Parlamentul se întrunește în ședință! Pe agenda imediată figurează peste 50 de chestiuni

Parlamentul se va convoca joi, 25 februarie, în ședință plenară. Decizia a fost luată astăzi în cadrul şedinței Biroului Permanent. Aceasta este prima ședință din sesiunea primăvară-vară, iar pe ordinea de zi a primelor două săptămâni figurează peste 50 de chestiuni.

Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a declarat, după şedinţa Biroului Permanent, că printre cele circa 50 de proiecte se regăsesc și majoritatea revendicărilor protestatarilor.

Astfel, Candu a subliniat că în cadrul ședinței de mâine se va discuta și pune la vot Legea cu privire la Procuratură, pachetul financiar-bancar, pachetul energetic, pachetul de integritate. De asemenea, este inclus  şi pachetul de legi în domeniul financiar bancar menit să sporească independența Băncii Naționale și Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

În același timp, președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat pentru presă că socialiştii au înaintat patru blocuri de propuneri pentru agenda Legislativului. “Nu toate, s-au acceptat, dar noi vom insista”, a menţionat Dodon

Printre cele acceptate figurează crearea unei Comisii de anchetă pe cazul Petrenco. De asemenea, s-a acceptat includerea pe ordinea de zi a unei inițiative legislative privind demonopolizarea în domeniul media, care prevede ca o persoană să nu poată deține mai mult de două televiziuni.

Președintele PSRM Igor Dodon a declarat că urmează să decidă împreună cu liderul Platformei Demnitate și Adevăr Andrei Năstase și cu liderul formațiunii Partidul Nostru dacă vor organiza mâine o acțiune de protest la Parlament.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.