PDM reiterează invitația către Blocul ACUM și PSRM. Vladimir Cebotari : „Blocajul constituțional nu poate fi depășit”

PE SCURT

PDM a reiterat astăzi invitația la dialog către Blocul ACUM și PSRM. Vicepreședintele PDM Vladimir Cebotari a declarat într-o conferință de presă că Republica Moldova se află într-un blocaj constituţional, dar şi unul politic.

Potrivit democraților, blocajul constituţional nu poate fi depăşit,  dat fiind deciziile Curții Constituționale, însă la blocajul politic se pot găsi soluţii la masa de dialog.

PE LUNG

„PDM nu se ține de fotolii. Soluțiile se găsesc la masa de negocieri, cedările se fac în câmpul legal. Haideți să ne așezăm la masa de discuții și să găsim soluții și atunci ieșim din aceasta situație”, a declarat Vladimir Cebotari.

Vladimir Cebotari a spus că personal a sunat exponenți ai Blocului ACUM și PSRM și le-a scris și mesaje, dar nu a primit răspuns, iar unii  au închis telefonul. „Dacă așa înțeleg ei că ar urma să răspundă la apelurile partenerilor de dezvoltare. Înțelegem că orice dialog este într-o singură direcție”, a spus Cebotari.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.