Parlamentarii au apreciat drept nesatisfacatoare activitatea Guvernului

Toate fractiunile parlamentare au apreciat drept nesatisfacatoare activitatea Guvernului Tarlev-II in anul curent, in special, la capitolele crestere economica si integrare in Uniunea Europeana. Deputatii crestin-democrati au cerut demisia Cabinetului de ministri, iar parlamentarii din “Alianta Moldova Noastra”, Partidul Democrat, Partidul Social-Liberal si Partidul Comunistilor au criticat dur Executivul pentru ca nu a elaborat politici investitionale eficiente, nu a reusit sa normalizeze relatiile cu organismele financiare internationale, nu a intreprins masuri eficiente pentru combaterea coruptiei si nu a respectat conditiile unui parteneriat politic corect.

Premierul Vasile Tarlev a prezentat, vineri, in Parlament, raportul de activitate a Guvernului pe primele noua luni ale anului curent. El a mentionat ca, in aceasta perioada, PIB-ul a crescut cu 8,6 la suta, salariul mediu lunar a crescut cu 21 la suta, fata de octombrie 2004, si constituie 1377 lei, iar rata somajului este in scadere, constituind 6,6 la suta din populatia activa.

Ulterior, dupa ce deputatii l-au luat la intrebari, Tarlev s-a declarat ingrijorat de situatia economica din republica si a spus ca Guvernul este nesatisfacut de rezultatele obtinute.

Fiecare fractiune parlamentara a dat, in final, aprecieri separate activitatii Guvernului.

Liderul ANM, Serafim Urechean, a declarat ca “Guvernul s-a transformat intr-o marioneta dirijata de presedintele Vladimir Voronin, care a uzurpat puterea in stat”. El a subliniat ca PIB-ul tarii noastre este format din TVA, iar cresterea economica se bazeaza in continuare pe transferurile masive de bani de la populatia care munceste in strainatate si a criticat Guvernul pentru ca in aceste conditii nu a elaborat o politica investitionala eficienta.

Reprezentantul PPCD, Vlad Cubreacov, a afirmat ca, in actuala componenta, Guvernul nu este capabil sa realizeze reformele impuse de UE, sa asigure o crestere economica durabila, bazata pe exporturi si nu pe consum, sa contracteze resurse financiare de la donatorii externi si sa creeze un mediu de afaceri favorabil. El a mai spus ca rata reala a somajului in R.Moldova depaseste cota de 50 la suta si a opinat ca, in aceste conditii, Guvernul va trebui sa-si prezinte demisia in timpul apropiat.

Dumitru Diacov, care a prezentat pozitia PD, a apreciat drept nesatisfacatoare activitatea Guvernului si s-a aratat nemultumit de faptul ca guvernantii comunisti nu respecta parteneriatul politic stabilit la 4 aprilie curent. El a solicitat Presedintelui, Guvernului si majoritatii parlamentare sa-si schimbe comportamentul in aceasta privinta, apreciind ca, in caz contrar, “se va ajunge la probleme mari”.

Liderul grupului parlamentar al Partidului Social-Liberal, Oleg Serebrian, a criticat in mod special Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, apreciind ca diplomatia de la Chisinau a esuat in integrarea in UE, dupa ce Bruxelles-ul a formulat obiectii la capitolul autonomiei puterii locale.

Serebrian a apreciat drept ineficient ministerul condus de Andrei Stratan, afirmand ca oficialii de la MAEIE nu stiu sa valorifice prezenta tarii noastre in diverse structuri internationale si nu asigura participarea R.Moldova in initiative regionale. El a mai subliniat ca, desi pledeaza pentru integrarea europeana, pana in prezent tara noastra nu a formulat care este relatia cu CSI si raporturile cu statele vecine si cu marile puteri.

Ultima interventie a fost cea a fractiunii comunistilor, care s-au declarat nesatisfacuti de rezultatele obtinute de Guvern, insa i-au incurajat pe ministrii prezenti in sala. Nicolae Bondarciuc a recunoscut ca majorarea PIB-ului se datoreaza cresterii importurilor si a incasarilor TVA si a criticat Executivul pentru ca nu promoveaza o politica economica eficienta. El a mai mentionat ca “exista cazuri de indisciplina in echipa guvernamentala” si ca anumite hotarari adoptate de Executiv nu se indeplinesc, iar Cabinetul de ministri nu controleaza acest aspect.

Premierul Vasile Tarlev a participat la sedinta de astazi a Parlamentului dupa ce mai multi deputati i-au adresat interpelari si i-au cerut sa se prezinte in fata corpului legislativ cu un raport de activitate. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.