PDM va sesiza Curtea Constituțională pentru a ataca decizia de numire a președintelui parlamentului

PE SCURT

Vicepreședintele Partidului Democrat, Andrian Candu, a ieșit astăzi, în cel de-al doilea briefing, și a declarat că parlamentul funcționează ilegal.

PE LUNG

Ceea ce vedem astăzi că se întâmplă are caracter ilegal și nu este legitim, deoarece există Constituția, garantul constituției care este Curtea Constituțională și care s-a expus clar că de astăzi parlamentul este nefunțional în ceea ce face. Orice altă decizie care va fi atacată. Deja colegii de la PDM au pregătit o sesizare la Curtea Constituțională pentru a ataca decizia de numire a președintelui parlamentului. Ceea ce se întâmplă astăzi că politicul a eșuat în crearea unei guvernări responsabile și singurii care pot să ia decizii sunt cetățenii. Toate insituțiile statului vor lucra în mod obișnuit și cei care vor încerca să implementeze ilegale acele decizii luate astăzi vor răspunde potrivit legii”, a declarat Candu.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.