Minut de reculegere în Parlament în memoria lui Nelson Mandela Deputaţii din Parlament au ţinut, la începutul şedinţei Legislativului de astăzi, un minut de reculegere în memoria părintelui naţiunii sud-africane, Nelson Mandela.
Un politician vânează, citeşte câte trei-patru cărţi simultan şi cântă. Află despre cine este vorba/ VIDEO Preferă să vâneze, să citească şi să cânte, mai ales atunci când îi este greu pe suflet. Acestea sunt pasiunile preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin.
„Fabricat în Moldova” va găzdui cele mai mari companii din domeniul agroalimentar Ediția a XIII-a a Expoziției multiramurale „Fabricat în Moldova”, care va avea loc în perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2014 la Chișinău, va reuni cele mai mari companii autohtone din domeniul agroalimentar.
Ucraina poate semna Acordul cu UE dacă va primi 20 de miliarde de euro Ucraina are nevoie de un ajutor european de 20 de miliarde de euro pentru a semna Acordul de Asociere la UE. Despre acest lucru a spus lucru a spus premierul ucrainean Nicolai Azarov, transmite Interfax-Ukraina, citată de Agerpres.
Promo LEX condamnă autorităție de lipsa de implicare suficientă în cazul școlilor din regiunea transnistreană Asociaţia „Promo-LEX” este îngrijorată de creşterea presiunilor asupra instituţiilor de învăţământ cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană şi de lipsa unor eforturi eficiente şi vizibile din partea autorităţilor constituţionale şi a unor actori implicaţi în procesul de reglementare a problemei transnistrene.
Actorul George Clooney a transmis ucrainenilor un mesaj de susținere/ VIDEO Actorul de la Hollywood George Clooney a lansat un mesaj de susținere pentru ucrainenii care protestează de două săptămâni în centrul Kievului, fiind nemulțumiți de decizia autorităților ucrainene de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Vinurile moldovenești vor ajunge pe piaţa UE la începutul anului viitor Parlamentului European, reunit la Strasbourg, a adoptat, astăzi, cu o majoritate largă de 503 voturi, raportul care prevede liberalizarea importurilor de vinuri moldovenești în UE.
Natalia Gherman va participa la inaugurarea Ambasadei RM din Ottawa Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, va efectua, în perioada 11 – 13 decembrie, o vizită oficială în Canada, la invitația ministrului de Externe canadian, John Baird.
Ceva despre esența protestelor de la Kiev/OPINIE Ceva despre acțiunile partidului naționalist „Svoboda” din Ucraina în cadrul protestelor din Kiev, inclusiv cum acționează în teritoriile istorice moldovenești încorporate la 28 iunie 1940 Ucrainei.
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova