Partidul lui Iurie Leancă va participa la alegeri într-un bloc electoral cu alte trei formaţiuni

Fostul premier, Iurie Leancă, a anunţat astăzi că formaţiunea sa, Partidul Popular European din Moldova, care deocamdată nu este înregistrată la Ministerul Justiţiei, va participa la alegerile generale locale din 14 iunie, în cadrul unui bloc electoral, alături de alte trei formaţiuni electorale.

Este vorba despre Partidul Liberal Reformator, condus de Ion Hadârcă, Partidul „Acțiunea Democratică”, în frunte cu Mihai Godea, și Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc.

Iurie Leancă a precizat la o conferinţă de presă că noul bloc politic se va numi “Platforma Popular Europeană din Moldova- Iurie Leancă” și va fi susținut și de către Partidul Forța Poporului, care din anumite motive juridice nu a putut să se alăture noului bloc electoral.

„Campania noastră electorală va fi una simplă, fără artificii. Principalul nostru atu nu vor fi banii, ci energia și entuziasmul pe care îl vom investi. Vom demonstra că banii pot fi folosiți altfel în situația când țara se află în recesiune”, a declarat Iurie Leancă.

În acelaşi timp, ex-pemierul a precizat că, deocamdată, nu a fost stabilit niciun candidat la funcţia de primar al capitalei, dar cu certitudine va fi înaintat unul.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie, Partidul Liberal Reformator a acumulat 1,56% din voturi, Partidul Acțiunea Democratică a fost votată de 0,16% din cetățeni, iar Partidul Democrația Acasă a adunat 0,15%.

hadarcagodea

costiuc

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.