Parlamentul l-a numit pe Ruslan Flocea în funcția de director al Centrului Național Anticorupție

PE SCURT

Ruslan Flocea este noul director al Centrului Național Anticorupție. Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, hotărârea privind numirea sa în funcție, cu 72 de voturi.

Candidatura lui Ruslan Flocea a fost votată de Blocul ACUM, PSRM, dar și de deputații din opoziție ai PDM. În schimb, deputatul Blocului ACUM Octavian Tîcu a anunțat de la tribuna Parlamentului că nu a votat pentru candidatura acestuia. Un alt deputat ACUM Lilian Carp nu a participat la procedura de vot.

PE LUNG

Înainte de a fi votat, deputații i-au adresat candidatului mai multe întrebări, printre care și unele ce vizează raportul Kroll,
nedeclararea veniturilor, plățile informale, frauda bancară sau ilegalitățile din fondul forestier.

Ruslan Flocea a declarat că în momentul în care va primi mandatul legislativului, va interveni cu măsuri pentru soluționarea problemelor menționate, dar a declarat că în anumite cazuri va fi necesară modificarea legislației pentru ca CNA să poată interveni prompt în depistarea și soluționarea problemelor.

În final, în luarea de cuvânt, Octavian Țîcu a declarat că concursul de selectare a avut tentă politică, fără a fi organizat un concurs cinstit, onest. El chiar a întrebat retoric, cum Ruslan Flocea, care a absolvit Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza. a putut să se angajeze în Aparatul președintelui Igor Dodon.

În final, totuși, Ţîcu i-a urat succes candidatului,  îndemnându-l: „să mă faceţi să regret pentru faptul că nu v-am votat”.

Directorul Centrului Național Anticorupție a fost numit în funcţie de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.

Comisia juridică, numiri și imunități a anunțat concurs public pentru selectarea candidatului la funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Dosarele de concurs au fost depuse în perioada 28 iunie – 19 iulie 2019. Comisia a admis 9 candidați la proba interviului. Candidații au fost audiați în ședința publică din 29 iulie. Ruslan Florea a acumulat punctajul maxim din partea comisiei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.