Partidul Comuniştilor se împarte în două tabere Una pledează pentru votarea preşedintelui ţării ce va fi înaintat de Alianţa pentru Integrare Europeană, adică pe liderul democrat Marian Lupu, iar alta se împotriveşte unei astfel de alegeri.
Stop zgomot! P3 playerele şi iPod-urile sunt cadouri foarte apreciate, în special de tineri, care pur şi simplu adoră aceste dipozitive electronice.
O ultimă strigare la oaste De la jumătatea lui 2011 obligativitatea serviciului militar va fi eliminat în Germania.
Cazul Vardanean: detalii despre discuția ambasadorului american Asif J. Chaudhry cu Igor Smirnov În cadrul unor discuţii în problematica reglementării transnistrene purtate la sfârşitul anului trecut cu liderul transnistrean Igor Smirnov, ambasadorul SUA în R. Moldova, Asif Chaudhry, s-a interesat şi de soarta jurnalistului Ernest Vardanean, condamnat la Tiraspol la 15 ani de detenţie pentru spionaj împotriva nerecunoscutei republici nistrene.
Necunoscute: criteriile pentru acordarea ajutorului pentru căldură Potrivit noilor reguli, necondiţionat, pe lîngă ajutorul social, urmează să primească cîte 130 de lei în lunile ianuarie-martie şi noiembrie-decembrie familiile care au primit şi pînă acuma ajutorul social.
2011 ar trebui să fie anul optimizării finanțelor publice O atenție deosebită ar trebui acordată întreprinderilor mici şi mijlocii, care formează grosul sistemului economic al ţării și care se ciocnesc încă de bariere instituționale dure.
Dificila coagulare a societăţii civile M-am întîlnit ieri cu un coleg de breaslă care e un fan declarat al liberalizării şi europenizării Moldovei. Omul era binedispus şi chiar părea fericit şi, de cum m-a văzut, mi-a declarat ritos: „În sfîrşit, avem o societate civilă viguroasă! Oamenii nu mai hibernează prin ogrăzile lor, ci – pătrunşi de sentimentul responsabilităţii – au ieşit în stradă şi au obligat Partidul Democrat să creeze o nouă alianţă democratică!!!”
2010 – anul record al dezastrelor naturale Anul 2010 se bucură de un rating deloc pozitiv. Potrivit unor date, anul care tocmai a trecut, a avut parte de catastrofe naturale înspăimîntătoare, în urma cărora au decedat 295.000 de persoane și s-au produs daune de 130 de miliarde de dolari, mult mai mult decat media ultimilor 30 de ani.
Mitropolitul Vladimir în Top 50 cei mai influenți moldoveni ÎPS Mitropolit Vladimir se găsește în Top 50 cei mai influienți moldoveni ai anului 2010. Clasamentul a fost făcut public de către revista VIP Magazin. Mitropolitul Vladimir a câștigat locul 18 în acest top.
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator