PDM a depus o sesizare la Curtea Constituţională în care solicită interpretarea mai multe articole ce se referă la Guvern

Deputatul PDM Sergiu Sîrbu a transmis astăzi o sesizare la Curtea Constituţională, în care solicită o interpretare oficială a mai multor articole din Constituţie, ce se referă la activitatea Guvernului.

Între altele, Sergiu Sîrbu vrea să clarifice dacă Guvernul în exerciţiu va putea să preia anumite atribuţii ale Parlamentului pe perioada în care Legislativul nu va fi funcţional, prin emiterea de acte normative, inclusiv în domeniul de reglementare a legilor ordinare şi organice.

Astfel, Sergiu Sârbu solicită Curţii Constituţionale să interpreteze prevederile din Constituţia Republicii Moldova sub următoarele aspecte:

1. Este admisibila perpetuarea unui blocaj parlamentar instituţional şi vid de putere de lungă durată în cazul demisiei Guvernului ca rezultat al validării noului Parlament, imposibilităţii formării unei majorităţi parlamentare, imposibilităţii formării Guvernului, fapt ce a generat alegeri parlamentare anticipate?

2. Este obligat un Guvern în exerciţiu să ia toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea puterii, asigurarea securităţii economice şi financiare, asigurarea securităţii naţionale şi capacităţii de apărare a ţării în caz de blocaj al activităţii parlamentare?

3. Poate Guvernul în exerciţiu, în cazul instituirii vidului de putere legislativă, să emită acte normative, inclusiv în domeniul de reglementare a legilor ordinare şi organice pentru a asigura continuitatea puterii, asigurarea securităţii economice şi financiare, asigurarea securităţii naţionale şi capacităţii de apărare a ţării?

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, în Parlament vor accede patru partide: PSRM care a obținut 31,15% Blocul ACUM – 26,84% PD – 23,62%, Partidul Șor – 8,32%.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.