Pe uliţele satelor se scandează „Libertate!”

Locuitorii satului Coşerniţa, Floreşti, îl învinuiesc pe primarul Ion Cojocaru de îngrădirea dreptului la libera exprimare pentru că acesta a refuzat să le dea autorizaţie pentru o acţiune de protest pe care urmau să o organizeze la 17 mai. Lipsa autorizaţiei nu i-a determinat pe coşerniţeni să renunţe.

Duminică, circa 40 de oameni s-au adunat la marginea satului şi au pornit într-un marş de protest până la primărie. În scurt timp le-a ieşit în cale poliţistul de sector care i-a ameninţat cu amenzi. Însă după ce protestatarii i-au prezentat legea prin care li se permite să organizeze astfel de întruniri, reprezentantul organului de ordine le-a permis să-şi continue calea cu condiţia să nu încalce ordinea publică. Ajunşi în faţa primăriei, oamenii au emis o rezoluţie prin care i-au cerut primarului să întreprindă acţiuni pentru ca din sat să dispară gunoiştile neautorizate, să repare drumurile, să asigure satul cu apă etc. Din păcate, vorbele lor nu au fost auzite de primar, căci acesta era la Floreşti, unde se desfăşura Ziua sportului. Abia a doua zi, alesul local a primit rezoluţia semnată de consăteni.

Solicitat de TIMPUL, primarul s. Coşerniţa, ales pe listele PCRM, ne-a declarat următoarele: „Ei cer să fie reparate drumurile, dar chiar azi se lucrează la un drum de 100 de metri. Cer ca în sat să fie un stadion, dar aceasta e o problemă de zeci de ani. Mi-au cerut să le dau voie să-şi exprime opiniile. Le-am zis că o pot face, numai să nu umble cu steagurile prin sat şi să strige „Libertate”, ne-a spus primarul, referindu-se la incidentul de la 22 aprilie. În acea zi, un grup de şase persoane tinere au circulat prin Coşerniţa scandând „Libertate”. Atunci, pentru dorul de libertate, tinerii au fost amendaţi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.