În regiunea Moldovei, între localităţile Iaşi şi Paşcani se află comuna Luncani. Cu toate că este o localitate mai mult pustie şi care nu atrage atenţia turiştilor prin peisaje deosebite, această comună este destul de cunoscută în zonă de către localnici, dar şi de cei interesaţi de fenomene paranormale. Toţi cei cate vor să se aventureze la ceas de seară spre localitatea Luncani este îndrumată să nu o facă, fiindcă după spusele localnicilor locul este bântuit de fantome. Aceste zvonuri sunt alimentate şi de sutele de cazuri înspăimântătoare care s-au petrecut cu oameni concreţi care şi-au istorisit poveştile.

Problemele grave provocate de criză în Europa, au determinat conducătorii continentului să caute toate modalităţile posibile, care ar fi în stare să balanseze economia. Una dintre puţinile scăpări, era China, unul dintre statele cu o economie cât de cât stabilă, însă acesta încă nu a terminat reabilitarea după atacul crizei din 2008, iată de ce, a mai arucat până acum fraze care aveau un mesaj negativ pentru europeni.