sută a costului biletelor de transport, ceea ce i-a indignat pe locuitorii țării.

De notat că, după anularea subvențiilor guvernamentale pentru combustibil, și scumpirea benzinei țara a fost cuprinsă de proteste masive. Președintele țării Moreno a fost nevoit să părăsească capitala Quito și să mute guvernul într-un alt oraș, dar deja pe 12 octombrie s-a așezat cu activiștii la masa de negocieri. Cel puțin 8 persoane au fost ucise la proteste, aproximativ 1,3 mii au fost rănite, iar alte 1,2 mii au fost arestate.

Rusia

Sporadic, în ultimii ani, în mai multe regiuni ale Rusiei au loc acțiuni de protest împotriva scumpirii tarifelor la transportul de pasageri.

Cel mai recent a avut loc pe 8 decembrie în orașul Sankt Petersburg, unde a avut loc un miting, după ce guvernatorul regiunii a aprobat majorarea tarifelor de călătorie în transportul public. Polițiștii au reținut mai mulți activiști pentru că țineau în mâini pancarte care au fost considerate drept o insultă în adresa autorităților. În Sankt Petersburg, după Anul Nou, tarifele pentru transport în comun vor crește. Prețul unui bilet în metrou va crește de la 55 la 60 de ruble, iar în transportul terestru de la 40 la 50 de ruble.

Citește mai departe

Economie

Cum să calculezi ce impozite ți se rețin lunar? Explicăm

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Sondajul S&P Global FinLit Survey arată că Republica Moldova ocupă locul 117 din 143 de statele lumii la capitolul alfabetizarea financiară a populației. Datele menționează că doar 27 la sută din moldovenii adulți au cunoștințe financiare de bază. La acest capitol stăm mai rău decât țări cum ar fi Tanzania, Uganda, Rusia, Columbia sau Madagascar. Pornind de la asta, echipa Moldova.org și-a propus să lanseze o rubrică dedicată educației financiare, iar primul articol va fi dedicat impozitelor și cum să înțelegem cât și de ce ni se reține din salariu.

PE LUNG

Pentru a putea explica mai ușor câte impozite se rețin din salariul lunar, vom discuta un caz concret, dar ipotetic – Ion, proaspăt angajat la o instituție de stat.

În fiecare lună, Ion primește fluturașul de salariu. În acesta sunt indicate două sume de bani, prima sunt banii alocați pentru munca sa și cea de-a doua – cei pe care îi primește după achitarea tuturor impozitelor. Deci, câte impozite i se rețin din salariul de angajat în sectorul public și cum se calculează acestea?

Benjamin Franklin spune că achitarea impozitelor este o certitudine, precum este moartea. La fel de cert este și rolul impozitelor pe care îl achită fiecare dintre noi în dezvoltarea unei societăți democratice.

Așadar, să le luăm pe rând.

Suma care se trece în contractul de muncă și din care se rețin taxele și impozitele salariale se numește salariu brut. De multe ori oamenii se revoltă când aud datele statistice privind salariile, declarând că sunt prea mari în raport cu cele reale. Aceasta pentru că statistica reflectă anume salariul nominal brut. El constituie baza din care se rețin impozitele.

În cazul lui Ion, care este în sectorul bugetar, salariul mediu nominal brut este de 6456 de lei. După achitarea tuturor impozitelor în fluturașul său este indicată suma de 5324,75 de lei, care reprezintă salariul net, care este suma cu care angajatul rămâne „în mână” după achitarea tuturor impozitelor.

Unde sunt restul banilor și cum a fost calculată această sumă?

Pentru început Ion trebuie să știe că fiecărui salariat i se rețin impozite. Acestea sunt reținute de angajator și achitate la bugetul public. Deci, achitarea impozitelor se face prin intermediul instituției unde lucrează, a angajatorului.

Angajatului i se rețin trei tipuri de impozite

contribuții de asigurări sociale în mărime de 6% din salariul brut. Acești bani ajung în bugetul asigurărilor sociale de stat,  în mare parte în fondul de pensii, adică constituie baza din care i se va calcula pensia. În cazul angajatului Ion, contribuțiile de asigurări sociale vor  constituie 387 lei.

prime de asigurări medicale în mărime 4,5% (PAM). Banii ajung în fondul asigurare obligatorii medicale, adică din aceste resurse se întreține sistemul public de sănătate. În cazul lui Ion, PAM vor constitui 291 de lei.

– cota impozitului pe venit, care constituie alte 12% din venitul impozabil. Dacă începeți să oftați și să credeți că intrați în domeniul matematicii superioare, să știți că greșiți. Dar pentru început, ce este venitul impozabil? Este baza din care se calculează impozitul pe venit achitat de angajat și este egal cu salariul brut minus contribuții sociale achitate angajatului, minus primele PAM achitate de angajat și minus scutirea personală.

Mai simplu: din 6456 de lei (salariul brut) se scade 387 de lei (contribuții de asigurări sociale) și 291 de lei (PAM) și încă 2000 de lei (scutirea personală – suma lunară din care nu se calculează impozitul pe venit) și obținem venitul impozabil, care constituie 3778 lei. Anume acești bani sunt baza din care se calculează impozitul de venit prin aplicare de 12%. Astfel obținem impozitul pe venit de 453 de lei.

Ion ar mai trebui să știe că, pentru instituția unde activează, plățile achitate de angajat nu sunt toți banii care vor merge„la stat”. Aceasta pentru că, la fiecare salariu brut achitat, angajatorul trebuie să mai achite în numele acestuia 23 de procente de contribuții sociale și 4,5 PAM, care similar impozitelor reținute angajatului merg în bugetul asigurărilor de stat și Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală (FAOAM).

Așadar, ce avem în final? Pentru un salariu de 5 325 de lei, bani care ajung la angajatul Ion, angajatorul (instituția unde lucrează) plătește la stat cumulativ impozite în sumă de 2584 de lei.

Citește mai departe

Economie

Cum un oraș din Estonia transformă casele de tip „hruşciovka” în „smartovka”

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Cu o arhitectură standard simplă, de culoare gri, cu elementele de construcție pre-fabricate și ca un simbol omniprezent al orașului post-socialist, blocurile de patru-cinci etaje împânzesc orașele ce se întind din Slovacia până în Tadjikistan. Sunt clădirile construite pe timpul lui Nikita Hrușciov sau așa-zisele „hrușciovci” , structuri construite rapid, cu costuri reduse, concepute ca locuințe postbelice și care urmau să fie înlocuite peste 25 de ani. Nu a fost să fie și astăzi milioane de oameni mai locuiesc în ele. 

Orașul Tartu din Estonia, unde mai sunt circa 50 de astfel de blocuri, și-a propus să le reinventeze și să le transforme în clădiri de generație.nouă. Astfel, „hrușciovcile” se vor transforma în „smartovki”. 

PE LUNG

Odată construite cu miile – și numite „hrușciovki” în cinstea liderului sovietic Nikita Hrușciov – clădirile au apărut din cauza crizei de locuințe după cel de-al Doilea Război Mondial. Construcțiile erau planificate pentru o perioadă de 25 de ani, după care urmau să fie înlocuite. Dar, după expirarea celor 25 de ani, marele stat sovietic – obosit de ani de stagnare – nu a intervenit pentru a oferi locuințe alternative. Multe dintre clădiri au mai mult decât dublată durata de viață prevăzută inițial, dar sunt în continuare locuințe pentru milioane de oameni din întregul bloc estic.

Deși sunt poziționate, de obicei, în centrul orașelor și au mai mult spațiu verde în preajmă, susținătorii hrușciovcilor nu pot nega că aceste clădiri pur și simplu nu mai sunt potrivite pentru trai. Zeci de mii de clădiri sunt distruse de sistemele de aerisire care nu funcționează, de canalizarea deteriorată, locuințele necesitând mai multă energie pentru încălzire și, respectiv, mai mulți bani pentru întreținere. Unele regiuni au recurs la planul inițial sovietic de demolare a blocurilor și construirea de noi case în locul acestora. Oficialii Moscovei au anunțat în 2017 că vor demola 8 000 de hrușciovci, planurile însă au stârnit o reacție acerbă a locuitorilor acestor clădiri.

În loc să le demoleze, le dau a doua viață

În țări precum Bulgaria și România, banii acordați de Uniunea Europeană sunt folosiți pentru a recondiționa aceste clădiri și a le face mai eficiente din punct de vedere energetic. Dar unii vor să meargă mai departe. Ce se întâmplă dacă banii pentru renovare ar putea fi folosiți nu doar pentru a aduce clădirile construite pe vremea lui Hrușciov la standarde moderne, ci pentru a le transforma în case inteligente de generație viitoare? SmartEnCity este un proiect finanțat de UE care încearcă să creeze orașe ecologice în Danemarca. Pe lângă lucrul la proiecte din Spania și Danemarca, proiectul se concentrează și asupra orașului Tartu din Estonia pentru a transforma „hrușciovcile” în „smartovki”.

Ce presupune proiectul „Smartovka”

În multe privințe, Tartu este un oraș tipic regional: a suferit din cauza bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar clădirile au fost construite în spațiile rămase goale. „Hrusciovcile sunt situate în diferite părți ale orașului Tartu și, din fericire, nu creează o zonă foarte distinctă, deși majoritatea clădirilor, 47 la număr, sunt situate în sectorul central”, spune Raimond Tamm, care conduce proiectul Tartu. „În funcție de locație, clădirile pot fi alături cu clădiri din lemn cu două până la trei etaje, o biserică gotică din secolul al XIV-lea sau cu un bloc proaspăt construit”.

La fel ca și în Moscova, sondajele arată că locatarii din aceste clădiri susțin reconstrucția caselor, și nu demolarea acestora. De regulă, oamenii sunt mulțumiți de locația și dimensiunea clădirilor, dar suferă de lipsa locurilor de parcare, sunt nemulțumiți de sistemul de încălzire învechit și de sistemul de aerisire slab.

17 clădiri din apropierea centrului orașului au fost selectate pentru proiectul-pilot de renovare, care este conceput ca unul de reducere a risipei de energie din blocuri.

Pereții exteriori vor fi căptușiți cu panouri, ferestrele vor fi înlocuite cu geamuri triple, iar ușile frontale și acoperișurile vor fi înlocuite sau remodelate pentru a reduce pierderile de căldură. Va fi instalat un nou sistem de aerisire, precum și panouri solare, dar și sisteme de răcire.

„Până acum, performanța energetică a clădirilor alese pentru proiectul – pilot este mai slabă decât media din Estonia ”, spune Tamm. „Acest lucru era cauzat de pereții exteriori care nu rețin căldura,  sunt de o calitate proastă și au fost construiți folosind materiale necalitative. De fapt, în aceste clădiri consumul de căldură este cu aproximativ 100% mai mare în comparație cu clădirile moderne”.

Aceste considerente nu vizează doar promovarea unui stil de viață mai ecologic. Izolarea slabă înseamnă temperaturi și niveluri de umiditate fluctuante, ceea ce înseamnă că în apartamente pot apărea mucegai (și problemele de sănătate care pot veni cu aceasta). Poate însemna, de asemenea, economii importante pentru locatari. „După reamenajare, proprietarul unui apartament de 50m2 poate să economisească în jur de 350 de euro pentru încălzire”, spune Tamm.

Dar în Tartu, echipele speră că sistemele de locuințe inteligente îi vor ajuta pe locuitori să conștientizeze propriile acțiuni, pentru a inspira un sentiment de control și responsabilitate pentru schimbările care au avut loc în casele lor. „Sperăm că locuitorii vor analiza rezultatele contorului inteligent, vor reduce consumul inutil, vor reduce impactul asupra mediului și, de asemenea, vor economisi bani la sfârșitul zilei”, spune Tamm.

Potrivit lui, în cadrul acestui program  echipa de proiect speră să ofere fiecărui apartament și un sistem inteligent pentru locuințe, care să le permită proprietarilor să monitorizeze, să măsoare și să controleze diferite aspecte ale casei lor. În multe priviințe, aceasta nu este o tehnologie nouă: multe companii de utilități încurajează acum clienții să folosească contoarele inteligente în casele lor.

De asemenea, în proiect au fost antrenați și artiști internaționali, fiecare asociație locativă având posibilitatea de a alege un pictor cu care ar putea lucra pentru a crea un desen mural unic pentru fațada clădirilor.

„Inițial, când proiectul și obiectivele sale au fost prezentate publicului, au existat destul de multe feedback-uri negative sau sceptice”, spune Tamm. „Proiectul părea prea scump și prea ambițios și multe dintre primele întâlniri au fost petrecute în discuții aprinse cu reprezentanții asociațiilor de locuințe”.

Grupul de lucru a pus la îndoială dacă va fi posibil să atragă numărul necesar de asociații de locuințe pentru a participa la proiect. De aceea se întrunește la fiecare două săptămâni pentru a planifica evenimente, întâlniri, consultări și traininguri și a colecta feedback cu privire la proiect. De la bun început, organizatorii au descris implicarea cetățenilor drept „o parte foarte importantă a succesului programului”. „Crearea unui sentiment de comunitate este importantă”, spune Tamm. „De-a lungul anilor, atât echipa de proiect, cât și asociațiile de locuințe care s-au alăturat proiectului s-au cunoscut foarte bine. Acest lucru a creat un sentiment de comunitate în zonă: vecinii au devenit prieteni ”.

Clădirile reconstruite – modele pentru alte asociații de locuințe

Deși activitatea în Tartu este încă departe de a fi terminată, echipa SmartEnCity speră ca programul lor să poată fi derulat în sute de alte și orașe europene. SmartEnCity a dezvoltat o rețea în peste 40 de orașe, care prezintă informații despre acest proiect. Există speranța că clădirile reconstruite pot acționa ca modele și exemple pentru alte asociații de locuințe, care ar putea să soluționeze anumite probleme.

Totuși, Tartu are avantaje pe care pot să nu le aibă alte orașele regionale similare. Echipa a constatat rapid că procesul de luare a deciziilor politice pentru dezvoltarea clădirilor este mult mai rapid în Estonia decât în alte părți din Europa. Infrastructură digitală a asigurat țara cu lucrători calificați, precum și a pregătit-o pentru o mentalitate mai inovatoare. Dar Tamm subliniază că și aici trebuie să fie depășite bariere. „Principalele noastre provocări aici, în Tartu, sunt destul de des legate de problemele de finanțare, atât din partea sectorului public, cât și din partea celui privat. „Potențialul nostru de investiții este destul de limitat în comparație cu orașele mari și țările din Europa de Vest ”, spune el.

Aspectele legate de dreptul de proprietate constituie de asemenea o problemă, întrucât cea mai mare parte a apartamentelor au proprietari privați. Acest lucru face ca reparația să fie mai complicată decât în alte țări, unde un bloc de locuințe are unul sau doi gestionari mari.

Dar Tamm insistă că depășirea acestor obstacole a fost mai mult decât justificată, având în vedere impactul proiectului asupra comunității. Alături de creșterea gradului de informare despre performanța energetică a clădirilor, schema a oferit energie orașului ca să participe la alte proiecte ale programului SmartEnCity: de exemplu, lansarea unui sistem de partajare a bicicletelor din oraș sau crearea unor puncte de încărcare pentru mașinile electrice.

„Clădirile fac cartierul mai frumos”, spune Tamm. „Vedem mai mulți oameni care știu despre program și despre pașii pe care vrem să îi facem: proiecte care îi vor determina pe oameni să acționeze într-un mod mai eficient și mai durabil din punct de vedere energetic. A avut un impact puternic asupra mediului nostru din oraș, care îi vizează pe fiecare dintre cei care trăiesc în oraș. Putem deja vedea că se întâmplă”.

Sursa: calvertjournal.com

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social12 ore în urmă

Ce trebuie să știi despre divorțurile în Moldova

PE SCURT Raionul Anenii Noi a înregistrat cele mai multe divorțuri în anul 2018: 446. În timp ce în același...

Sănătate13 ore în urmă

Cum să-ți anunți apropiații că ești HIV pozitiv

PE SCURT Prejudecățile și dezinformarea cu privire la virusul imunodeficienței umane, precum și sindromul imunodeficienței dobândite, influențează  opinia multora chiar...

Economie14 ore în urmă

Cum protestează transportatorii din alte țări și ce obțin

PE SCURT Transportatorii de pasageri la nivel național au organizat al treilea protest din acest an, în Piața Marii Adunări...

Social16 ore în urmă

Cine sunt nomazi digitali și când au devenit visul unei întregi generații?

PE SCURT Nomadul digital este persoana care nu depinde de locul fizic de muncă și își combină activitățile cu deplasările...

Social2 zile în urmă

În scaun cu rotile, pentru dreputurile omului. Cum luptă Dmitri Kuzuk

PE SCURT Dmitri Kuzuk este un activist pentru drepturile omului și pentru persoanele cu dizabilități din Bender. De-a lungul timpului...

Istorie2 zile în urmă

Cei mai tineri premieri din lume. Republica Moldova în listă

PE SCURT Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, va deveni, săptămâna viitoare, cea mai tânără prim-ministră din istoria...

Istorie2 zile în urmă

Cine este Nadia Comăneci, cea care a stricat computerul olimpic cu cele mai bune rezultate

PE SCURT Nadia Comăneci a rămas în istorie după ce, la 14 ani, a fost prima care a luat 10...

Advertisement

Politică

Politică3 zile în urmă

La ce ne putem aștepta de la partidul lui Mark Tkaciuk și Iurie Muntean

PE SCURT Pe scena politică din Republica Moldova a avut loc lansarea unei noi formațiuni politice – „Partidul Acțiunii Comune...

JustițieO săptămână în urmă

4 ani la închisoare și o conferință de presă. Pe scurt, despre situația lui Vlad Filat

PE SCURT Condamnat la nouă ani de detenție, fostul premier Vlad Filat  a fost eliberat condiționat, înainte de termen. Eliberarea...

PoliticăO săptămână în urmă

Cum a fost discutată pe Facebook eliberarea condiționată a lui Vlad Filat

PE SCURT Fostul prim-ministru Vlad Filat, condamnat la nouă ani de detenție, a fost eliberat astăzi, înainte de termen din...

Cultură2 săptămâni în urmă

Despre mărul roșu și câinele cu două boturi. Poeții vorbesc despre situația politică din țară

PE SCURT S-au adunat poeții la „Poezie Politică” unde și-au exprimat, prin intermediul operelor lor, dar și al altor autori,...

Politică2 săptămâni în urmă

Câte instituții publice mai sunt conduse de exponenți numiți de Partidul Democrat

PE SCURT De la plecarea PDM de la guvernare a trecut aproape șase luni, iar Republica Moldova este deja la...

Politică3 săptămâni în urmă

De ce vrea premierul Chicu să transforme Moldova „într-un șantier imens” și cât ar costa asta

PE SCURT Fostul ministru al finanțelor, actualul prim-ministru, Ion Chicu, a fost unul dintre cei care au contrasemnat decizia Guvernului...

Politică3 săptămâni în urmă

10 ani de la moartea lui Serghei Magnițki/ Șansele ca Legea Magnițki să fie adoptată în Moldova

PE SCURT Numele lui a devenit sinonim  cu combaterea corupției și abuzurilor asupra drepturilor omului. Moartea lui a generat o lege nouă...

Advertisement

Opinii

decembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031