Fracțiunea Partidului Liberal intenționează să inițieze procedura de suspendare din funcție a președintelui Igor Dodon. Formaţiunea a anunțat o conferință la ora 12:00, la care va oferi detalii la acest subiect. În comunicatul de presă, liberalii au declarat că motivul ar fi fost încălcarea Constituției.
De notat că, potrivit articolului 89 din Constituție, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, președintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcție de Parlament, cu votul a două treimi din deputați.
Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați și se aduce, neîntârziat, la cunoștința președintelui Republicii Moldova.
Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută. Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un preferendum pentru demiterea Președintelui.