Deputat PCRM: Plahotniuc este supravegheat de Interpol Prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, este dat în urmărire de Biroul Central al Interpolului din Italia. Declaraţii în acest a făcut astăzi deputatul PCRM, Grigore Petrenco, în cadrul ședinței Parlamentului.
Thomas Hammarberg: „Nu poţi pune oamenii în închisoare până nu se dovedeşte vinovăţia”/ VIDEO Declaraţia aparţine lui Thomas Hammarberg, expert principal al ONU pentru drepturile omului în regiunea transnistreană şi a fost făcută în cadrul unui interviu oferit pentru Moldova.ORG. potrivit oficialului, există probleme în sistemul transnistrean, cu atât mai mult când vine vorba de încălcări.
Presa americană despre victoria lui Obama După victoria lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale desfăşurate marţi în SUA, presa americană a fost invadată atât de analize a campaniei preşedintelui şi a adversarului său Mitt Romney, cât şi de trecerea în revistă a provocărilor ce îl aşteaptă pe preşedintele american ales pentru un al doilea mandat.
Fondatorul WikiLeaks: Barack Obama este un lup deghizat în miel Liderul de la Casa Albă, ales pentru un al doilea mandat, a fost catalogat drept un lup deghizat în miel. Declaraţia aparţine fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, fiind drept reacţie la realegerea preşedintelui Statelor Unite ale Americii.
Un nou împrumut: 30 milioane de dolari pentru susţinerea bugetului statului Un nou împrumut, de data aceasta de 30 milioane de dolari, va contracta Guvernul Republicii Moldova de la Banca Mondială. Banii împrumutaţi urmează a fi orientaţi spre susţinerea bugetului statului, şi anume spre îmbunătăţirea accesului la finanţare privată pentru investiţii, prin intermediul reformelor care vor stimula creditarea bancară.
Nina Ştanski, „vicepremier” în regiunea transnistreană Așa-zis ministru de externe din stânga Nistrului, Nina Ștanski, a fost numită în funcția de „vicepremier” al republicii moldovenești nistrene prin ordinul liderului separatist Evgheni Șevciuk, semnat ieri, 6 noiembrie.
Alegerile din SUA, simulate la Chişinău Simulare de alegeri prezidenţiale la Chişinău. În dimineaţa acestei zilei, mai marii statului au votat simbolic pentru cei doi candidaţi înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA. Evenimentul a avut loc la Reşedinţa Ambasadorului SUA în Republica Moldova, William H. Moser, organizat cu ocazia alegerilor prezidenţiale care au avut loc în SUA şi, respectiv, victoria lui Barack Obama.
Barack Obama a fost reales preşedinte al SUA Barack Obama a fost reales marţi preşedinte al Statelor Unite, depăşind pragul de 270 de voturi necesare pentru a-l învinge pe rivalul său republican Mitt Romney. Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale americane şi va rămâne încă patru ani la Casa Albă.
APC-ul pentru eficiență mai are nevoie și de comunicare/OPINIE Asigurarea protecției consumatorilor revine la ordinea de zi a instituțiilor publice. Deși, până la acest moment, consumatorul nu era ignorat, doar că acesta uită sa apeleze la instituțiile corespunzătoare în situațiile de conflict. Și Agenția pentru Protecția Consumatorului ar trebui să comunice mai mult cu publicul său.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova