Transnistria va deveni democrată? Eugen Carpov, vicepremierul pentru reintegrare, a vorbit în cadrul unui interviu despre schimbarea puterii de la Tiraspol, menționând că dialogul pe care l-a avut Chișinăul cu Igor Smirnov timp de 20 de ani a fost unul foarte greu.
Cine e, de fapt, Șevciuk? Suferind multe înfrângeri și fiind neîndreptățit de regimul Smirnov, Evghenii Șevciuk a ajuns în sfârșit la marea sa victorie, iar tot prin ce a trecut l-a favorizat în ochii alegătorilor.
Discuţii la telefon: Filat şi Putin Una din ultimele probleme ce necesită a fi rezolvate în anul acesta este livrarea gazelor naturale în Republica Moldova.
Cel mai popular joc de pe Facebook al anului 2011 este Gardens of Time Cel mai popular joc de pe Facebook al anului 2011 este Gardens of Time, al celor de la Playdom. Surprinzător, am spune, având în vedere că cele din seria Ville (FarmVille and CityVille) păreau mai populare.
AirMouse Folosirea îndelungată a unui mouse poate duce la suprasolicitarea articulaţiei mâinii. Şi asta din cauza poziţiei nenaturale în care stăm când îl utilizăm. Dar acum în Danemarca, Mark Bajramovic şi Oren Tessler pun la punct un mouse care să nu îşi mai chinuie astfel proprietarii.
Transnistria are un nou preşedinte, Moldova – încă nu Duminică, 25 decembrie, când la Chişinău se serba Crăciunul, la Tiraspol şi în întreaga republică separatistă transnistreană se desfăşurau alegerile prezidenţiale, turul doi de scrutin.
Cheltuielile și datoriile care înpotmolesc Moldova O caracteristică a fenomenului creşterii cheltuilelilor publice în cadrul PIB-ului, inclusiv și pentru Moldova, reprezintă dependenţa acestora de nivelul de dezvoltare economico – socială a fiecărui stat. În ţările în care PIB e lotor este de peste 3400 de dolari SUA, se utilizează de regulă, peste 30% din PIB pentru cheltuielile publice, în timp ce statele în care produsul intern pe locuitor este sub 1000 de dolari SUA, situație ce caracterizează și Republica Moldova, proporţia cheltuielilor publice în PIB este de până la 30 puncte procentuale.
Deficitul bugetar al Republicii Moldova în 2011 În Republica Moldova, deficitul bugetar a fost determinat de realizarea necalitativă a bugetului de stat. În așa fel, deficitul bugetar a constituit 1786,2 mln lei, comparativ cu anul 2010, intrările în bugetul de stat pentru anul 2011 au sporit cu 3475,9 milioane lei, la fel şi cheltuielile au crescut cu 3285,5 mil lei. Cauzele primordiale de sporire a deficitului bugetar în Republica Moldova sunt:
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova