Orașul Cahul va petrece de Ziua Națională a Vinului

Și orașul Cahul va sărbători Ziua Națională a Vinului.

Protestele din centrul capitalei au dat peste cap planurile vinificatorilor de a organiza Ziua Vinului, însă sărbătoarea a fost mutată prin raioanele țării. După Orhei, și autoritățile din Cahul au anunțat programul de sărbătoare.

Evenimentul va demara la ora 9:30, cu Parada portului popular care va avea loc pe segmentul Prospectului Republicii de la intersecție cu str. Ștefan cel Mare până la Bulevardul Victoriei.

La ora 10:00, în Piața Horelor va avea loc inaugurarea oficială a sărbătorii „Ziua Naţională a Vinului” și vizitarea expoziţiilor cu produse şi articole tradiţionale.

Totodată, după ceremonia de inaugurare, pe scena din Piața Horelor vor evolua colectivele artistice din Slobozia Mare, c. Manta și s. Andrușul de Sus.

De la 11:00 vor fi premiați cei mai buni producători de vinuri iar de la 12:20 pe scenă va apărea Ansamblul de muzică şi dans popular „Izvoraşul” dar și alte colective din raionul Cahul.

Program

9.30 – Aranjarea coloanei (Prospectul Republicii vizavi de Moldtelecom);
9.40-10.00 Parada portului popular. Deplasarea coloanei spre Piaţa Horelor;
10.00-10.30 Inaugurarea oficială a sărbătorii „Ziua Naţională a Vinului”
10.30-11.30 Vizitarea expoziţiilor cu produse şi articole tradiţionale;
10.30-10.50 Program artistic prezentat de ansamblul din Slobozia Mare;
10.50-11.10 Program artistic prezentat de ansamblul din c.Manta;
11.10-11.30 Program artistic prezentat de ansamblul din s. Andruşul de Sus;
11.30-11.50 Decernarea învingătorilor concursurilor;
12.20-13.20 Program artistic prezentat de ansamblul de muzică şi dans popular „Izvoraşul”
13.20-13.40 Program artistic prezentat de ansamblul din s.Baurci Moldoveni;
13.40-14.00 Program artistic prezentat de ansamblul din Crihana Veche;
14.00- 14.20 Program artistic prezentat de ansamblul din s.Bucuria;
14.20-14.40 Program artistic prezentat de ansamblul din s.Cucoara;
20.00 -21.00 Hora de Sărbătoare
21.00-23.00- D.J. Vitamin

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.