PDM a reiterat astăzi că va susține un candidat unic al forțelor pro europene la Primăria capitalei. Totodată, potrivit formațiunii, liderul Platformei DA Andrei Năstase, susținut de PAS, în campania electorală pentru alegerile locale noi din Chișinău, nu este reprezentantul partidelor de dreapta, ci un candidat bi-partinic.
Mai mult, potrivit PDM, lidera PAS Maia Sandu ar avea mai multe şanse să câştige în faţa reprezentantului Partidului Socialiştilor în această campanie electorală.
“Este vorba de un candidat bi-partinic, nu un candidat unic, din păcate. În acest context noi ne expunem regretul din motiv că conform sondajelor, doamna Maia Sandu ar avea mai multe şanse să câştige în faţa reprezentantului Partidului Socialiştilor în această campanie electorală. Noi ne-am aşteptat ca iniţiativa să vină din partea dumneaei”, a menționat astăzi purtătorui de cuvânt PDM, Vitalie Gămurari.
Astfel, în opinia democraților, partidele pro europene nu vor să coopereze în campania electorală de la Primărie, iar dacă această lipsă de unitate va continua există riscul ca Primăria municipiului Chişinău să fie acordată Partidului Socialiştilor.
“PDM a spus foarte clar că susține un candidat unic al forțelor pro europene și este deschis să susţină această persoană”, a mai spus Vitalie Gămurari.
Până în prezent, și-au anunțat intenția de a candida pentru alegerile locale din Chișinău: Andrei Năstase, Platforma DA, Valeriu Munteanu, Partidul Liberal, Ion Ceban, Partidul Socialiștilor, Vasile Costiuc, Partidul Democrația Acasă și Reghina Apostolova, reprezentanta Partidului ȘOR.