PDM este categoric împotriva poziției lui Igor Dodon privind anularea Acordului de Asociere cu UE

Partidul Democrat din Moldova este categoric împotriva poziției exprimate de președintele Igor Dodon privind anularea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. “Vom neutraliza politic orice încercare de a anula acest Acord”,  se arată într-o declaraţie a formaţiunii, emisă marţi,17 ianuarie.

Aceasta a fost făcută după ce Igor Dodon, a declarat astăzi, la Moscova, că în cazul obținerii unei majorități de către PSRM la următoarele alegeri parlamentare formațiune sa va anula Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Ma mult, PDM solicită Parlamentului Republicii Moldova să ia în discuție pozițiile președintelui Igor Dodon exprimate pe 17 ianuarie în vizita oficială de la Moscova și să emită o declarație de reafirmare a atașamentului față de continuarea drumului european al țării.

“Moldova are un singur vector extern – vectorul european. Iar acest adevăr trebuie spus cu fruntea sus în orice vizită peste hotare, fiindcă țara noastră nu are voie să dea semnale contradictorii de politică externă.

Aici e declarația politică a PDM în legătură cu intenția președintelui Igor Dodon de a denunța Acordul de Asociere al R. Moldova cu UE. Nu doar că vom bloca orice tentativă de anulare a lui, dar vom accelera implementarea astfel încât beneficiile să fie simțite în continuare de cât mai mulți oameni. Acordul este bun, a dat roade și va da roade”, a scris pe Facebook liderul PD, Vlad Plahotniuc.

Potrivit democraţilor, Republica Moldova trebuie să aibă toată deschiderea pentru a-și consolida relațiile cu Federația Rusă, pentru a crește volumul schimburilor comerciale, pentru a lărgi colaborarea în domeniile economic, social, cultural, științific, tehnologic și de securitate.

“În ceea ce privește declarațiile făcute de președintele Moldovei la Moscova, PDM consideră că nimeni nu ar trebui să expună viziuni personale de politică externă în cadrul unor vizite oficiale în străinătate. Politica externă a Republicii Moldova se stabilește la Chișinău și se aplică în mod uniform peste hotare”, a menţionat PDM.

Reamintim că Parlamentul a ratificat pe 2 iulie 2014 Acordul de Asociere Moldova – Uniunea Europeană, stabilind astfel în mod limpede vectorul extern al țării. Pentru Moldova, aderarea la Uniunea Europeană este singurul proiect integraționist benefic și viabil, în timp ce aderarea la Uniunea Eurasiatică este nepractică și conține beneficii neclare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.