Persoanele Cu Venituri De Peste Doua Milioane Lei Ar Putea Sa Plateasca Jumatate Din Suma In Calitate De Impozit, Din 2006

Persoanele fizice care obtin venituri anuale mai mari de 2 mln lei (160 mii USD) ar putea sa fie obligate, incepind cu anul viitor, sa plateasca jumatate din suma in calitate de impozit pe venit, in conformitate cu politica fiscala pentru anul 2006, aprobata, miercuri, de Guvern.

Executivul propune ca impozitul pentru cistigurile de peste 2 mln lei sa fie in marime de 50%, iar pentru cele cuprinse intre 1-2 mln lei – 35%. Este pentru prima data cind Guvernul propune o impozitare mai aspra pentru veniturile de ordinul milioanelor. in prezent, cel mai mare impozit pe venitul persoanelor fizice, de 20%, se aplica pentru cistigurile mai mari de 21 mii lei (1 680 USD).

in acelas timp, Cabinetul de Ministri propune reducerea impozitului pe venit de la 9% la 8% pentru persoanele fizice cu un venit ce nu depaseste 16,2 mii lei. Persoanele cu venit de pina la 21 mii lei, ar putea sa plateasca impozite de 13%, fata de 14% in prezent, iar pentru venitul mai mare de 21 de mii de lei, impozitul ar putea sa fie redus de la 20% pina la 18%.

Guvernul mai intentioneaza sa reduca impozitul pe venit pentru persoanele juridice pina la 15%, fata de nivelul de 18% din anul curent.

Mihail Pop, ministrul adjunct al Finantelor, a precizat presei ca pierderile de la reducerea impozitului pe venit pentru persoanele fizice si juridice in 2006 sunt evaluate la 190 mln de lei. "insa, acestea vor fi recuperate din contul cresterilor economice si majorarilor de salarii", spune ministrul adjunct al Finantelor.

Pentru a intra in vigoare, modificarile propuse de ministri urmeaza sa fie examinate si aprobate de catre Parlament.

Potrivit ultimelor date, facute publice in 2001, in R.Moldova, sase persoane au declarat la fisc venituri mai mari de un mln de lei. insa, expertii Inspectoratului Fiscal anuntau atunci ca numarul milionarilor ar fi mai mare, deoarece persoanele care activau la un singur loc de munca nu au fost obligate sa prezinte declaratii pentru 2001. in ultimii ani, numarul persoanelor ce obtin venituri mai mari de un milion de lei, nu a fost facut public.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.