Parlamentul a constatat că Eduard Harunjen nu era eligibil pentru funcția de procuror general. Ce urmează

PE SCURT

Parlamentul a constatat neîntrunirea condițiilor de numire în funcția de procuror general a lui Eduard Harunjen. Proiectul de hotărâre a fost aprobat, astăzi, cu voturile a 56 de deputați.

Documentul constată că Eduard Harunjen nu era eligibil pentru a deveni procuror general din motivul că, timp de 9 luni înainte de a ocupa această funcție, a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, fiind procuror general interimar.

PE LUNG

Potrivit documentului, acest fapt încalcă o condiție prevăzută în Legea cu privire la Procuratură, care prevede că pentru funcția de procuror general poate candida persoana care, în ultimele 6 luni, nu a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Toto, astăzi, Parlamentul a decis că îi va recomanda președintelui Republicii Moldova emiterea unui decret privind constatarea încetării raporturilor de serviciu „în circumstanțe ce nu depind de voința părților în privința procurorului general Eduard Harunjen în legătură cu încălcarea prevederilor Legii cu privire la Procuratură”.

Hotărârea Parlamentului va fi remisă Consiliului Superior al Procurorilor.

Înainte de a fi votată hotărârea deputații fracțiunii Partidului Democrat din Moldova au părăsit ședința. Aceștia au declarat că demiterea lui Eduard Harujen este neconstituțională.

Eduard Harunjen a fost procuror general al Republicii Moldova în decembrie 2016.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.