Cesare de Montis: Ar fi să scăpăm de graniţe, să eliminăm vizele La iniţiativa Ambasadei României, săptămâna trecută, Agenţia „Ways Business Solutions” a organizat o excursie pentru corpul diplomatic din RM pe un itinerar turistic deosebit RM – România.
M. Ghimpu: „Nici un deputat PL nu va vota un preşedinte comunist” Uniunea Europeană ar trebui să preia controlul asupra eventualelor alegeri anticipate prin finanţarea acestora, asigurarea unei televiziuni publice şi întocmirea corectă a listelor de alegători, a afirmat Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal.
Probleme: Plafonarea cotelor de înmatriculare la universităţi Plafonarea de către autorităţi a cotelor de înmatriculare la instituţiile de învăţământ superior a generat o serie de grave probleme financiare şi sociale, care fac dificil procesul de studii şi dezvoltarea de mai departe a educaţiei universitare, informează DECA-press.
28 mai: Flori sau ouă pentru opoziţie? În R. Moldova florile şi ouăle au devenit aproape simboluri politice.
Sub semnul ipocriziei (II) Acum trei ani, atunci când semnam (cu un pseudomnim) un articol despre metodele ilicite prin care guvernarea comunistă a forţat înlocuirea manualelor de Istoria Românilor cu cele soveitizate (camuflate sub titlul pretenţios de ”Istorie Integrată”), mă întrebam dacă guvernanţii noştri înţeleg ce presupune integrarea europeană.
Sub semnul ipocriziei (I) Povestea tratatului de frontieră moldo-român este veche. Problema este scoasă pe tapet, de regulă, atunci când Chişinăul are nevoie să-şi demonstreze obedienţa faţă de Rusia. Astfel, în 2003 dl Alexei Tulbure, reprezentantul R.Moldova la Consiliul Europei (CE) ataca virulent România, declarându-se, printre altele, nemulțumit de varianta de tratat propusă de București:
Spectacol “In Memoriam Grigore Vieru” la Sala Palatului Timp de peste trei ore, joi seară, spectacolul “Taina care mă apără”, în memoria poetului Grigoire Vieru, a încântat publicul din Sala Mare a Palatului cu poezie şi muzică în toate genurile, de la populară la etno, rock şi partituri lirice.
Muşuc împroşcat cu ouă pentru că a aderat la PCRM Fostul deputat Dumitru Godoroja, membru al Partidului Social Democrat, a aruncat cu ouă în fostul său coleg, ex-secretar general al PSDM, Eduard Muşuc, după ce acesta a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că aderă, împreună cu alţi foşti membri ai PSD, la Partidul Comuniştilor.
Transnistria va mai primi de la Moscova ajutor financiar Rusia continuă acordarea ajutorului financiar umanitar pentru Transnistria şi în al treilea trimestru. La această înţelegere s-a ajuns în cadrul vizitei de săptămîna trecută la Moscova a preşedintelui Sovietului Suprem (SS), Evghenii Şevciuc.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova