Partidul Popular Crestin Democrat a cerut Curtii de Apel, sa anuleze un sir de hotarari ale Comisiei Electorale Centrale

Partidul Popular Crestin Democrat (PPCD) cere Parlamentului adoptarea unei noi hotarari privind stabilirea datei alegerilor parlamentare, declarand ca hotararea in acest sens a Legislativului din 24 decembrie 2004 “a fost adoptata ilegal si publicata in mod fraudulos in “Monitorul Oficial al R. Moldova” (MO). Liderii crestin-democrati au prezentat astazi, la o conferinta de presa, copiile sesizarii Curtii Constitutionale (CC), prin care se solicita examinarea constitutionalitatii unor prevederi din hotararea mentionata, si a cererii in contenciosul administrativ (Curtea de Apel Chisinau), prin care se cere anularea unui sir de hotarari ale Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Vicepresedintele PPCD Vlad Cubreacov a declarat ca fractiunea majoritara din Parlament a votat hotararea mentionata fara a fi prezentat, conform legislatiei, avizele la proiectul respectiv ale Guvernului si Directiei juridice a Legislativului. El a mai spus ca hotararea a fost adoptata “in lipsa unei argumentari economico-financiare”, ceea ce ar reprezenta, de asemenea, o incalcare de lege.

Deputatul crestin-democrat Stefan Secareanu a mentionat ca hotararea Parlamentului a fost publicata in “MO” datat cu 27 decembrie 2004, care a fost repartizat beneficiarilor abia la 31 decembrie. El a mai spus ca in urma investigatiilor personale facute la Tipografia “Universul”, unde se editeaza “MO”, a descoperit ca o comanda de publicare a acestei hotarari a fost inregistrata, cu numarul 4700, abia la 28 decembrie, astfel ca publicarea acesteia “s-a facut mult mai tarziu”.

In adresarea catre CC, semnata de deputatii Iurie Rosca, Vlad Cubreacov si Stefan Secareanu, se cere sa fie recunoscut drept neconstitutional art. 2 al hotararii respective, care prevede ca documentul intra in vigoare la data adoptarii. Autorii sesizarii au motivat cererea prin faptul ca acest articol contravine prevederilor Constitutiei si ale unor hotarari ale CC, potrivit carora Hotararile Parlamentului intra in vigoare la data publicarii in “MO”.

Reprezentantul la CC din partea PPCD, juristul Vitalie Nagacevschi, prezent la conferinta, s-a aratat sceptic vizavi de sansele de reusita a acestui dosar. El a presupus Ca CC “va respinge sau isi va declina competenta”.

Vitalie Nagacevschi a fost la fel de sceptic si in ce priveste adresarea catre Curtea de Apel, careia i se solicita anularea a 5 hotarari ale CEC din perioada 26-28 decembrie, inclusiv privind anuntarea startului campaniei electorale si inregistrarea Partidului Comunistilor in calitate de prim concurent electoral. Juristul si-a motivat supozitiile prin aflarea in functie a unor “judecatori subordonati comunistilor, care vor respinge aceasta cerere”.

In aceasta ordine de idei, presedintele PPCD Iurie Rosca a declarat ca, la finele mandatului Partidului Comunistilor, societatea asista “la definitivarea procesului de uzurpare a puterii in stat de catre comunisti, ceea ce reprezinta cea mai grava crima impotriva poporului”. Rosca a dat asigurari ca, in cazul in care PCRM nu se va conforma normelor legale si democratice, PPCD va recurge la “actiuni energice similare cu cele din Georgia si Ucraina” pentru a determina organizarea unor noi alegeri parlamentare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.