Parlamentul a decis: 10 mil. euro pentru modernizarea sistemului termoenergetic Bălţi

Sistemul termoenergetic al municipiului Bălţi, inclusiv „CET-Nord”, va fi renovat și modernizat în cadrul unui proiect estimat la 10 milioane euro.

Astfel, pentru realizarea proiectului, Guvernul a contractat un împrumut de 7 milioane euro de la BERD şi va primi un grant de 3 milioane euro din partea Fondului Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu.

Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre R.Moldova și BERD a fost adoptat astăzi de Parlament.

În cadrul proiectului, va fi înlocuit echipamentul specializat al CET-Nord, inclusiv un cazan care funcţionează acum pe bază de cărbune cu unul ce va consuma combustibil ecologic (biomasă). De asemenea, proiectul prevede instalarea punctelor termice individuale în clădirile din Bălţi, care vor permite un control eficient al consumului de energie termică.

Ca rezultat, se estimează o creştere a producerii de energie termică cu aproape 60%, reducerea consumului de energie electrică cu 30%, dar şi îmbunătăţirea calităţii mediului ambiant din Bălţi, datorită modernizării tehnologice a întreprinderii.

Valeriu Triboi, viceministrul Economiei, a precizat la şedinţa Legislativului că cele 7 milioane, ce vor constitui investiţiile BERD, au fost oferite în condiţii avantajoase pe un termen de 15 ani, o perioadă de graţie de 3 ani şi dobânda la rata LIBOR + marja 1.5%.

Cât priveşte o eventuală modificare a tarifelor la energia termică pentru populaţia din nordul republicii, viceministrul Economiei Valeriu Triboi a spus că „acest lucru ar putea avea loc nu mai devreme de 2017”

”Privitor la tarife. Acestea sunt stabilite de ANRE. Dar trebuie de precizat că chiar dacă ANRE va aproba tarife mai mari, în urma modernizării sistemului de termoficare,  acestea în Bălți ar putea scădea între 17-25%. Astfel, încât locuitorii ar putea să nu simtă această creștere”, a declarat Valeriu Triboi.

BERD este cel mai mare investitor instituţional din Republica Moldova. Până în prezent, BERD a investit aproximativ 900 de milioane de euro în peste 100 de proiecte.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.