Muzicieni, aveți drepturi de autor! UE a prelungit durata de protejare a drepturilor de autor pentru muzicieni cu 20 de ani, astfel încât s-a trecut de la 50 la 70 de ani, potrivit unei legi adoptate în Consiliul European.
Condamnat pentru revolte, candidatul din alegerile prezidențiale a fost grațiat Liderul belarus Aleksandr Lukașenko a grațiat un candidat din alegerile prezidențiale de anul trecut, condamnat pentru că a participat la protestele postelectorale, relatează RIA Novosti.
NATO acuzată de declanșarea unui război în Kosovo Forţa NATO din Kosovo prin suplimentarea efectivelor sale la frontiera dintre Kosovo şi Serbia în urma unor confruntări sângeroase, creează un nou conflict în această regiune, a apreciat ambasadorul rus la Alianţa Nord-Atlantică Dmitri Rogozin, citat de presa rusă.
Agenție specială pentru Diaspora moldovenească Curând, în Moldova va fi creată o agenție specială, activitatea căreia va viza relațiile cu Diaspora moldovenească.
Ajutor material – 200 de lei Așa cum pe data de 1 octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Persoanelor în Etate, primăria municipiului Chișinău a acordat azi ajutor material, câte 200 de lei pentreu 2000 de oameni în vârstă din Chișinău.
Trei paşi pentru a scăpa de criză în Europa Părerile cunoscutului miliardar George Soros, au devenit adevărate sfaturi, pentru economia mondială. Acesta zice că, pieţele financiare înping lumea spre o nouă „mare depresie”, iar autorităţile, în special cele din Europa, au pierdut în totalitate controlul asupra situaţiei.
O dietă cu apă Vreai să știi totul despre dieta cu apă? Un studiu a arătat că cei care beau apă multă slăbesc mai uşor. Deci să vedem cum o facem!
Rezultate din a 11-a etapă a Diviziei Naţionale Ieri au avut loc partidele a celei de-a 11-a etapă a Diviziei Naţionale la fotbal.
Gesturi frumoase, iubire, noblețe. Toate astăzi și împreună cu horoscopul la zi! Astăzi sunt șanse mari să predomine gesturile frumoase.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova