Olanda vrea o atitudine dură a UE faţă de Moldova

În urma Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE), şefii diplomaţiilor europene au adoptat o declaraţie în care se arată îngrijorarea provocată de ultimele evenimente din Moldova, iar ministrul ceh a spus că Moldova reprezintă „o provocare” pentru UE.

Diplomatul ceh şi-a exprimat angajamentul faţă de Parteneriatul Estic şi a subliniat că este „indubitabil instrumentul cel mai potrivit” pentru a încuraja reformele din Moldova. Pe o poziţie divergentă s-a situat Olanda, care crede că este nevoie de o atitudine mai dură a UE faţă de Chişinău, în timp ce Polonia şi Germania au adoptat poziţia României şi se situează în tabăra majoritară care crede că Moldova nu trebuie izolată ci, dimpotrivă, are nevoie de o mai mare susţinere a UE, mai ales în contextul în care economia moldoveană este aproape de colaps.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.