Parlamentul a votat, în lectură finală, reforma Guvernului

Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, proiectul de lege cu privire la Guvern, în lectură finală. Pentru reforma Guvernului au votat 53 de deputați.

Astfel, în urma reformei Guvernului, va exista o delimitare clară a funcțiilor politice de cele administrative. Singura funcție politică va fi cea a miniștrilor, iar principiile de integritate vor fi criterii de bază la desemnarea membrilor Guvernului.

Funcția de viceministru va fi exclusă, iar atribuțiile administrative privind activitatea ministerelor vor fi asigurate de Secretarii de Stat care vor asigura și interimatul funcției de ministru, la necesitate. În prezent, există această funcție în ministere.

De asemenea, proiectul stipulează funcțiile, împuternicirile și domeniile de activitate ale Guvernului și a exercitării interimatului funcției de prim-ministru.

O altă modificare prevede excluderea enumerării exprese a ministerelor și acordarea Premierului dreptul de a modifica lista acestora printr-o procedură simplificată.

Responsabil de implementarea reformei Guvernului este Centrul de Implementare a Reformelor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.