Partidul Liberal a anunţat miercuri că va contesta la Curtea Constituțională decretul președintelui Igor Dodon privind declanșarea unui referendum consultativ pe marginea mai multor subiecte. Liberalii vor sesiza Înalta Curte imediat ce decretul va fi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele Igor Dodon a semnat marţi seara, în faţa presei, un decret privind iniţierea unui referendum consultativ pe patru subiecte, care va fi organizat pe 24 septembrie 2017. Documentul a fost semnat în cadrul unui dialog cu presa prilejuit de împlinirea a 100 de zile de la învestirea în funcția de preşedinte.
Astfel, şeful statului vrea ca cetățenii să răspundă cu „DA” sau „NU” la următoarele patru întrebări:
- Susțineți abrogarea „Legii miliardului”? Legii nr. 235 din 3 octombrie 2016 privind emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat nr. 807 din 17 octombrie 2014 și nr. 101 din 1 aprilie 2015?
- Susțineți acordarea președintelui Republicii Moldova a drepturilor constituționale suplimentare pentru dizolvarea Parlamentului și anunţarea alegerilor parlamentare anticipate?
- Susțineți reducerea numărului de deputați în Parlament de la 101 la 71?
- Susțineți studierea în instituțiile de învățământ a disciplinei „Istoria Moldovei”?