SUA cu ochii pe coruptia din R. Moldova a Chişinău se află Sean Roberts, Director de Program la Academia pentru Dezvoltare Educaţională din Washington DC. La întrevederea cu Marian Lupu, preşedintele Parlamentului moldovean, au fost abordat
Comunistii lanseaza sateliti electorali? Apariţia unui nou partid politic – „Pentru Renaşterea Moldovei”, a fost anunţată vineri, 21 martie. În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele grupului de iniţiativă, Petru Guţul, tot el preşedi
La Chisinau, vor fi organizate manifestatii cu ocazia a 90 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania In zilele urmatoare la Chisinau vor avea loc manifestatii cu ocazia a 90 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania
Efectele nefaste ale neutralitatii asupra Moldovei Cotidianul Flux se intreaba, in titlul unui editorial semnat de Dan Dungaciu, „De ce nu poate fi garantata permanent neutralitatea R. Moldova?”.
Flux: De fapt, Vladimir Voronin a spus ca solutionarea conflictului transnistrean se amana Dupa ce mai multi lideri de opinie din RM si-au exprimat „temerea si ingrijorarea ca ar putea exista un plan secret Putin-Voronin” in problema conflictului transnistrean
NG: Tarlev, sacrificat de dragul reglementarii conflictului transnistrean Subiectul demisiei guvernului Tarlev este dezbatut si de publicatia „Nezavisimaia Gazeta” care, spre deosebire de „Kommersant”, leaga acest eveniment de reglementarea conflictului transnistrean
Kommersant: Viitorul presedinte al R. Moldovei este succesorul lui Tarlev Publicatia „Kommersant” califica demisia premierului moldovean, Vasile Tarlev drept o actiune planificata a presedintelui R. Moldova, care este, totodata, si liderul Partidului Comunistilor
Un pensionar din raionul Glodeni stie cum trebuie pastrat vinul de casa mai multe decenii Un pensionar din satul Cajba, raionul Glodeni, reuseste sa-si pastreze vinul in conditii casnice o perioada de peste 25 de ani
„Antena C” şi „Euro TV Chişinău” revin în atenţia Consiliului Municipal Chişinău În cadrul şedinţei de joi, 20 martie, a Consiliului Municipal Chişinău, consilierul PD, Alexandru Tănase a propus introducerea pe ordinea de zi a chestiunii cu privire la legalitatea înstrăinării ce
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova