Aproape 200 de ani, nu s-a știut nimic despre el Ministerul Culturii din Franța, a interzis exportul tabloului ce îi aparține pictorului francez din secolul XVII, Nicolas Tournier. Această interdicție este bazată pe probabilitatea că aceast tablou, ar fi fost furat din Toulouse, încă în anul 1818.
Cui îi aparține PCRM? — După plecarea sa din PCRM, Dodon s-a apucar serios de dezvăluit ”secretele” comuniștilor. Astfel, în cadrul unei emisiuni televizate, acesta a declarat că Voronin nu mai deține puterea în Partidul Comuniștilor, ci Mark Tkaciuk, care a monopolizat puterea și influențează toate deciziile.
Raportul lui Berlusconi “înghițit”, dar nu până la capăt Parlamentul Italiei, a aprobat raportul privind performanțele atinse de la folosirea resurselor financiare din bugetul de stat al anului precedent, elaborat de premierul Silvio Berlusconi. Conform unor date, guvernul a fost susținut cu votul a 308 deputați, din totalul de 630. În acest fel, se face că raportul a fost aprobat, fără însă a atinge numărul majorității necesare, acesta, servind un motiv în plus de a cere din nou, demisia lui Berlusconi.
600.000 atacuri cibernetice catre facebook Facebook a dezvăluit că la fiecare 24 de ore primeşte aproximativ 600.000 încercări de autentificare pe site din partea unor impostori care încearcă să acceseze mesajele utilizatorilor, fotografiile şi alte informaţii personale ale acestora.
Ce ar putea provoca un potențial dezechilibru dintre Est și Vest Totul, mai bun sau mai rău, are o balanță, un echilibru, care definește în final câte ceva. Economia, se înscrie printre primele în lista celora care sunt formate sau care au nevoie de un echilibru. De data aceasta e vorba despre o balanță a Europei. Christine Lagarde, doamna de la conducerea Fondului Monetar Internațional, zice că dacă băncile aflate în partea de Vest a Europei, ar retrage lichiditățile sale aflate în partea estică a continentului, ar avea loc un deficit de finanțare.
Sarkozy l-a numit "mincinos" pe premierul israelian Liderul francez Nicolas Sarkozy l-a numit mincinos pe premierul israelian Benjamin Netanyahu într-o discuţie cu Barack Obama surprinsă de jurnalişti, relatează BBC.
Miniştrii greci şi-au dat demisia Miniştrii eleni şi-au oferit demisiile premierului, azi, 8 noiembrie, deschizând calea către formarea unui guvern interimar.
Liderii AIE la sfat, după plecarea lui Dodon din PCRM Astăzi a avut loc prima întâlnire în cadrul Consiliului AIE după plecarea deputaţilor Igor Dodon, Zinaida Greceâi şi Veronica Abramciuc din PCRM.
Italia devine punctul de atracție al problemelor Grecia a devenit o boală permanentă deja. Aceasta nu mai prezintă demult cel mai mare pericol al Europei. Atenția acum se fixează pe Italia, țară care trage după ea o datorie prea mare pentru a fi salvată, care are la conducere un guvern ineficient, ți prognoze prea slabe, pentru a zice că totul va fi bine.
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator