PERSOANELE CERCETATE PENAL VOR VOTA IN IZOLATOARELE DE DETENTIE PREVENTIVA

in cele cinci izolatoare de detentie preventiva din Republica Moldova se afla in prezent cca 2000 de persoane, dintre care au drept de vot 1741, a declarat pentru BASA-press Veaceslav Toncoglaz, vicedirector al Departamentului Institutii Penitenciare.

Toncoglaz a precizat ca in incinta izolatoarelor au fost amenajate spatii pentru votare, iar persoanele cercetate penal isi vor exercita dreptul la vot prin intermediul urnelor mobile, aduse de la cea mai apropiata sectie de votare. Acestea vor fi insotite de membrii birourilor electorale de la sectiile respective, precum si de observatori, atit locali, cit si internationali, in special din partea Uniunii Europene si OSCE.

Solicitat de BASA-press, Valeriu Rusu, purtatorul de cuvint al Ministerului Apararii, a declarat ca militarii in termen ai Armatei Nationale vor vota la cea mai apropiata sectie de votare de unitate in baza livretului militar. Potrivit lui, in prezent, efectivul Armatei Nationale este compus din 6800 de ostasi, ofiteri si subofiteri. Personalul angajat pe baza de contract isi va exercita dreptul la vot la sectia de votare in raza careia este domiciliat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.