Georgia decide soarta Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului Georgia a anunţat eşecul negocierilor purtate sub mediere elveţiană pentru ridicarea opoziţiei Tbilisi-ului faţă de aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).
Europa va trebui să-și salveze băncile Situația din jurul băncilor europene, nu este cea mai favorabilă, iar guvernelor, le revine iarăși misiunea de a întreprinde acțiuni, spre salvarea acestora.
Devotament în weekend. Îți pare straniu că astrele există? De asemenea, ar putea apărea un sentiment puternic de devotament față de domeniul pe care îl simțiți mai aproape de suflet.
Andy Murray este noul deţinător al trofeului de la Tokyo Britanicul Andy Murray a câştigat finala turneului de la Tokyo, după ce l-a învins pe deţinătorul titlului Rafael Nadal .
Rusia cere SUA retragerea trupelor din Afganistan şi din Asia Centrală Adjunctul ministrului rus de externe, Aleksei Borodavkin, şi reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, au subliniat că după terminarea acţiunilor antiteroriste din Afganistan, SUA trebuie să îşi retragă toate trupele din Afganistan şi din Asia Centrală.
Statele Unite sunt pregătite să coopereze cu următorul președinte rus Statele Unite sunt pregătite să lucreze cu următorul preşedinte rus, oricine ar fi el, a declarat recent purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, întrebat despre candidatura lui Vladimir Putin la prezidenţialele din 2012.
Pescărușii bat șoimii?! Un șoim călător a fost bătut de un stol de pescăruși, iar pasărea a căzut în apa mării și s-ar fi înecat, dacă nu ar fi fost observată de către un muncitor din zona portului.
Chinezoaica care a uimit turiștii Ce ați zice dacă ați vede pe cineva escaladând un zid de 21 de metri ai unui castel, doar pentru a evita taxa de intrare de 2,90 euro? Aceeași părerea au avut-o și turiștii care au fost martori la această scenă, unde o chinezoaică a urcat cu ușurință zidul unui castel.
Descoperire uimitoare pe Lună În urma unor cercetări efectuate asupra solului lunar, s-a ajuns la concluzia că acesta conține o cantitate uriașă de titan, un metal foarte scump, care este folosit în industria aerospațială și cea a automobilelor.
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative