Cele 22 cuvinte care l-au ucis pe Osama Descoperirea şi uciderea lui Osama bin Laden a fost posibilă, conform jurnalistului de investigaţie Bob Woodward, de la Washington Post, datorită unei convorbiri telefonice.
Ben Laden: riscul de eroare privind identificarea liderului Al Qaida este infim Probabilitatea de eroare privind identitatea lui Osama ben Laden, după testele ADN şi alte verificări efectuate pe cadavrul acestuia, sunt de una la unsprezece mii opt sute de miliarde
Fotbal: Şahtior Doneţk, campioană a Ucrainei, pentru a 5-a oară în 7 ani Cu două etape înainte de final, echipa românilor Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ şi-a asigurat titlul de campioană de fotbal a Ucrainei, după victoria de sâmbătă, din cadrul etapei a 28-a, cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei Metalist Doneţk.
Atacurile de la Kandahar, o ‘răzbunare’ după moartea lui Ben Laden Atacurile îndreptate sâmbătă asupra unor obiective guvernamentale din Kandahar, în sudul Afganistanului, reprezintă o răzbunare a extremiştilor după eliminarea lui Osama ben Laden, susţine într-un comunicat preşedintele afgan Hamid Karzai
Birou din sticlă (FOTO) Biroul arată ca un vagon de metrou, desfășurat pe lung și decupat în mai mult de jumătate de către un geam arcuit, construit din acril transparent.
Micul dejun în compania girafelor (VIDEO) Există un boutique-hotel în Africa, în apropiere de Nairobi, Kenya, unic în lume.
La mulţi ani Moldova! La mulţi ani Europa! (VIDEO) Având în vedere celebrarea de succes a Zilelor Europei la Chişinău de anul trecut, anul acesta -organizatorii şi-au dorit să se apropie de aceste regiuni prin buna organizare a festivităţilor de amploare destinate acestui eveniment.
Criza vârstei Cercetătorul crede că tinerii nu mai sunt mulţumiţi cu statutul pe care îl obţin până la 30 de ani sau cu o viaţă convenţională şi mediocră.
PaperPhone, primul smartphone care se îndoaie precum o foaie de hârtie (VIDEO) Cercetătorii canadieni de la Universitatea Queens au creat primul smartphone care se îndoaie precum o foaie de hârtie
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator