E seară. În camera de alături se aude cum mama vorbește ceva cu Emma. Bunicii sunt afară. În camera copiilor, cea cu multe jucării, pe masă stă telefonul mamei. Amelia înhață repede telefonul și glisează rapid pe ecranul cu multe iconițe colorate. Până dă de iconița de culoare albastră cu o literă albă pe ea. Este! Caută pe ecran cu degețelul și deschide imaginea cu fața atât de cunoscută. Da, a reușit! Se aude sunetul de apel. Acuș o să-i răspundă cel cu care vrea să vorbească și căruia o să-i spună tot ce a făcut astăzi. Apoi o să vină și Emma cu mami să vorbească. Dar mai întâi o să-i vorbească ea. Amelia are aproape doi ani. Ea stă cu mama și sora mai mare acasă, la bunici, în Republica Moldova. În fiecare seară Amelia îl sună pe tata. El este în Irlanda.
|
de Diana Madan-Preașcă
Elena și Mihail Scafari s-au căsătorit în 2017. Cei doi au copilărit împreună, au fost vecini de-o viață în satul Cățeleni, de lângă Leușeni. „Abia după 20 de ani de cunoștință am început să fim împreună, câte un pic. Eu eram la facultate la Iași, în România, dar el cu tatăl lui erau în Irlanda. Patru ani ne-am întâlnit, iar în 2017 ne-am căsătorit", povestește Elena. „Până la căsătorie nu am planificat să avem copii, dar s-a întâmplat să rămân însărcinată". După ce a intrat în concediul de maternitate, a plecat și ea în Irlanda. „Ne-am gândit la un viitor mai bun pentru copilul nostru. Atunci mă gândeam la unul, nu la doi.", mai spune Elena. După ce a născut-o pe Emma la Dublin, Elena nu a venit acasă la mama, deși recunoaște că i-a fost greu. „Am rămas în Irlanda, pentru că erau controale și erau vaccinurile pentru copil. Dar îmi era greu", își amintește ea. Pe Emma a născut-o în ianuarie, i-a făcut actele și vara au venit pentru o lună în Moldova. Atunci a aflat că e însărcinată cu cel de-al doilea copil, pe care l-a născut tot în Irlanda. „Mereu am vrut să crească copii lângă mama și lângă tata. Chiar dacă mi-a fost greu, am luptat să fim o familie". Soțul i-a fost mereu alături, inclusiv la nașterea celor două fete: Emma și Amelia.
De la „generația Skype" la „generația Messenger"
Fenomenul migrației din Republica Moldova a luat amploare la sfârșitul anilor '90. La început, oamenii, în căutarea unui câștig decent, luau calea spre Est. Ulterior, la începutul anilor 2000, cu ajutorul pașapoartelor românești, își găseau un loc mai bun sub soare în țările Europei Centrale și de Vest. Iar odată cu liberalizarea regimului de vize cu UE, migrația cetățenilor noștri peste hotare, probabil, a atins apogeul. Astfel încât astăzi putem să spunem cu certitudine că în Republica Moldova nu există o familie în care să nu existe rude stabilite peste hotare. Și dacă primul val, la capitolul comunicare cu cei rămași aici, ar putea fi numit „generația Skype", atunci probabil actualului val mai degrabă i s-ar potrivi „generația Messenger". Acolo, pe aplicația de mesagerie de la Facebook se regăsesc cei despărțiți de mii de kilometri.
În vara anului curent, când pandemia trecuse de primul val, Elena a decis să se revină acasă, la părinți, pentru o perioadă mai lungă. Astfel, Mihail, sau Mișa, cum i se mai zice în familie, a rămas în Irlanda, iar Elena cu cele două fetițe au revenit acasă la părinți. De aproape jumătate de an Mișa a devenit tată prin messenger.
„Și mâncarea acasă e mult mai bună"
„Când Elena mi-a spus că se întoarce acasă, am fost foarte de acord" cu ea, spune Mișa. „Am luat împreună decizia ca Elena și fetițele să stea pe o perioadă mai lungă de timp în Moldova. Cum cresc copiii acasă, nu cresc nicăieri. Aici, în Irlanda, stăteau mai mult în casă, se plimbau ele pe afară, se mai jucau cu alți copii, dar nu ca acasă. Acasă sunt bunicii, mănâncă fructe și legume, aleargă prin casă și pe afară, se joacă cu mâța și cu câinele". Mișa este convins că în Moldova fetele lui o să fie și mai sănătoase. „Aici cum bătea oleacă vântul, îndată tușeau sau răceau. Noi dacă am fost crescuți la țară, am fost crescuți altfel, mult mai sănătoși. Și mâncarea acasă e mult mai bună. Aici mâncarea nu are gustul natural ca mâncarea de acasă".

Totuși, în momentul când și-a văzut soția urcând treptele trapei de avion, nu și-a putut stăpâni emoțiile. „Cât erau aici, vorbeam liniștit despre ziua plecării. Totul era parcă ok, dar când am ajuns în ultima secundă și am înțeles: «uite, gata, se duc,» parcă am simțit ceva în piept", își amintește Mișa. Casa din Irlanda îl aștepta liniștită și tăcută, cu jucăriile fetelor rămase prin cameră. Le-a simțit lipsa imediat și spune că de atunci zilele lui au decurs monton și previzibil. „Vii acasă și nu te așteaptă nimeni. Nimeni nu-ți mai râde, nimeni nu-ți mai bate la ușă când te vede. E o stare neobișnuită. Cum lași patul așa îl găsești, cum lași lucrurile așa le găsești. Și e liniște", spune Mișa.
„Pentru copiii până la 3 ani efectele imediate nu sunt atât de vizibile"
Psihologa Adriana Boros, fondatoarea Clubul părinților conștienți, spune că atunci când un părinte este la distanță și nu este prezent fizic în viața copiilor, efectele se resimt atât pe termen scurt, cât și pe termen lung și ele variază în funcție de vârsta copiilor. „Pentru copiii până la 3 ani efectele imediate nu sunt atât de vizibile pentru că persoana de referință este părintele mai prezent în viața copilului. Acesta poate să satisfacă cele mai importante și necesare nevoi de dezvoltare ale copilului", povestește specialista.

„După vârsta de 3 ani, când copilul intră în etapa autocunoașterii și perceperii de sine, copilul începe să resimtă absența părintelui. De ce? Pentru că ei învață prin imitare și prin modelare. Copilul observă lumea din jurul lui, își formează repere și viziuni despre cum funcționează lumea. Fetele se uită la tată și își formează o imagine internă despre cum sunt bărbații, băieții se uită la tați și învață despre masculinitate. La aceste vârste fragede noi ne formăm modelul de relaționare, învățăm paternuri de comunicare și ne căutăm pe noi prin modul în care se comportă și acționează personale de referință din viața noastră. Cu cât copiii sunt mai mari, cu atât efectele imediate sunt mai vizibile. Lumea copiilor este diferită de realitatea pe care noi adulții o percepem și anumite lucruri care pentru noi sunt evidente și logice, pentru ei nu au sens și nici nu se pot raporta la ele. Copiii percep lumea în primul rând prin emoțiile lor și resimt evenimentele din viața lor la nivel emoțional. De obicei plecarea unui părinte este percepută ca o formă de abandon. Pentru copii explicațiile noastre raționale nu au sens logic. Pentru că ei trăiesc în prezent, în emoția de acum și pentru ei nu contează motivul pentru care un părinte lipsește, dar contează ce simt în legătură cu asta. Sigur că este important să le explicăm de ce tata a plecat într-un mod cât mai simplu și mai accesibil pentru ei. Dar nu trebuie să ne așteptăm că prin asta le va fi mai ușor sau că manifestarea lor emoțională nu va fi atât de puternică."

„Nu vă ascundeți durerea sau disconfortul"
Pentru ca impactul asupra copiilor să fie cât mai mic este necesar ca tatăl să mențină o legătură constantă cu copiii, mai ales că în zilele noastre tehnica ne permite. Este important să existe o rutină a comunicării, chiar zilnică dacă este posibil. Copilul să știe că, deși tatăl este departe, prezența și iubirea lui nu au dispărut. Astfel copilul să își recapete încet, încet sentimentul de siguranță și de încredere în lume și micro-universul lui.

„Lipsa celuilalt părinte nu cred că poate fi compensată, dar o comunicare autentică cu copiii despre ce simțim este extrem de necesară. Nu evitați aceste discuții, nu vă ascundeți durerea sau disconfortul. Pe copii îi ajută să vadă că și noi simțim lucruri și învață astfel cum să-și gestioneze mai bine stările pe care le au. Răspundeți sincer și deschis la întrebările copiilor, primiți supărările lor atunci când sunt manifestate și nu vă ascundeți stările voastre. Acestea sunt cele mai importante lucruri pe care puteți să le faceți pentru a-i ajuta să navigheze mai ușor această situație", recomandă specialista.
„Alături, pe Messenger"
Din ziua când fetele au plecat, telefonul a devenit legătura dintre două țări și două părți ale unei familii. Comunicarea are loc în permanență - cel puțin o dată sau de două ori pe zi. Emma, care are aproape 3 ani, vorbește foarte bine, alege cuvintele și spune clar ce vrea „spune cum poate, dar spune, dar Amelia abia leagă propoziții".

„În cea mai mare parte ele mă sună. Eu dacă sunt la lucru, atunci îmi fac lucrul și nu mă mai uit la telefon, dar cum vine seara ele mă sună. Amelia, fetița cea mai mică, ia telefonul și mă sună să vorbească. Și dacă mă vede pe ecranul telefonului, începe să râdă, îmi mai pune o imagine cu urechiușe sau iepuraș și râde cu poftă", povestește amuzat tatăl.

Emma, sora mai mare, este un pic mai rezervată. „Emma e fericită că e acasă - zburdă ca o căpriță dintr-o cameră în alta. Când mă vede la telefon se rușinează și uneori nu prea vrea să vorbească. Eu nu tare insist pentru că e copil și nu vreau să mă impun. Dar vine și ea și povestește ce se întâmplă".
„Eu vorbesc și mă văd cu ele în fiecare zi"
Mișa recunoaște că cel mai tare duce dorul după timpul petrecut cu copiii săi: „vreau să desenez, să râd cu ele, să fac activitățile care le plac lor". „Îmi plăcea să desenez cu Emma. Nu am fost mare pictor la școală, dar de când sunt copiii am început să desenez și chiar mi se primește foarte bine, aș zice eu. Și eu îs uimit. Emma a văzut un filmuleț cu Mickey Mouse și jucându-ne împreună am zis: «hai să-l desenăm pe Mickey». Am căutat un șoricel pe internet, încetișor l-am copiat și așa l-am desenat. Clar că mai mult l-am desenat eu, dar mă ajuta și Emma", își aduce aminte tatăl fetelor.

Tot el povestește că atunci când Elena și fetele în Irlanda, el lucra la construcții și când venea seara acasă era de obicei obosit. „Căutam să mă culc și să mă odihnesc, dar ba una plângea, ba alta alerga. Dar știam că sunt alături". Acum le duce dorul și-l alină doar vorbind cu ele. Iar când dorul nu mai poate fi suportat, Mișa se uită la pozele din telefon. „Am o sumedenie de poze și filmulețe de când s-au născut fetele. Încep să răscolesc o fotografie, apoi două, apoi trei, mă mai uit la un video și uneori această ocupație se întinde ore întregi".

Spune că niciodată nu a avut gândul și temerea că timpul și distanța o să le facă pe fetițe să uite de el. „Eu vorbesc cu ele, ele mă văd în fiecare zi și lucrul acesta cred că nu trece așa. Aceasta se memorează".
„Mereu am vrut să crească
copiii lângă mama și tata"
De când a revenit în Republica Moldova, în satul de baștină, viața Elenei s-a schimbat mult față de cea pe care o avea în Irlanda. Alături de părinții care o ajută mult, povara oboselii ce apăsa pe umerii ei s-a ușurat. „E greu prin străini. Nu ai pe nimeni aproape. Nu ai părinți, nu ai rude, nu ai prieteni, stai toată ziua în casă". La revenire, tânăra a început să-și dezvolte afacerea online, pe care o inițiase acum un an. „După ce ne vom lua casă, visez să deschidem o afacere". Deși de o jumătate de an se află la distanță de mii de kilometri de soțul său, acesta este zilnic prezent în viața ei și a fiicelor. Discuțiile pe Messenger, precedate de „bătălia" dintre copii pentru telefon - cine va suna prima, au devenit un obicei zilnic. „Amelia sună de obicei prima și strigă: «tata! tata!», iar dacă le cumpăr ceva mama numaidecât ele aleargă să-i arate tatei."

La Dublin au rămas o parte din lucrurile fetelor - pătuțul și jucăriile, iar pe un perete sunt lipite niște imagini cu animăluțe. „Mișa a rămas în camera ceea. Uneori el îi arată peretele cu jucării din Irlanda Emmei: «uite tata ce are aici» și Emma începe să plângă, pentru că vrea acolo", spune Elena.
Soluții practice propuse de Adriana Boroș pentru
a păstra legătura copiilor și a taților la distanță:
Stabilirea unui program concret de comunicare cu tatăl plecat
Conectarea cu copiii și validarea stărilor prin care trec
Să vorbească deschis cu copiii și să le modeleze comportamente prin care pot să își gestioneze mai eficient stările emoționale
Să prioritizeze lucrurile pe care le au de făcut și să nu se încarce cu prea multe responsabilități pentru că așa se ajunge la epuizare
Să găsească spații de încărcare a bateriilor și să își ofere și lor contexte în care să se simtă bine și să se odihnească și să ceară ajutor atunci când se simt depășiți de situație
O înțelegere activă a comportamentelor mai dificile ale copiilor. Să nu luăm personal anumite comportamente și să înțelegem că atunci când se comportă neadecvat au nevoie de ajutorul nostru, dar să nu îi pedepsim pentru ceea ce simt
„Am să caut un costum de Moș
Crăciun și am să le aduc cadouri"
„Am de gând să vin în Moldova la sărbătorile de iarnă. Am să fac tot posibilul ca să caut un costum de Moș Crăciun și să le aduc cadouri. Cadourile oricum o să fie, dar trebuie să fiu și Moș Crăciun. Să fie magie de sărbători", povestește Mișa. Tatăl știe ce-și doresc fetițele: Amelia vrea „colate" și „boane", iar Emma vrea o gentuță cu Mickey Mouse. „Dar cel mai mult vreau să fie zăpadă, să ne ducem la săniuș, să ne jucăm", adaugă el cu ochi plini de bucurie.
Încă nu știu ce vor face mai departe și nu au decis unde se vor stabili: în Irlanda ori aici, în Republica Moldova. „Nu suntem hotărâți să rămânem în Irlanda, nu mă simt cu inima liberă acolo", spune Elena. „Toți de acolo se satură la un anumit timp, dar nu avem încotro. Acasă ești liber, vorbești, discuți, cu oameni, întâlnești lume. Dar degeaba ești liber, dacă nu ai cu ce trăi", spune Mișa. Totuși, cei doi vor lua decizia finală după ce vor mai face niște economii. „Poate într-o zi o să-mi vină o idee, că vreau acolo, și atunci vom decide", zice Mișa.

„Tată e bine să fii și aș recomanda la mulți să fie. Sunt sentimente pe care nu le poți reda prin cuvinte: să simți și vezi un omulean de câțiva centimetri pe care te temi să-l ții în brațe cum crește sub ochi tăi. Dar să fii tată la distanță nu e bine, nu e bine deloc. Atunci când copiii sunt alături de tine, atunci îi simți, îi educi, îi iubești când trebuie și faci toate lucrurile la timpul lor".
Acest material este realizat de Moldova.org cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele financiare acordate de Fundația OAK. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Fundației OAK.
Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova. Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit. Primele loturi de vaccinuri ar ajunge pentru circa 20% din populația Republicii Moldova
  • Igor Pokanevych, șeful oficiului Organizației Mondiale a Sănătăţii în Moldova, l-a informat, în cadrul unei întrevederi, pe premierul Ion Chicu că Republica Moldova urmează să primească un lot de tehnică și echipamente medicale din partea Uniunii Europene, inclusiv 40 de aparate de ventilare necesare în lupta cu COVID-19. De asemenea, discuțiile au vizat și achiziționarea vaccinului anti-Covid-19. Prim-ministrul s-a informat despre perioada când acesta ar putea ajunge în țara noastră, în ce cantități și care sunt etapele necesare de parcurs pentru achiziționarea vaccinului.  Șeful oficiului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Moldova a declarat că în câteva săptămâni va dispune de informații concrete la acest capitol, iar la moment se examinează lista producătorilor de vaccinuri. Primele loturi de vaccinuri ar ajunge pentru cca 20% din populația Republicii Moldova. „Avem nevoie de un plan de comunicare și informare a societății privind aspectele importante pe care trebuie să le cunoască privind vaccinarea anti-Covid. Vom avea nevoie de suportul OMS la acest capitol”, a spus Ion Chicu.
Șapte concentratoare de oxigen, pulsoximetre, monitoare medicale, donate spitalelor de Fundația Soros Moldova și PNUD 
  • Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fundația Soros Moldova își unesc forțele în răspunsul la noul coronavirus, asigurând cu echipament medical necesar spitalele implicate în tratarea pacienților cu COVID-19. Echipamentul, care valorează aproximativ 47.000 de dolari și constă din câte șapte concentratoare de oxigen, pulsoximetre, monitoare medicale și un ventilator, va permite angajaților din domeniul sănătății aflați în prima linie a luptei cu virusul să asigure pacienții care suferă de COVID-19 cu oxigen direct din aer, să măsoare cât de bine este transmis oxigenul către diferite părți ale corpului și, respectiv, să asigure oxigenarea și ventilarea plămânilor pacienților aflați în stare critică.
Ex-ministra Sănătății: În două luni am putea ajunge un nou „record” de 200 mii de cazuri cu COVID-19
  • Fosta ministră a Sănătății Ala Nemerenco susține că dacă nu se întreprinde și în continuare măsuri urgente de redresare a situației pandemice, sistemul va exploda pur și simplu. Așa cum am văzut cu toți în martie că se întâmplase în unele țări. „În grafic e prezentată situația înregistrată în fiecare lună separat, iar în roz în coloană este indicatorul simplu de multiplicare ale cazurilor în progresie de la o lună la alta. Nu indicatorul estimat clasic R0 de contagiozitate, dar cel real care deja s-a produs – adică la câte persoane noi în luna următoare a fost transmisă infecția de către cei infectați luna trecută conform datelor statistice. Dacă aplicăm pentru lunile decembrie-ianuarie un multiplicator de doar 1,3 (deși în aug/sept/oct el a fost 1,4-1,5), în decembrie să ne așteptăm încă la 39 mii cazuri noi și în ianuarie – la 50 mii. Și doar în două luni atingem un nou “record” de 200 mii. Dintre care încă alți 2 mii vor deceda. Dacă nu faceți nimic și doar numărați statisticile…”, se arată într-o postare pe Facebook.
Lot de echipamente medicale necesare în lupta cu COVID-19,  donat sistemului de penitenciare de către OIM
  • Sistemul administrației penitenciare a primit primul lot de echipamente medicale și consumabile non-medicale necesare în lupta cu COVID-19 la inițiativa Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în parteneriat tehnic cu UNODC și ONU Moldova și finanțate de Oficiul Ambasadei Țărilor de jos în Chișinău. Astfel, au fost recepționate 1000 de combinezoane de protecție, 40 000 de mănuși de latex pudrate, 1000 respiratoare  FFP2 și FFP3, 30 000 de măști chirurgicale și un electrocardiograf, ce urmează a fi repartizate tuturor instituțiilor penitenciare. Suma donației curente fiind de 13 000 euro din suma totală de 75 000 euro. Suportul acordat în combaterea pandemiei va spori capacitățile instituțiilor penitenciare de a asigura managementul controlului prevenirii infecțiilor prin îmbunătățirea accesului la echipamentele individuale de protecție și de detectare a cazurilor suspecte, consumabilele WASH, precum și la dispozitivele medicale pentru salvarea vieții împotriva infecției COVID-19.
 
Terminalele bancare au permis deținătorilor de carduri din întreaga lume să poată face achitări și transferuri oriunde, în doar câteva clipe, astfel reducând esențial necesitatea de a opera cu bani cash pentru a satisface atât nevoile personale ale cetățenilor, cât și a simplifica gestionarea afacerilor.  Cu toate acestea, în pofida numeroaselor beneficii, a preferințelor manifestate de tot mai mulți cetățeni, dar și a prevederilor legale ce obligă agenții economici să instaleze terminale de plată POS pentru plățile cu cardul bancar, mulți  agenți economici din Republica Moldova, în continuare, nu oferă această posibilitate.  Să vedem ce spune legislația. Conform prevederilor art.71 pct.1 din Legea nr.845 din 03.01.1992, „Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, începând cu 1 iulie 2012, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de creditare nebancară) al căror volum de vânzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent, sunt obligaţi, în termen de până la 1 iulie a anului imediat următor, să instaleze terminale POS şi să asigure posibilitatea de achitare a plăţilor prin intermediul acestora în subdiviziunile (cu excepţia reţelelor de comerţ ambulant) în care, în aceeaşi perioadă, volumul de vânzări a depăşit suma de 500.000 de lei.

Ce puteți face dacă unitatea comercială nu are instalat un terminal POS?

În cazul în care aveți un magazin/bar/cafenea pe care preferați să-l frecventați, însă acesta nu este dotat cu POS terminal, puteți să vă adresați direct comerciantului să vă dea explicații din ce motiv nu vă oferă posibilitatea achitării cu cardul și să înlăture acest neajuns. Adresarea o puteți face în scris, în registrul de reclamații, care obligatoriu trebuie să se afle la un loc vizibil în orice unitate de comerț (lipsa acestuia sau refuzul de a-l înmâna se sancționează contravențional). În termen de maxim 14 zile, comerciantul este obligat să vină cu explicațiile de rigoare de ce nu are instalat un terminal de plată POS. Tergiversarea acestui termen sau refuzul de a veni cu un răspuns se sancționează contravențional de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Pentru nerespectarea prevederilor art.71, conform art.10 pct. 51 din Legea sus-menționată (instalarea terminale POS şi asigurarea posibilității de achitare a plăţilor prin intermediul acestora), se sancţionează cu amendă de 6.000 de lei pentru fiecare caz. În cazul în care  agentul economic nu s-a conformat prevederilor art. 71 în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii, i se va aplica o nouă amendă în mărime de 18.000 de lei. Controlul şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat.

Care sunt beneficiile achitării cu cardul la un terminal POS?

Achitarea prin intermediul terminalelor POS au un șir de beneficii:
  1. Vă asigurați că plata a fost încasată legal, și că agentul economic va achita toate taxele și impozitele legate de ea. Uneori agenții economici, la achitarea cu cash, nu eliberează bonul fiscal, ci doar nota de plată, care este un bon intern și nu contabilizează cheltuielile agentului economic, mai simplu spus, FISC-ul nu vede aceste plăți și nu percepe taxe și impozite din ele. Astfel, când achiți cu bani cash un produs sau serviciu, există riscul ca unii agenți economici să nu  reflecte aceste plăți oficial, astfel să efectueze o evaziune fiscală. Achitarea cu cardul bancar exclude această posibilitate, căci în acest caz FISC-ul are accesul la toată informația și poate contabiliza toate încasările și toate veniturile. 
Iar achitarea impozitelor înseamnă: grădinițe și școli reparate, drumuri bune, salarii și pensii decente, medicină de calitate etc.
  1. Protejarea mai eficientă a drepturilor de consumator. Dacă pierdeți bonul fiscal după achitarea cu cardul bancar, puteți obține, oricând, dovada de la bancă a faptului că ați achitat un anumit serviciu sau produs la un anumit comerciant. Acest fapt va simplifica procedura de returnare a produsului necalitativ sau de rambursare a mijloacelor financiare.
  2. În contextul epidemiologic creat de Covid-19, este mult mai sigur să achitați cu cardul bancar, pentru a evita contactul cu comerciantul (transmiterea banilor din mână în mână, ridicarea restului), astfel diminuând esențial pericolul de infectare.
  3. Gestionarea eficientă a finanțelor și excluderea achitării unor sume mai mari de bani din cauza imprudenței dvs. sau incorectitudinii comerciantului. Vi se întâmplă adesea, după ce ați fost la cumpărături să nu vă puteți aduce aminte pe ce ați achitat atât de mulți bani? Achitările cu cardul vă permit să urmăriți în regim real (internet banking) toate achitările efectuate cu o zi, o săptămână, o lună sau chiar un an în urmă. Totodată, este exclus faptul că veți achita mai mult pentru un produs din imprudență sau fiind înșelat de vânzător, întrucât la achitare se exclude factorul uman în procesul de calcul. În primul rând produsul este scanat după barcode și achitați exact cât arată sistemul de plată. În același timp, comercianții de rea-credință nu au interesul să vă înșele, întrucât plata este electronică și ei nu vor putea intra în posesia acestor bani.
  4. Plățile prin intermediul cardurilor bancare adesea oferă diverse programe de loialitate, astfel puteți beneficia de reduceri sau rambursarea cash back-ului la achitarea cu cardul bancar.
În concluzie, agenții economici nu au dreptul, ci sunt obligați prin lege să ofere clienților posibilitatea să efectueze achitarea cu cardurile bancare. Comunitatea Zona Zero încurajează cetățenii să utilizeze activ plățile electronice și să ceară respectarea acestui drept de la comercianți. Îndeamnă, de asemenea, agenții economici să respecte prevederile legale și să activeze transparent.
  Salut, prieteni! Mă bucur că Moldova.org va avea de acum încolo și o rubrică culinară, de care mă voi ocupa cu mare drag. Mie mereu mi-a fost interesant să urmăresc rubrici culinare de pe media online din străinătate și cred că ele adaugă o stare de căldură și confort site-urilor de știri online. 
Noua rubrică am decis să o numim „Ce-a trimis Bojica”, pentru că ne-am propus să gătim, respectând două principii de bază: ingrediente locale și de sezon.    Nu, asta nu înseamnă că nu vom avea în rețete zeamă aromată de lime sau lapte cremos de cocos. Asta înseamnă că vom încerca să facem o horă din orice gen de ingrediente și condimente în jurul la unul principal, care crește la noi și este tipic pentru fiecare sezon.    Citând o celebră vinărie de la noi: „nu vom aveam plăcinte și sarmale în meniu”. Și asta nu pentru că nu ne plac, ci pentru că vrem să prindem gustul unor noi rețete, dar din ingrediente tipice și populare la noi. Începem cu lintea și dovleacul – ambele crescute la noi și destul de accesibile.     Eu am numărat minim vreo 30 tipuri de dovleac, care vin din 5 familii de curcubitacee. Preferatele mele sunt spaghetti squash, acorn, kabocha. Dar de data asta am gătit dintr-un Hubbard și mi-a plăcut mult textura lui. În realitate, voi puteți alege orice dovleac local găsiți la piață. 
Văzut în Moldova mai mult drept un ingredient pentru plăcinte dulci, dovleacul stă trist în beci. Dar din el pot fi făcute atâtea bucate de bază, gustări și deserturi, dar nu prea ne aventurăm să experimentăm, considerându-l lipsit de gust, plictisitor, etc. Eu am gătit pentru voi o tocană aromată de toamnă, unde dovleacul este pe post de supă cremă în care se gătește tocana.    Ingredientele cu care adăugăm puțin exotism la această mâncare sunt: ghimbirul, (chiar dacă nu te poți obișnui cu gustul lui ușor picant, mai dă-i o șansă), laptele de cocos (pe care îl poți înlocui cu smântână) și lime-ul (pe care liber îl poți înlocui cu o lămâie).
Tocana asta a reușit în casa noastră să detroneze zeama și borșul. O poți servi ca felul întâi la prânz sau pe post de cină. 
  Crede-mă că, odată gătind această rețetă, îi vei corupe cu ea chiar și pe cei care detestă dovleacul și o vei gătit periodic, de dragul sentimentului că nu te poți sătura de ea, așa de bună este.    Text și poze de Nata Albot  
Direcția municipală de Sănătate a anunțat că aproape toate paturile de la Centrul de triere „Moldexpo” sunt ocupate și că pregătesc alte 200 de paturi pentru pacienții care urmează să fie testați la COVID-19. Specialiștii în sănătate au anunțat că numărul infectărilor este mare. În septembrie, când am filmat reportajul din secția roșie a Institutului de Medicină Urgentă, Mariana Covali, asistenta medicală ne-a spus că la acel moment, secția era full. Totuși, săptămâna aceasta când am avut mai multe zile la rând cu peste o mie de cazuri, „zona roșie” rămâne a fi plină. Citește reportajul integral: Studentă în zona roșie. La 23 de ani are grijă de cei mai gravi bolnavi de COVID-19 De asemenea, numărul lucrătorilor medicali infectați crește de la o zi la alta. Astăzi sunt 7 588 de lucrători medicali infectați și săptămâna trecută a fost prima săptămână în care numărul lucrătorilor medicali infectați a depășit pragul de o sută pozitivi într-o singură zi.
Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova. Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

Guvernul ar putea reglementa tarifele la serviciile de diagnostic al infecției cu COVID-19

  • Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a examinat, astăzi, un proiect de lege care prevede că, pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarate la nivel național sau local, Guvernul va reglementa prețurile/tarifele la serviciile de diagnostic de laborator al infecției cu SARS-CoV-2 și la serviciile de imunizare (vaccinare). Potrivit autorilor inițiativei, în prezent, accesul la diagnosticul de laborator pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 este limitat de mai mulți factori obiectivi, printre care costul suportat de cetățeni pentru efectuarea testului. „În condițiile actuale de supraîncărcare a sistemului public de sănătate, alternativa oferită de sectorul privat urmează să fie una reglementată și accesibilă pacienților”, se arată în nota informativă la proiectul de lege, fiind menționat faptul că prețul unei testări constituie 800 de lei. Autorii propun ca statul să reglementeze și formarea prețurilor la serviciile de vaccinare, care pot fi accesate de către cetățeni în afara programului național de imunizare.

50 de paturi pentru bolnavii COVID-19 vor fi activate în cadrul Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile

  • „Alte 50 de paturi vor fi activate în cadrul Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile și precăutăm soluții pentru a activa paturi și în alte instituții. Instituțiile municipale și republicane sunt mai aglomerate, față de cele raionale, însă la necesitate pacienții sunt redirecționați către instituțiile medicale unde sunt paturi libere”, a anunțat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica Dumbrăveanu.  La fel, am procurat și distribuit, în această săptămână, 6 unități de radiologie mobilă instituțiilor municipale, extrem de necesare în cazul pacienților în stare gravă.  „Lucrătorii medicali sunt epuizați și au nevoie mai mult ca niciodată de implicarea tuturor. Vă îndemn să fiți vigilenți și să aveți grijă de sănătatea Dvs. și a celor din jur”, a mai spus ministra.

Armata Națională donează voluntar sânge și plasmă pentru tratamentul anti-Covid

  • Peste 500 de militari  în termen și pe contract, angajați civili ai Armatei Naționale, precum și studenți ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun” (AMFA), au donat astăzi sânge şi plasmă în garnizoanele Chișinău, Bălţi și Cahul. Potrivit șefului Inspectoratului Militar, colonel Victor Pîrțînă, pentru desfășurarea acțiunii respective au fost create patru echipe mobile speciale în Brigăzile de infanterie motorizată „Moldova”, „Ștefan cel Mare” și „Dacia” și la sediul AMFA. Totodată, militarii din Regimentul de Stat Major “General de brigadă Nicolae Petrică” au mers la  Centrul Național de Transfuzie din Chișinău pentru a dona sânge și plasmă. Sursa a adăugat că în cadrul evenimentului au fost donate peste 60 de doze de plasmă pentru tratamentul anti-Covid.
Moldova Cyber Week: Tentativele de atacuri cibernetice au crescut în contextul COVID-19
  • În contextul pandemiei de COVID-19, ritmul rapid al transformării digitale, infrastructura de acces la distanță și trecerea la tehnologia cloud au devenit mediul favorabil pentru noile amenințări persistente avansate. Astfel, în 2020, a fost înregistrată o creștere accelerată a numărului și diversității tentativelor de atacuri cibernetice la nivel global. Doar în prima jumătate a anului, peste 46% din companii la nivel glob au fost supuse cel puțin la o amenințare cibernetică (sursa: techrepublic.com). Acestea au vizat toate tipurile de afaceri, însă companiile, guvernele și instituțiile medicale au fost țintele principale. Pentru a consolida capacitatea de răspuns la noile amenințări cibernetice, peste 40 de experți în domeniu s-au întrunit online la cel mai important eveniment regional – a VIII-a ediție a „Moldova Cyber Week 2020”, cu genericul „Dezvoltarea unei infrastructuri puternice de securitate cibernetică în noile condiții de normalitate”.
Fanfara din Hîrbovăț must go on
Într-un sat în care pereții Casei de Cultură crapă și mucegăiesc, un dirijor îi strânge zilnic pe copiii satului în câteva săli uscate ca să-i învețe să cânte la „trughi". Nu-i oprește nici pandemia, nici Casa de Cultură, cândva falnică și măreață, rămasă acum aproape pustie. Dirijorul Fiodor Ivanîci face asta de aproape patru decenii - dă tonul fanfarei din satul Hîrbovăț.
Ascultă reportajul:
Nu ai cum să nu o vezi cum stă mândră, înaltă și frumoasă exact în centrul satului. E cea mai arătoasă dintre toate. Casa de Cultură din Hîrbovăț, Anenii Noi încă mai vrea să-ți amintească că nu demult am făcut parte dintr-un imperiu comunist.

Dar tot URSS i-a jucat festa. La destrămarea Uniunii, Casa de Cultură a ajuns să fie împărțită la peste 1500 de oameni. „Cultura aparține oamenilor" probabil s-au gândit atunci cei care au luat această decizie. Dar, se pare că astăzi, de această clădire are nevoie doar Tudor Ciubotariu sau Fiodor Ivanîci, așa cum îi spun discipolii săi.

De 38 de ani, Fiodor Ivanîci e cel care vede cu ochii lui cum Casa de Cultură degradează. Anul acesta se mută cu elevii și instrumentele muzicale în centrul de cultură multifuncțional amplasat într-un capăt al satului. Și-ar dori să fie renovată Casa de Cultură, unde mereu se organizau concerte, dar e conștient că va dura prea mult până va fi găsită o soluție. Primăria, cea interesată să restaureze instituția, trebuie să-i găsească pe cei peste 1500 de proprietari și să cumpere clădirea de la ei.

Dar, până se mută în noua casă, dirijorul orchestrei de fanfare din sat îi învață pe cei mici să cânte la „trughi" și pe cei mai mari „să-i țină în formă". Pandemia le-a stricat planurile: nu au făcut concert nici de hramul satului, nu au putut merge în România la un festival important și nici nu au prea putut să se întâlnească în întreaga componență.
Sunetul din hol
Ușile centrale ale Casei de Cultură sunt roase și zăvorâte. În colțul din stânga se deschide o ușă mai mică, care abia se ține în balamale. În clădirea cu pereții jerpeliți și fisurați răsună un sunet întrerupt și forțat. Intrarea de la primul etaj este blocată cu câteva scânduri, iar un bec fâlfâie slab, intimidat de lumina zilei care pătrunde cu greu prin geamul spart. Pe holul de la etajul doi încearcă să cânte la tubă Andrian.

E un băiat de 8 ani, slab, îmbrăcat într-un hanorac gros, pantaloni la dungă și pantofi lustruiți, fără pic de noroi, deși afară plouă puternic. În față, pe un stativ, stă caietul cu notele muzicale pe care încearcă să le reproducă suflând în tubă tot oxigenul din plămâni. Inspiră adânc și suflă din nou, până fața i se înroșește, iar pistruii împrăștiați pe obraji i se accentuează. „Acesta e trombon, dar eu veau la trubă", explică Andrian înghițind câte o literă. „După ce știu cântecele, îmi dă trubă (n. red.: trompetă)", adaugă el.
Andrian s-a înscris la orchestra de fanfară în urmă cu o lună. „O venit Fiodor Ivanîci a școală și a zis: veniți! Și eu am venit și m-am înscris", povestește băiatul, fără să-și dezlipească privirea de la caietul cu note. Aceasta este a opta lecție pe care o face și tot mai uită că profesorul l-a atenționat să forțeze burta, nu plămânii. Andrian povestește că a intrat pentru prima dată în Casa de Cultură abia atunci când s-a înscris la fanfară. Și i-a plăcut mult, pentru că e mare. „Lelea mea tot a învățat aici să cânte la fluier și un bade de-al meu a cântat `la trubă și eu vreau să pot. M-am scris să știu cântece", recunoaște Andrian, zâmbind pe furiș. Apoi afișează o față serioasă și continuă să sufle în instrument, fără a-i observa pe cei care trec prin hol. Andrian face parte dintre cei aproximativ 45 de copii care vin la muzică.

În capătul culoarului mai este încă un coridor scurt după care o cameră, apoi încă una mai mică. Pe pereți sunt lipite cofraje de ouă, iar în unele locuri - priponite niște instrumente muzicale. Dintr-un colț strălucește o tubă. E aurie și se face remarcată printre celelalte instrumente, care sunt ascunse în husele lor negre.
Fanfara lui Fiodor Ivanîci
Iliușa, Ștefan și Nikita stau în fața lui Fiodor Ivanîci. Sunt ochi și urechi. „Taaaaaa-taaaaaa-taaaaaa-taaaaaa" dă indicații profesorul. Cei mici abia învață alfabetul muzical și ritmul. Toți bat ușor din picior și suflă cu toată puterea în instrumente. „Tare greu până învăț notele cu dânșii. Primele sunete tucma te taie prin urechi, nu nimeresc notele…" explică amuzat dirijorul. Și-ar fi dorit să auzim cum cântă cei mari care deja sunt pregătiți, dar e marți - ziua celor mici.

Fiodor Ivanîci înțelege de ce toată lumea alege trompeta și mai puțini vor să cânte la bas. „Pentru că trompeta poate cânta solo la nunți".

De când cu pandemia, nici nunți și sărbători nu se mai fac. Dar fac repetiții. Dirijorul continuă să țină bagheta și să o miște sus-jos, dreapta-stânga și cântând tare „taaa-taaaa-taaaa-taaaa". Cu toții abia așteaptă să revină la concertele pe care le aveau fie în sat, fie la festivaluri sau la diferite competiții.

Dirijorul se întreabă retoric cum reușește să-i țină pe copii în orchestră, întrucât nu primesc nicio remunerare așa cum primea el când era adolescent pentru трудодень (trad: ziua de lucru). „Acum, la copii nimeni nu le dă nicio copeică… La sfârșit de an organizez excursii cu dânșii. Ba la Soroca, la Saharna la mănăstire, anul trecut am fost la Orhei, la caruselul cela la Anul Nou. Dacă mai participăm la concursuri și luăm locuri de frunte, mai câștigăm câte o mie-două de lei și le mai dau. Cu atât îi mai bucur", explică profesorul. Îi tremură vocea, iar ochii sunt emoționați. Povestește cu drag despre elevii lui. Împreună cu feciorul lui, Veaceslav Ivanîci, lucrează zilnic de luni până sâmbătă, dar se întâmplă și duminica să fie în fața pupitrelor pentru a repeta cu cei mici.

De la trompeta lui Iliușa sare firul de elastic legat de un buton. Băiatul suflă, iar sunetul instrumentului o ia razna și nu cântă într-un ton cu celelalte instrumente. Fiodor Ivanîci se apropie de Iliușa, se uită la instrument și înțelege că în acel moment nu poate face nimic. Revine în fața tablei ca să continue să fluture din baghetă în ritmul „taaaa-taaaaaa-taaaaaa-taaaaaa". „Nu pot să-i dau acum trompeta de 8-9 mii de lei, pentru că e începător și încă nu știe cum să se comporte cu instrumentul. Poate să o scape jos, să o îndoaie...", spune profesorul.

După ce lecția se încheie, Feodor Ivanîci își îndoaie spatele, lasă creta și bagheta pe pupitrul din fața lui. Iliușa, Nikita și Ștefan pun instrumentele în husă, deschid larg ușa și aleargă prin culoarul mic și înfundat în beznă. Își iau hainele groase și se grăbesc afară, iar profesorul le strigă să se îmbrace bine, să nu răcească. Bărbatul lat în spate, cu barba proaspăt rasă în fiecare dimineață și părul tuns scurt prin care își mai fac drum câteva fire gri, a rămas să-și ia lucrurile și să închidă ușile. Joi are lecții cu cei mai mari.
De-i frig, de-i pandemie, de mucegăiesc pereții, dintr-o încăpere tapetată cu cartoane din Hîrbovăț vor răsuna trughile fanfarei lui Fiodor Ivanîci.
Text de Georgeta Carasiucenco și Tatiana Beghiu
Fotografii de Tatiana Beghiu
Editare de Anastasia Condruc
Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova. Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit. România va dona Moldovei o parte din vaccinurile antiCOVID-19, pe care le va primi de la Uniunea Europeană
  • România va dona Moldovei o parte din vaccinurile anticCOVID-19, pe care le va primi de la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de senatorul Viorel Badea, președintele PNL Diaspora. „Așa cum am anunțat zilele trecute, în drumul spre Basarabia i-am făcut o vizită și bunului meu prieten, Nelu Tătaru, ministrul sănătății. Discutând despre proiectele comune din domeniul sănătății care vor lega cele doua maluri ale Prutului, dl. ministru m-a rugat să transmit basarabenilor o veste bună. Așa cum știți, Uniunea Europeană a contractat o primă tranșă de 30 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, România urmând sa beneficieze de 4% din totalul acestor doze. Din cantitatea care revine țării noastre, guvernul liberal a decis să doneze o parte Basarabiei. Numai împreună, uniți, putem trece peste această provocare !”, a scris senatorul pe Facebook.
MĂR: Etichetarea domeniului HoReCa drept un focar de COVID nu corespunde realității
  • Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) și-a exprimat îngrijorarea că, în urma controalelor inopinate, care au avut loc în weekend, atât autoritățile, cât și unele surse mass-media au utilizat generalizări și au etichetat domeniul HoReCa drept un focar de COVID. Fapt ce nu corespunde realității. „Aceste declarații nu fac decât să știrbească imaginea domeniului în care activăm și să descurajeze, atât agenții economici și angajații, care încearcă să facă față acestei crize fără precedent, cât și oaspeții localurilor”, se arată în mesajul asociației. MĂR a reiterat că unul din principiile de bază ale activității HoReCa este respectarea cu strictețe a măsurilor sanitare. Domeniul HoReCa este subiectul controalelor permanente, realizate de către instituțiile responsabile. Respectiv, localurile sunt în primul rând interesate de respectarea măsurilor de siguranță, pentru a-și putea desfășura în continuare activitatea.

Maestrul Nicolae Botgros, externat din spital

  • Maestrul Nicolae Botgros, confirmat pozitiv cu infecția COVID-19 acum circa o lună, a fost externat din spital. „Sunt acasă de două zile și încerc să mă recuperez. Vreau să vă spun că recuperarea este mult mai complicată decât tratamentul pe care l-am avut eu, pentru că am stat în reanimare aproape trei săptămâni. Fac pași prin casă ca copiii, încep a vorbi și mă comport ca copiii, dar sper să ajung la normalitate. Vreau să mulțumesc din suflet medicilor, pentru că doar ei știu cum muncesc în această perioadă. Le sunt recunoscător că m-au ajutat să mă vindec, pentru că era foarte puțină speranță că voi mai fi în viață”, a menționat pentru jurnaliștii Agora, Nicolae Botgros.
Chișinău: Un birou de avocați atacă în judecată decizia prin care s-a instituit obligația de purtare a măștilor în spațiul public deschis 
  • Un birou de avocați atacă în judecată decizia Comisiei municipale Extraordinare pentru Sănătate Publică din 20 noiembrie prin care s-a instituit obligația de purtare a măștilor în spațiul public deschis. „In primul rând prin această măsură se încalcă grav dreptul constituțional la liberă circulație și la viața privată, drepturi ce pot fi îngrădite doar prin legi adoptate de Parlament (conform Deciziei Curții Constituționale nr 18 din 23.06.2020). Mai apoi, prin aceasta Hotărâre nu se urmărește lupta cu răspândirea COVID, din simplu motiv ca in viziunea Comsiei, oamenii pot purta orice fel de măști (cârpe), important e ca sa aibă ceva peste gură”, menționează avocatul Iulian Rusanovschi. Potrivit lui, asemenea norme sfidează orice principiu de ierarhie legislativă și vădesc tendințele autoritare ale membrilor Comisiei, tendințe care trebuie oprite prin revocarea Hotărârii de către instanța de judecată competentă.

Migrarea la 20 de ani e văzută, de multe ori, ca o normalitate. La 30 sau 40 de ani pare un act de curaj, pentru că uneori e vorba de o familie la mijloc și e mare responsabilitate să pleci așa, cu copiii spre necunoscut sau puțin cunoscut. Însă cum e să emigrezi la 50, 60 sau 70 de ani, atunci când majoritatea se pensionează? Să lași în spate țara în care ai trăit atâtea decenii, să vinzi casa în care ți-ai crescut copiii și să adopți o țară nouă, să îi înveți limba și să îi respecți tradițiile? Datele oficiale arată că puține persoane se aventurează să emigreze la această vârstă. Am cunoscut o familie care a ales să plece din Moldova dintr-un singur motiv: ca să îmbătrânească alături de cei 4 copii ai lor, stabiliți toți în Germania. 

Mihai, Ala, Vasea și Tatiana sunt cei patru copii ai familiei Bogațchi, care s-au stabilit, unul după celălalt, în orașul Andernach din Germania. Când a plecat acolo și ultima lor fiică, Ala, care trăise împreună cu părinții Elena și Victor, cei doi au plâns câteva zile, pentru că rămăseseră singuri, în casa pustie. Elena povestește că se uita la niște perechi de încălțăminte de-a nepoțelului mai mare și își înghițea lacrimile. A hotărât că vrea să fie lângă copiii ei. S-au pornit în Germania fără ca cineva dintre ei să aibă vreun loc de muncă asigurat. Astăzi, sunt cinci ani de când locuiesc acolo. Elena a făcut 60 de ani cu câteva zile în urmă, iar soțul ei are 58.

Pionieri în orașul Andernach

„Țin minte că atunci când am intrat în Germania, pe toate indicatoarele de pe autostradă era scris „aus”, pentru că ele indicau ieșirea, dar mie mi se părea că la ei toate orașele au aceeași denumire și tot întrebam: mai este mult? Mai este mult? Nu aveam răbdare să ajung mai repede, să îmi văd copiii și nepoții”, povestește Elena.

Au locuit cu una dintre fiicele lor primele 4 luni, iar după asta, soțul ei a început să lucreze. La început, munciseră și la cules cireșe, apoi la strâns prune. „Am fost ajutați foarte mult de comunitatea de ruși-nemți de aici. Nu știam limba, dar la toate programările ei au mers cu noi, dar și cu copiii noștri, când era nevoie.”

Victor și-a găsit de muncă la compania de curierat DHL, iar ulterior, familia și-a luat un apartament în chirie, fiind ajutați de statul german. „Pentru mine era exclus să trăiesc cu copiii. Eu doream să trăiesc singură și am început să căutăm chirie. Soțul meu lucra și în luna septembrie ne-am mutat la apartamentul nostru, într-un sătuc de alături. Statul suplinea atât cât era nevoie”, zice Elena. În 2015, când am venit noi în orașul acesta, Andernach, nu auzeai o vorbă românească. Noi, ca pionierii am venit, eram primii.”

Mezina familiei, Tatiana, locuiește la 4 km de părinții ei. „Mama a zis că nu își imaginează viața în Moldova fără noi. Ei au dat dovadă de atâta curaj! Mama a fost dârză, chiar dacă tata voia înapoi, în primul an. E o mare binecuvântare să îi avem alături, sunt un sprijin imens!”, spune Tatiana, care se bucură de ajutorul mamei în creșterea fetiței ei, Naomi.

Auf Wiedersehen!

Familiei Bogațchi, la fel ca și altor imigranți, i s-a propus să învețe limba germană. „M-am dus la cursuri voioasă, m-am așezat în ultimele bănci, alături de o femeie din Polonia de vreo 30 de ani și una din Bulgaria, de 17. Noi știam cel mai rău limba germană. Eu nu știam nimic, doar ce mai auzisem din filme: Auf Wiedersehen (la revedere) și Hände hoch! (mâinile sus!). Știam vreo 3 cuvinte numai. Când a văzut profesoara că nu cunoaștem nimic, ne-a mutat în prima bancă”, râde Elena.

A studiat nouă luni limba germană și a luat nivelul B1 (intermediar). „Învățam la școală vreo 4 ore, apoi veneam acasă și studiam singură alte 3-4 ore. Traduceam toate cuvintele în coloniță, citeam, eram foarte sârguincioasă. Erau cuvinte despre care ziceam că nu le voi învăța niciodată, pentru că nu le voi putea repeta în viața mea, iar acum, după 5 ani, mă gândesc: de ce m-am speriat eu atunci?”

Despre perseverența mamei ei, Tatiana spune că este de invidiat. „Mămica atâta studiază limba germană, în fiecare zi. Și tot uita, ce a învățat ieri uită azi, dar o ia de la capăt a doua zi. E greu la 60 de ani”.

De la croitorie la cleaning

„Am fost 5 ani și în Rusia. Cu frică mă duceam la lucru și cu frică veneam. Eram mereu stresată. Aici, în Germania, mă simțeam stresată doar pentru că nu știam limba. Îmi era rușine”, povestește Elena, care își amintește acum cu umor cum nu știa să răspundă la întrebări rudimentare în magazin, la cumpărături.

Începuturile au fost foarte grele, mai ales primul an printre străini. „Soțul meu, Victor, îmi spunea să ne întoarcem acasă. Dar eu i-am spus: eu nu mă duc. Dacă vrei – du-te singur. Eu de aici, de lângă copii, nu mă duc. Noi ne sunăm în fiecare zi, vorbim despre tot. Când am rămas singuri acasă, în Moldova, mă uitam prin casa noastră, care cândva era plină, cu patru copii. Acum era pustie, nu se auzea un singur sunet! Și am venit la copii”, povestește femeia.

Peste două luni de la terminarea cursurilor de limba germană, și-a găsit de muncă. Un an și ceva a lucrat la spălat vase, dar a prins o ofertă mai bună: în cleaning, la rețeaua de magazine Kaufland. „Câte 6-8 km fac zilnic, învârtindu-mă”, râde Elena. În scurt timp, a ajuns să fie apreciată de manageri și de colegi.

„Lucram în așa mod, că eram roșie pe față și transpirată. Și ei mă rugau: mai încet. Aici nu trebuie să lucrezi nici repede, dar nici încet. Trebuie să îți găsești așa – mijlocul”, zice Elena. În Moldova, femeia lucra era croitoreasă, iar diferența asta de meserii a fost, într-un fel, umilitoare. „Nici nu ridicam capul în sus, știind ce am fost în Moldova, și ce lucrez aici”, zice Elena, care acum, după cinci ani, ține capul sus. Clienții magazinului o cunosc și o salută, de fiecare dată când o recunosc. „Aici nu-i nimic rușinos să faci curat”.

Casa părintească, ce se vinde

Am întrebat-o dacă nu îi e dor de casă, de prieteni, de rude. Prieteni și-a făcut în Germania, suportul comunității din care fac parte a fost crucial și în acest sens.

„Ne-au ajutat să ne integrăm biserica evanghelică de aici, mergem acum și la serviciul care se ține în limba germană. Dor de casă am avut. Când mă duceam acasă în concediu, plângeam și când venea și încuiam casa – tot plângeam”, spune Elena.

Vânzarea casei lor din Orhei a fost un punct culminant în relația lor cu Germania. Au plecat împreună cu fiica lor Tatiana în luna septembrie, să dea casa pe alte mâini. „Am venit înapoi aici și am visat casa vreo două luni, așa cum niciodată nu am mai visat-o. Dar ținem legătura cu noii proprietari. Copii mei și-au cumpărat case aici, ei niciodată nu o să se întoarcă înapoi”.

„Dacă au ajuns ei să ia decizia asta de a vinde casa, ei au știut că în Moldova nu mai au viitor, casa se dărâmă și nu mai are sens să o țină”, explică Tatiana.

„Unii spun că nu se atașează de lucruri. Ba eu mă atașez. Am trăit în casa aceea douăzeci și ceva de ani, sunt atașată de grădina aia, de ogradă, de camera mea în care ne-am jucat. Eu atât de des visez casa, cum ne jucam acolo, cum colindăm. Le spuneam fraților mei că mă bucur că ei nu au trecut prin ce-am trecut eu și nu au fost acasă în momentul în care părinții au mers la notar. Nu m-am gândit că o să trec prin așa ceva”, zice Tatiana. „Casa era un reper pentru noi. E de parcă nu ne mai leagă nimic de Moldova, decât cele câteva rude rămase.”

Copiii sunt alături și medicina e performantă

Pe lângă motivația principală de a-și avea copiii alături, Germania oferă acestei familii și alte beneficii. „Muncim part-time, dar ne ajung banii, nu am niciun stres. Pot plăti lumina, telefonul, apa, chiria, pot să cumpăr haine pe care nu mi le-am permis toată viața. Aici ne ajunge salariul pentru toate nevoile noastre. Când le-am spus celor de la Agenția Forței de Muncă că vreau să încep munca, după ce terminasem cursurile, ei s-au mirat foarte mult, pentru ca alții stau așa și primesc ajutor de la stat ani și ani”, explică Elena. Soțul ei a beneficiat de tratamente medicamentoase la un nivel performant.

„Aici putem strânge bani și ajuta și copiii cu ei, chiar dacă lucrăm part-time. Pot să le fac cadouri copiilor și nepoților cu diferite ocazii. În Moldova, pensia mea este de 1200 de lei. Când să aștept eu copiii și nepoții să revină în Moldova, când o sa aibă concedii? În concedii ei or să vrea să se ducă să se odihnească în altă parte”.

Șoc cultural, frustrare și anxietate

Aspectul emoțional și starea de bine a persoanelor din această categorie de vârstă pot fi afectate de migrație mai mult decât a celor mai tineri. Potrivit Dr. Alexandru Ciobanu, psihiatru și psihoterapeut, sunt mai multe provocări. „Una din ele este convingerea că este târziu ca să învețe o limbă străină (mit promovat în perioada sovietică) sau că nu este nevoie să învețe limba țării pentru că oricum comunică doar cu ai noștri sau lucrează cu vorbitori de rusă. Dar când ies în stradă, la magazin sau în locuri publice – pot avea un șoc cultural sau simți o frustrare, pentru că funcțional sunt ca niște bebeluși sau persoane cu dizabilități intelectuale”, spune Alexandru. Potrivit lui, o altă dificultate pe care ar putea să o aibă aceste persoane este situația în care se pomenesc când mulți pleacă la copii și nepoți, care de fapt preferă să locuiască separat de părinți și bunei, iar familia extinsă li se pare un arhaism sau o încălcare a limitelor personale. Aici persoanele vârstnice se pomenesc în singurătate, mai ales seara și dimineața, ceea ce ar putea duce la tristețe și anxietate.”

„Persoanele care nu au permis de conducere, deseori spun că se simt izolați sau dependenți de copii, care trebuie să îi ducă la seviciu sau la cumpărături. Deși transportul public acolo funcționează foarte bine, există o barieră psihologică de a merge pe jos până la stații (preluată de la copii), a lua bilete (pentru că nu știu limba) sau anxietatea de a nu încurca ceva sau a se rătăci”.
 
Potrivit expertului, cei care emigrează ar trebui „să învețe limba de acasă si sa continue acolo, să studieze minimum cultura, geografia și istoria țării unde emigrează”.

Pe toți ne leagă dorul

De multe ori am auzit mulți conaționali care își doresc să revină acasă măcar la bătrânețe. Elena însă vrea să fie acolo unde vor fi copii și nepoții ei. „Mă văd îmbătrânind aici. Chiar dacă mor, vreau să fiu înmormântată aici, nu vreau să mă duc în Moldova. Pentru mine, orașul acesta este foarte luminos. Am vrut mereu să trăiesc lângă râu și lângă tren – și asta avem aici. Bani ca să ne îngroape avem, că am vândut casa”, râde cu seninătate Elena. „Nu, nu vreau acolo, categoric. Cel puțin așa gândesc acum”.

Elena mai zice că vrea să obțină cetățenia țării, având examenul la politică dat cu brio și cei 5 ani trăiți în Germania. „Dar îmi iubesc țara mea și pământul meu natal, unde m-am născut”.

„Îi apreciez și îi admir pe cei care au rămas cât și pe cei care au plecat, și unii și alții duc o luptă. Unii de supraviețuire, alții de afirmare, integrare. Pe toți ne leagă dorul”, concluzionează Tatiana.

Locuiește în Irlanda de cinci ani. A făcut cafea și a descleiat gume de mestecat de sub mese la Starbucks, iar în ultimii 3 ani a lucrat la eBay cu vânzătorii din Europa de Est. A fost ok la joburile astea, dar cel mai tare îi place să scrie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Advertorial