Astăzi e ultima zi de depunere a dosarelor pentru preşedinţie Astăzi, 12 martie, expiră termenul de depunere a dosarelor pentru funcţia de şef al statului. Comisia Specială pentru desfăşurarea alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova nu a înregistrat până la moment niciun candidat.
Traficul ilegal de arme, în vizorul UE Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat o nouă legislaţie care prevede reglementări mai dure pentru combaterea eficientă a traficului ilegal de arme.
Adunarea Parlamentară cere în repetate rânduri eliberarea Iuliei Timosenko Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCoE) a cerut repetat Ucrainei să elibereze foştii membri ai Guvernului, printre care şi pe fostul premier, Iulia Timosenko, invocând o “justiţie selectivă” aplicată lor.
Colaci şi lumânări pentru Iurie Roşca în PMAN (VIDEO) Câteva zeci de persoane au protestat astăzi, 11 martie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), manifestându-şi antipatia faţă de creştin-democratul Iurie Roşca.
Rugbyştii moldoveni şi-au compromis şansele de calificare după înfrângerea cu Belgia Naţionala Moldovei de rugby a pierdut la limită, scor 16 – 17, derbyul seriei B1 din Cupa Europeană pe Naţiuni în compania reprezentativei Belgiei şi şi-a compromis şansele de a promova într-o grupă superioară, într-o partidă disputată astăzi la amiază pe stadionul Dinamo din Chişinău.
Mii de oameni au protestat astăzi la Moscova Mii de protestatari au ieşit astăzi în centrul Moscovei pentru a denunţa fraudele comise în cursul alegerilor prezidenţiale din Rusia la 4 martie, câştigate de Premierul rus Vladimir Putin, trasmite Mediafax citând AFP.
În ziua alegerii Preşedintelui, comuniştii ameninţă cu proteste Deputaţii fracţiunii comuniştilor din Parlament vor boicota, din nou, procedura de alegere a Preşedintelui care va avea loc la 16 martie, mai mult, aceştia au anunţat că planifică o amplă acţiune de protest.
Anti-protest în PMAN: Comunistul ticălos urlă „Alianaţa Jos” (FOTO) Protestul organizat de Partidul Comuniştilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) a fost însoţit şi astăzi, 10 martie, de un anti-protest. Poziţionaţi pe partea cealaltă a bulevardului Ştefan cel Mare, lângă Arca de Triumf, mai mulţi protestatari au strigat lozinci anti-comuniste.
Deja-vu: nu a fost înregistrat nici un candidat la Preşedinţie Comisia specială pentru desfăşurarea alegerii Preşedintelui Republicii Moldova nu a înregistrat, deocamdată, nici un candidat pentru această funcţie.
Maib lansează campania de imagine „Știm cum e”, un nou pas în construirea unei experiențe bancare centrate pe client
Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi cu Zdob și Zdub și Catharsis. O seară de vară cu folclor reinventat, tradiții și vinul servit la Summit-ul EPC
Librăriile noastre sunt ca și oamenii: își fac prieteni și creează punți emoționale reale (Interviu cu Vlad Crețu, manager CĂRTUREȘTI Chișinău)
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”