Rusia: Soldaţii beţi fac ordine în ţarǎ Pasagerii unui tren din Siberia au fost luaţi ostatici de un grup de soldaţi beţi “verzi”, abia plecaţi din armatǎ
Să fie clar – Chirtoacă primar! Partidul Liberal a ales să îşi prezinte echipa şi priorităţile pentru suburbiilr municipiului Chişinău, ieri seara, la Vadul lui Vodă. Acesta a fost însoţit de către echipa de tineri liberali cât şi de Preşedintele partidului Mihai Ghimpu şi de alţi membri ai partidului.
România – Moldova: ÎmprEUnă de 20 de ani Federaţia Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND), cu sprijinul Ministerului român al Afacerilor Externe anunţă desfăşurarea celui de-al doilea forum al Societăţii Civile România – Republica Moldova care va avea loc în perioada 27 – 28 mai, la Chişinău cu participarea Organizaţiilor nonguvernamentale din România şi Republica Moldova, mass-mediei şi oficiali din ambele ţări.
Un nou raid NATO asupra reşedinţei lui Gaddafi: 3 morţi şi 150 de rǎniţi Potrivit surselor Agenţiei France Presse, raidurile au durat mai mult de o orǎ şi jumǎtate, începând în jurul orei 1.00 (ora localǎ). Ţinta vizatǎ a fost reşedinţa colonelului Muammar Gaddarfi, sectorul Bab Al-Aziziya.
De ce bărbaţii înşeală? Bărbaţii îşi înşeală partenera de viaţă cu o angajată din casă sau una de la serviciu, preferabil o menajeră, dădacă sau secretară.
Îndulciţi ceaiul şi cafeaua? Zahărul consumat în cantităţi mari, dăunează sănătăţii. Aceasta o ştiaţi şi voi.
Agresiune sexualǎ, confirmatǎ de probele ADN Urme de lichid seminal, provenind de la fostul director general FMI, au fost depistate în urma analizei AND a probelor luate de pe îmbrǎcǎmintea cameristei care îl acuzǎ de agresiune sexualǎ pe Dominique Strauss-Kahn,
Scandinavia în cenuşǎ Scandinavia este în aşteptarea norului de cenuşǎ, apǎrut în urma erupţiei vulcanului Grimsvoetn, Islanda.
Obama aşteptat la Londra Dupǎ vizita sa în Irlanda, de unde a început turneul sǎu european, preşedintele SUA, Barack Obama, împreunǎ cu soţia, urmeazǎ sǎ viziteze astǎzi capitala Marii Britanii. În cadrul vizitei, acesta se va întâlni cu regina Elisabeta a II.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova